Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
opinii
Iohannis Klaus Werner, ideologia prin dispensă şi apetenţa pentru anecdotă şi ipocrizie

Iohannis Klaus Werner, ideologia prin dispensă şi apetenţa pentru anecdotă şi ipocrizie(1350)

,,Destui oameni au întotdeauna un minunat vid, înfăşurat într-o obscuritate pe care o respectă; ei nu admiră natura decât pentru că o văd ca pe un fel de magie din care nu înţeleg nimic“ spunea Voltaire cu prilejul unui discurs. Nu mi-am amintit întâmplător de acest pasaj. Preşedintele Iohannis Werner Klaus este cel care m-a îndemnat să fac trimitere la el, în două rânduri: primul când a declarat public, la sfârşitul anului trecut că ,,Ne-am luat ţara înapoi“ şi al doilea, când a dorit să-şi explice public ipoteza teoretică, doar a fost profesor de fizică, că problema cea mai importantă este de a şti, dându-mi impresia că a coborât în câmpul reflecţiei filosofiei politice, afirmând că ziua în care premierului i s-a revalidat mandatul de către parlament, ,,A fost o zi tristă pentru România.“

O fi Iohannis încarnarea însăşi a voinţei naţiei şi naţia n-a aflat; o fi vreo reminiscenţă, ca în cazul tulburărilor de comportament numite generic de către Freud expresia deghizată a unei dorinţe refulate sau de o cultură voioasă a voinţei de putere? Mă gândeam şi la o modalitate fermecătoare de a trăi ideologic cerând ajutor filosofilor moralei şi teoreticienilor jocului, care au analizat dilema prizonierului deghizat în preşedinte pe al cărui acţiuni şi prezenţe publice, care par a porni de la adagiul ,,să munceşti, să munceşti mereu“ reflectoarele analizei cad ca pe o scenă oarecare, chiar dacă ea se află la Palatul Cotroceni. Locul de unde morala şi ideologia sunt ridicate la rang de reclamă, de pulsaţii ale exitenţei cotidiene. Pe locurile goale ale mitului prezidenţial iau loc cei înzestraţi cu apetenţa pentru anecdotă şi ipocrizie. Unul dintre ei, Iohannis Klaus Werner, punea în discuţie, zilele trecute, fără argumente - pentru că ele nu i-au fost accesibile tocmai datorită ideologiei pe care o practică cu dispensă – faptul că nedemisia premierului ar fi încadrată la ,,o zi tristă pentru România.“ Dar trist am fost şi eu când, ştiind că România este ţara românilor, Iohannis Klaus Werner a declarat la finele anului trecut, că ,,Ne-am luat ţara înapoi!“, fără a dezvolta profitabil şi pentru mine, arhetipul după care şi-a construit afirmaţia. Sau a fost o mare minciună dezvoltată de capacitatea de socializare fără a avea şi capacitatea repartizării ulterioare a responsabilităţii ei, ci doar încărcarea acesteia cu o notorietate scandaloasă şi simboluri sponsorizate de superstiţia populară legată de sfârşitul lumii, dacă el nu ar fi încheiat căutările templului strălucitor ajungând în dealul Cotrocenilor, plin de vulgaritatea gălăgioasă şi lipsit de armonia şi măreţia politicii faţă de care se arată înţelegător, precum fizicienii faţă de frecarea unui obiect pe suprafaţa unui plan înclinat, înainte ca acesta să o ia la vale. ,,Când începem să citim scrierile lui Tucidide, plonjăm dintr-o dată în viaţa politică desfăşurată la intensitatea ei maximă , cu înfruntări pe viaţă şi pe moarte...“ spunea profesorul de filosofie politică Leo Strauss, comentând Războiul peloponeziac.

Iohannis Klaus Werner mi-a oferit, afirmând că e o zi tristă pentru România şi că democraţia nu va mai fi un interlocutor credibil în dialogul cu insula din apus care ne depăşeşte prin aura de glorie şi civilizaţie ce o învăluie, prilejul să fiu încă odată martorul aspiraţiilor delirante exprimate la începutul expediţiei prezidenţiale prin discursuri care să depăşească faptele şi planurile al căror centru de interes ar fi trebuit mutat, cu cumpătare, spre stabilitatea spiritului republican. Gusturile ideologice ale lui Iohannis blamează precauţia, încrederea, buna creştere, deci şi bunul simţ, pietatea şi curajul, strategiile economice. Statutul cumpătării a decăzut urmărindu-se doar, cu viclenie, lauda şi un avantaj presupus al unei facţiuni partinice. Filosofia politică nu este un învăţător violent, aşa se face că acesta a putut deprinde repede ideologia cu dispensă. Că o fi intelectuală, practică sau morală, nu ştiu.
Despre cea practică se spune că suprimă criteriul eficacităţii, elimină valoarea oricărui contraargument.
Dispensa morală, pentru că tot se crede un virtuoz al moralităţii şi al religiei electronice, anulează noţiuni cum sunt cea de bine şi rău, astfel că protagoniştii cercurilor politice le tratează doar în cadrul polemicilor interne.
Dispensa intelectuală, constat, îl face să-mi servească elementele favorabile tezei sale, ba chiar inventează o alta, dar îmi împiedică accesul la ea prin cunoaşterea la care m-ar face părtaş.

Nu ştiu unde absolvit peşedintele Iohannis Klaus Werner cursurile ideologice şi nu ştiu să fi avut o idee înaltă despre substanţa sacră a acesteia, în afară de capitonarea conştiinţei liberale cum zice pe ici-colo, cu credinţa că el înşuşi este întruchiparea virtuţii şi moralei româneşti. Cred însă că ideologia sa nu e decât un sindicat al intereselor. Deprecierea monedei sale de schimb îmi pare că este instantanee, cum se întâmplă azi, prin oxidarea publică a lui Gorghiu Alina, în parlament, iar ,,România lucrului bine făcut“, aşa cum l-o fi gândit în timpul campaniei electorale nu înseamnă tratament şi acţiuni făcute prin confuzia dintre ideologie şi speculaţiile financiare. Pentru el ideologia nu o miză, la fel cum nu e nici pentru triburile din Venezuela botezarea banilor. O fi preşedintele unei metropole şi nu al unei ţări? Al unei asociaţii al cărei simbol este ceasul de masă moştenit de la bunicul său şi devenit, potrivit propriilor afirmaţii, un principiu de viaţă pe care vrea să-l îmbace şi ca preşedinte sau al unei naţii pe care a discriminat-o postulând, ca un brokăr, că ,,Ne-am luat ţara înapoi“

Un ceas cu unsprezece rotiţe care ar fi şi punctele centrale ale programului său de preşedinte. Iar cheiţa ar fi chiar el, legată de marea teorie a democraţiei pe care a relocat-o odată cu relocarea sa pe scena Cotroceniului, penetrând capitala nu după criterii ideologice ,ci după cele ale pieţii. De aceea nu are nici o însuşire socială. Un snobism uşor de încadrat într-o tipologie a mincinosului, fie că vorbesc despre factori de personalitate, de natură bio-psiho-socială sau de natură geo-cosmică, amintindu-mi, în fiecare zi, că memoria fructului oprit este păstrat în memoria umanităţii. Autoiluzionarea pare un termen potrivit pentru situaţia în care se află preşedintele Iohannis Klaus Werner, iar procesul este descris de Prospero prin comentariul său la adresa lui Antonio, fratele său din Furtuna lui Shakespeare: ,,...precum acela care, // Din cuvinte născocind un adevăr, // Şi-a făcut mintea să păcătuiască / Şi să creadă propria minciună, // Că ar fi fost el ducele...“

Adică, pentru el ca persoană implicată în viaţa publică este de două ori mai important pentru respectul faţă de propriul eu ca justificările să se ridice la condiţia unor motive întemeiate, nu doar în mintea sa, ci şi în aceea a opiniei societăţii căreia i s-ar adresa.

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

ORATORII ALEGĂTORULUI NECUNOSCUT
scris de Lucian Cristea
Marile cuvântătoare se află în PSD Constanța. Există chiar o modalitate de adresare caracteristică lor. Citez: “Are cuvântul (...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii