Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
dosarele timpul
RAJA Constanța, record demn de invidiat: fondurile europene, atrase în proporție de 100%

RAJA Constanța, record demn de invidiat: fondurile europene, atrase în proporție de 100%(1022)

În condițiile în care România este criticată pentru slaba absorbție a fondurilor europene, RAJA Constanța reușește un record demn de invidiat. Directorul general al companiei, Felix Stroe, a anunțat că până la termenul-limită, 31 decembrie 2015, va reuși absorbția în totalitate a fondurilor europene. Și nu este vorba despre sume mici, dimpotrivă. RAJA se alfă pe locul cinci în România în ceea ce privește valoarea fondurilor atrase.

Astfel, în cadrul Programului Operaţional de Mediu 2007-2015, RAJA a dezvoltat proiecte în valoare totală de 1.251.916.173 de lei, din care contribuţia sa proprie a fost de 241.108.344 de lei. Există cinci mari proiecte a căror implementare fie a fost deja finalizată, fie este într-un stadiu foarte avansat şi se vor recepţiona până la finele anului: „Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare în regiunea Constanţa-Ialomiţa“, „Reabilitarea Staţiei de epurare ape uzate Eforie Sud“, „Canalizare menajeră, comuna Valu lui Traian, etala a III-a Constanţa“, „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată pentru regiunea Constanţa-Ilfov“ şi „Executarea branşamentelor de apă şi a racordurilor de canalizare în regiunea Constanţa-Ialomiţa“. Aceste cinci mari proiecte includ 51 de contracte de lucrări, din care 33 au fost deja finalizate.

„Programul se apropie de final şi se va finaliza cu succes, un succes pentru care s-a muncit şi se munceşte foarte mult. Trebuie subliniată contribuţia RAJA la aceste investiţii, care s-a făcut printr-un împrumut foarte avantajos la B.E.R.D., dar şi din resurse proprii. 2015 va fi încheiat pe plus, cu un singur credit, cel pentru co-finanţarea proiectelor europene, niciunul comercial“, a declarat Felix Stroe.

RAJA se lucrează intens la faza a doua, a Proiectelor Operaţionale Investiţii Mari, finanţabile pe exerciţiul 2015 – 2020. „Există deja un studiu de fezabilitate pe care acum îl discutăm, care include proiecte de peste 450 de milioane de euro. Dacă adunăm proiectele realizate în perioada de preaderare, cu cele pe P.O.S. Mediu şi POIM, se trece de un miliard de euro“, a mai explicat directorul general al RAJA.

Cum se explică succesul? „Suntem singura companie din ţară cu o Direcţie de dezvoltare şi finanţare externă, cu 100 de angajaţi, şcoliţi, cunoscători a două-trei limbi străine. Direcţia funcţionează din 2009, iar oamenii se pregătesc timp de 35 săptămâni/an, cu profesori de la Bucureşti, care le predau noţiuni de întocmire a contractelor europene. După pregătire urmează examene“, a declarat Felix Stroe. Ar putea fi angajați pe bani frumoși de orice multinanțională, dar au semnat un contract ferm cu RAJA.

Felix Stroe a vorbit și despre o problem gravă a României. Tratatul României de aderare la Uniunea Europeană spune că, până pe 31 decembrie 2015, unitățile administrativ-teritoriale trebuie să racordeze la instalația de apă curentă fiecare curte din respectiva localitate, în caz contrar statul va plăti o amendă între 10.000 și 130.000 de euro pe zi pentru fiecare localitate neconformă. Multe localități au colaborat cu RAJA. ”Luăm ca exemplu un singur contract pe care l-am avut la Medgidia. În cadrul lucrărilor de reabilitate foraje și extindere rețea de apă/canalizare, contribuția RAJA a fost de 1.084.626 de lei, iar Primăria a pus 54.000 de lei. Iată ce diferență între contribuția unității administrativ-teritoriale și cea a operatorului regional. Aceste lucrări au fost un real ajutor pentru comunități, care au dat sume infime, într-un proiect de aproape 4 milioane de lei. Iată care este rolul benefic al operatorului regional”, a explicat directorul general al SC RAJA SA, Felix Stroe. Există însă unele (nu se știe exact numărul), care încă nu au apă curentă și conformă din punct de vedere calitativ.
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MAJESTATEA SA PRIMARUL!
scris de Lucian Cristea
Există o categorie restrînsă de cetățeni care, cu un tupeu ieșit din comun, își arogă drepturi nemăsurate și se plasează singur(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • DINTRE 1.000 DE-ALDE CATTANI, NU S-A GĂSIT UN MINISTRU COMPETENT LA INTERNE!
  • SĂ MORI RĂNIT DIN DRAGOSTE DE SPORT...
  • Al cui este Teatrul de vară din Mamaia, cine își bate acum joc de el și nimeni nu se supără?
  • SCURTA VARĂ FIERBINTE A NOULUI MINISTRU DE INTERNE
  • CASA MORTUARĂ ALBASTRĂ A PRESEI