Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
opinii
Îmi dau un bobârnac

Îmi dau un bobârnac(1234)

Zvonul ajunsese şi la mine. Am crezut că tăbliţa din iarbă ar fi una rătăcită dintre cele găsite la Tartaria. Da de unde! Ajuns la faţa locului, tonuri de voci coborau de pe terasa teatrului spre alei; cât priveşte tăbliţa din iarbă era una pe care, ridicând-o, citesc spre uimirea mea, cuvintele îngrămădite : ,,Nu călcaţi iarba! Amendă de la 500 000 la 1 000 000 de lei.“ În ce timp suntem? O fi uitat-o cineva, pe înserat, cu o cravată de duminică la gât, cu mişcări perfecte de agent publicitar în vânzarea de seminţe de gazon, gazon artificial şi maşini de tuns iarba sau se doreşte a fi un spaţiu de exprimare teatrală cu un decor simplu, ţinând cont că e vorba tocmai de aleea din faţa intrarării în teatrul Danovski?

 O fi uitat-o regizorul, după prima repetiţie, mi-am zis. Sau din plictis, unul în cel mai înalt grad, pentru că şi ăsta e pe diferite grade, când poţi spune ,,ia mai dă-o-n mă-sa de tăbliţă!“, n-a mai fost pusă în recuzită şi dată astfel uitării cine ştie de când. Sau e vorba, cumva, de o autenticitate naturală şi eu nu o înţeleg. Adică libertate, joc, imaginaţie. Doar suntem la teatru! Îmi dau un bobârnac. O fi rămas respectiva tăbliţă de pe vremea când funcţiona întreg sistemul de arteziană de jur împrejurul grupului statuar din mijlocul bazinului lăsat de multă vreme, judecând după tencuiala scorojită, căzută până la beton, absenţa diuzelor etc, într-o perfectă şi armonioasă paragină.

Îmi dau iar un bobârnac. Nu vreau să mă insinuez într-o secvenţă teatrală, printr-un gest sau o frază. Probabil, textul a fost scris ca să fie rostit cu forţă de vreun actor debutant îndeajuns de liber ca să simtă o relaţie cu cel care l-a scris. Am citit dar nu am putut pătrunde gândirea autorului. O fi fost un umorist, un prozator, un reformator politic care să facă din orice fleac o istorie, un economist, în sensul că te îndeamnă să faci economie de nişte bani dacă respecţi acea negaţie puerilă? Din câte ştiu, sunt ceva ani de când plăteam cu mii şi milioane de lei.
Nu am călcat iarba, să nu creadă cineva de după copaci că ar fi vorba de o repetiţie cu public; sigur, puteam să improvizez cu ce aveam la îndemână: o bancă, trecători, copiii care alergau, emoţia celor de pe terasa teatrului, chiar intensitatea acelei clipe din mintea mea care ar fi oprit până şi o tuse; deci destul decor pentru o scenă în care să prezint povestea firului de iarbă a cărui prezenţă şi interzicere de a fi călcat, întărită de către regizor, scenarist, autorul textului tăbliţei, confecţionerul ei, vopsitor, sudorul care a fixat-o în suportul metalic, decidentul final care a hotărât fixarea ei acolo, în concordanţă cu cerinţele estetice ale spaţiilor verzi, ale timpului, ale tipologiilor grădinilor, deşi Tomisul, oricât de mândru ar fi că e cetate grecească (grecii nu aveau, totuşi, noţiunea de grădină) nu are grădini în adevăratul înţeles al cuvântului, deci nu am ce admira nici din punct de vedere pictural sau arhitectural, a contribuit cu toate rădăcinile şi clorofilele sale la degradarea bazinului cu arteziană în întregul lui din chiar faţa Teatrului Naţional Oleg Danovski.

O fi doar un experiment din cadrul unuia mai amplu, Conferinţa tăbliţelor şi a barierelor de la Primăria şi Prefectura Constanţei (împotriva cui s-or apăra cei din spatele zidurilor de vreme ce placa de marmură a revoluţionarilor spune altceva?), un studiu al suprafeţelor pe care să se calce în aşteptarea unei piese care abia se scrie? Sau poate nu au mai fost actorii potriviţi care să lucreze pe un astfel de text mare: ,,Nu călcaţi iarba! Amendă!“ Şi nici răspunsul la întrebarea din public: Cum să îţi alegi piesele?
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

ORATORII ALEGĂTORULUI NECUNOSCUT
scris de Lucian Cristea
Marile cuvântătoare se află în PSD Constanța. Există chiar o modalitate de adresare caracteristică lor. Citez: “Are cuvântul (...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii