Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
dosarele timpul
Legăturiler patronilor de la Colectiv cu Constanţa

Legăturiler patronilor de la Colectiv cu Constanţa(1427)

La ora asta continuă audierea la Parchet a celor trei patroni ai clubului bucureştean Colectiv. PÎCCJ face cercetări pentru omor calificat în cazul incendiului în care 30 de oameni au murit şi alţi aproximativ 200 au fost răniţi, spun surse judicare, care au mai precizat că patronii clubului ar urma să fie reţinuţi. Procurorul de caz a stabilit că toţi cei trei asociaţi ai firmei Colectiv Club, care deţine clubul, trebuie să fie din nou audiaţi, după ce aceştia au răspuns întrebărilor anchetatorilor şi în noaptea de vineri spre sâmbătă, la scurt timp după incendiul devastator. De asemenea, la sediul Poliţiei Capitalei au dat azi declaraţii, în calitate de martori, mai multe persoane care au fost în Clubul Colectiv vineri seară, când a izbucnit incendiul. Acţionarul principal al Colectiv Club SRL, firma care deţine clubul în care s-a produs tragedia, este Alin Anastasescu, 28 de ani, absolvent se pare al Facultăţii de Arte, acesta mai având alţi doi asociaţi. Clubul Colectiv se află pe strada Tăbăcarilor nr. 7 din Sectorul 4 al Capitalei şi funcţionează într-o hală din fosta fabrică "Pionierul". Costin Mincu, 36 de ani, a început ca barman într-un club din București, după care și-a deschis propriile baruri, având legături inclusiv cu litoralul. Mai întâi a deschis o terasă pe plaja din Vama Veche, apoi un club în Constanța. În 2012, s-a extins în Centrul Vechi din București, unde a deschis, pe rând, Clubul Goblin și Elephant Pub, care a ars anul trecut. Mai deţine trei cluburi care îşi desfăşoară activitatea în subsoluri: Goblin Nightwatcher de pe strada Smârdan, Elephant Pub & Alive Music de pe strada Gabroveni, ambele din Bucureşti şi clubul Goblin Constanţa. Firma Colectiv Club, care are clubul unde a avut loc tragedia de vineri seară din Capitală, este deţinută de Alin George Anastasescu (47%), Costin Mincu (23%) şi Paul Cătălin Gancea (30%). Terasa Goblin din staţiunea Vama Veche a fost distrusă într-un incendiu, în 2010. În urma cercetărilor, pompierii au stabilit că o persoană necunoscută a aruncat combustibil pe lemnul terasei, iar apoi i-a dat foc. Articolele vremii îi citează pe reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea" al judeţului Constanţa, incendiul a izbucnit în jurul orei 01.30, la terasa Goblin din Vama Veche, la faţa locului fiind trimise trei autospeciale ale Staţiei Mangalia. Incendiul a fost stins după aproximativ trei ore, în jurul orei 04.30, potrivit Mediafax. Mincu a devenit partener de afaceri cu Alin Anastasescu, al doilea acţionar important al clubului în care a avut loc incendiul. Alin este, potrivit propriului CV, producător de clipuri publicitare. Ca şi Costin Mincu, a făcut parte dintre organizatorii de evenimente angajaţi de Emagic. Cătălin Gancea, 28 de ani are şi, cel mai nou acţionar al clubului, cooptat în 2014. El este şi proprietar al agențiilor de publicitate Gradual Steps și Rename Advertising. Pentru că nu au vrut să investească foarte mult, patronii clubului au folosit cele mai ieftine material, după cum a confirmat pentru Digi 24 reprezenantul firmei care s-a ocupat de izolarea fonică, compania Luxory Media SRL, inclusiv de capitonarea stâlpilor care au luat foc la prima scânteie. "Materialul este cel din care se face buretele cofrat, piramidal, care este în toate studiourile posibile din România, numai că e plan, că a fost mai ieftin. Fâşia nu e cofrajul ăla de ou, e un material plan, pur şi simplu. Noi am acoperit tot tavanul. Şi ulterior au pus ei, nu ştiu de unde, pe stâlpi. Am văzut nişte piramidal. Este ignifugat grad F, adică poate să stea la căldură - motoare, calorifere, nu să îi dai foc. Şi la cine îi dai varianta RF, aia ignifugată, e prea scumpă, cu 35% mai scumpă. Normal se face pe baza unui proiect întocmit de pompieri, de arhitect, dar nu au fost cerinţe în momentul în care s-a pus materialul. Deci acolo putea să vină orice firmă de construcţii să pună polistiren, care şi ăla e mai nenorocit. În spaţii publice, noi propunem spre exemplu pluta expandată care se aprinde în 30 de minute sau nu arde. Pe vremea respectivă erau doi proprietari, acum nu ştiu care cum mai sunt. Ulterior, s-a pus tavanul de lemn. Celebrul gard pe tavan. Şi acolo tot vorba de preţ a fost. Ăla e lemn de brad, cel mai ieftin, şi vopsit cu lavabilă. Am înţeles că acum o lună şi jumătate, două, au dat jos tot tavanul acela de lemn şi au spălat buretele de sus că era plin de fum. Nu am văzut până acum să speli buretele de pe tavan. Sper că nu l-au spălat cu solvent sau ceva că...". Cum era de aşteptat, primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, s-a absolvit de vină în cazul tragediei, afirmând că au fost îndeplinite normele legale de funcţionare. Asta în condiţiile în care clubul avea o singură uşă de evacuare şi câteva stingătoare de garsonieră, iar cei doi stâlpi din faţa scenei erau capitonaţi într-un burete extrem de inflamabil, care s-au aprins de la o mică scânteie. Primăria Sectorului 4 spune că a dat un acord formal de funcționare al clubului, rămânând la atitudinea instituțiilor statului (Pompieri, ISU) să facă toate controalele și să dea avizele ce țin de ei. Numai că Primăria NU avea voie să dea aviz fără acordul prealabil al ISU. Pentru obținere Acord/Autorizaţie pentru desfăşurarea exerciţiilor comerciale, actele necesare sunt: „Acorduri/avize/autorizări/licenţe speciale specifice exerciţiului comercial desfăşurat, după caz; a) aviz/autorizație de funcționare de la Direcția de Sănătate Publică Brașov (str. M. Kogălniceanu nr. 11), b) aviz/autorizație de securitate la incendiu de la I.S.U. Brașov (str. Școlii nr. 4), c) aviz/autorizație de funcționare de la Agenția pentru Protecția Mediului Brașov (str. Politehnicii nr. 3)”. Cu alte cuvinte, acordul de funcționare NU poate fi dat fără a avea acordul de la celelalte instituții ale statului. Primăria are ultimul cuvânt privind funcționarea sau nu a unui club. Bomboana pe colivă a pus-o însă procurorul Tiberiu Niţu. De la anunțata încadrare inițială de omor calificat, azi, parchetul a schimbat încadrarea pentru cei trei la omor din culpa, adică o pedeapsă maximă de 10 ani și 6 luni. Și acesta este doar începutul muşamalizării pentru că la încadrarea asta și pe Piedone o să-l doară la bască. Și pe alții la fel... Din comunicatul oficial al Parchetului, reţinem: "În cauza având ca obiect incendiul produs în Clubul Colectiv din București, sub coordonarea procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, echipe mixte formate din ofiţeri de poliţie, experţi criminalişti, specialişti pirotehnişti continuă cercetarea la faţa locului, precum şi audierea persoanelor în vederea lămuririi împrejurărilor în care a avut loc evenimentul din data de 30 octombrie 2015. Totodată, în cursul zilei de astăzi, 2 noiembrie 2015, au fost aduşi cu mandat numiţii COSTIN MINCU, ALIN GEORGE ANASTASESCU şi PAUL GANCEA (acţionari ai clubului mai sus menţionat) pentru a fi audiaţi în calitate de suspecţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă". 

Comentarii

Pompiliu Comsa
03-11-2015
Va dau perfecta dreptate. Dincolo de zvonul c-ar fi vorba de un atentat,supozitie din ce in ce mai vehiculata,suntem de aceeasi parte a baricadei.Ma intreb de ce nu avem cat mai multi romani langa noi,sa punem lucrurile in albia normala?De cate victime mai este nevoie pentru a ne trezi?
marcu constantin
02-11-2015
Eu cred ca cel mai vinovat in acest caz este persoana care ia dat avizul de functionare adica Primaria sectorului in care sa intamplat nenorocirea, CU TOATE ASTEA EU CRED CA NU PATESTE NIMIC CEI DE LA PRIMARIE PT. CA E POLITIC TOATA MASCARADA ASTA CARE SE FACE DE CATRE LEGIUITORI.Deci vinovatii o sa fie amaratii aia care sunt actionari la club,ASTA E ROMANIA DE DUPA 89!!

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MAJESTATEA SA PRIMARUL!
scris de Lucian Cristea
Există o categorie restrînsă de cetățeni care, cu un tupeu ieșit din comun, își arogă drepturi nemăsurate și se plasează singur(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • DINTRE 1.000 DE-ALDE CATTANI, NU S-A GĂSIT UN MINISTRU COMPETENT LA INTERNE!
  • SĂ MORI RĂNIT DIN DRAGOSTE DE SPORT...
  • Al cui este Teatrul de vară din Mamaia, cine își bate acum joc de el și nimeni nu se supără?
  • SCURTA VARĂ FIERBINTE A NOULUI MINISTRU DE INTERNE
  • CASA MORTUARĂ ALBASTRĂ A PRESEI