Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
politica
Făgădău sau Răsăuţeanu, posibili succesori ai lui Băluţ

Făgădău sau Răsăuţeanu, posibili succesori ai lui Băluţ(5406)

Chiar dacă toţi ochii sunt aţintiţi în aceste zile pe Congresul PDL, şi social-democraţii se pregătesc de alegeri interne. Înaintea Congresului PSD din luna aprilie, filiale trebuie să-şi reconfirme sau să-şi desemneze noile conduceri la începutul lunii aprilie. Dacă în cazul organizaţiei judeţene, reconfirmarea lui Radu Mazăre pare mai degrabă o formalitate, la municipiu, social-democraţii vor fi chemaţi să-şi aleagă noul preşedinte, după ce cariera politică a profesorului Lucian Băluţ s-a încheiat o dată cu demisia din partid şi numirea  în funcţia de director general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.

Prima şansă e de partea lui Făgădău, dacă şi-o doreşte!

Decebal Făgădău, viceprimar al Constanţei şi supranumit omul care munceşte la Primărie, este în prezent doar secretar general al organizaţiei municipale. Nu că nu s-ar fi putut mai mult, însă Făgădău este genul de om care preferă să se ocupe bine de ceva decât prost de mai multe lucruri. O dată cu demisia lui Băluţ, cineva trebuie să-şi asume însă şi munca politică a filialei Constanţa a PSD, teoretic cea mai importantă organizaţia a partidului, doar ea a adus atâtea victorii pentru PSD în alegeri. Privit ca un om muncitor şi cu viziune, Făgădău este primul trimis să-şi asume candidatura, însă viceprimarul nu prea îşi doreşte defel să amestece politica cu administraţia, mai ales că în cel de pe urmă domeniu are pe cap un proiect vast şi asumat cap-coadă: reabilitarea zonei Peninsulare! Dacă presiunile interne vor ceda, Făgădău va renunţa şi el bucuros la candidatură.

Pe margine se încălzeşte Răsăuţeanu

Numele Costin Răsăuțeanu s-ar putea să nu vă spună mare lucru, dar băiatul e tânăr şi are timp să confirme. Deocamdată în calitate de consilier local, din aprilie poate chiar din postura de preşedinte al organizaţiei municipale a PSD Constanţa. Răsăuţeanu şi-a făcut deja intrarea în politică anul trecut când l-a înlocuit pe George Vişan la conducerea Organizaţiei municipale a Tinerului Social Democrat (TSD) din Constanţa. Răsăuţeanu spunea la acea vreme că doreşte crearea unei structuri funcţionale elitiste care să asigure eficientizarea întregului demers politic al PSD în sfera tineretului. Tot Răsăuţeanu a mai declarat că urmăreşte înfiinţarea, în cadrul Organizaţiei TSD, a Ligii Tinerilor Seniori PSD, Liga Elevilor Social-Democraţi şi Liga Tinerelor Social Democrate. Cele patru scrutine de alegeri, dacă includem aici şi referendumul pentru suspendarea preşedintelui probabil, l-au împiedicat să-şi pună în valoare opera politică, însă simplul fapt că tânărului nu-i lipseşte iniţiativa poate fi un reper în promovarea lui în marea lojă PSD! Ca o bilă albă, Răsăuţeanu este unul dintre puţinii politicieni cu studii în domeniu, fiind absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice –Universitatea Ovidius. Evident există şi partea întunecată a fragilei sale cariere politice, reuşind la 32 de ani să aibă în CV deja două doctrine care i-au desăvârşit evoluţia politică, ca membru al Partidului Conservator, înregimentat apoi în PSD.

Taguri: PSD, Constanta, Balut, Decebal, Fagadau, Rasauteanu,
George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii
OMD MAMAIA
IMPExpert Birotică și Papetărie

Editorial

În umbra laptelui și-a mierii
scris de Mircea Lungu
M-am postat ieri sub un afiș electoral liberal al unui candidat local, cu gura căscată și ochii cu osârdie drăcească deschiși. N-am(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii