Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
opinii
ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT. PENTRU EI

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT. PENTRU EI(734)

 Preşedintele nostru, domnul Klaus Johannis, se ţine de cuvânt şi de promisiunile pe care le-a făcut în campania electorală. Ne-a promis „România lucrului bine făcut”? Avem în fiecare zi România lucrului bine făcut. Iar dacă se întâmplă cumva ca un lucru, oricât de mic, să nu fie bine făcut, preşedintele îl îndreaptă degrabă, cu meticulozitatea germană care-l caracterizează.
 Ieri, spre exemplu. Imediat ce s-a trezit, preşedintele s-a dus la WC, unde a făcut un lucru bine făcut. După ce s-a spălat pe mâini şi mâncat un mic dejun bine făcut, a luat o decizie bine făcută. Pentru că după achiziţionarea celor şase case din Sibiu, i-au mai rămas ceva bănuţi din meditaţii, că meditaţiile la fizică, dacă sunt bine făcute, sunt foarte scumpe, a decis ca de sărbători să facă o vacanţă bine făcută, în Florida. De ce tocmai acolo? Pentru că, se ştie, în Florida, lucrurile sunt deja bine făcute mai demult, iar preşedintele nostru s-ar bucura cu adevărat de zilele libere, pentru că nu ar mai trebui să vegheze ca lucrurile să fie bine făcute. După ce a luat decizia cu vacanţa bine făcută, s-a urcat în limuzina prezindenţială, un „Mercedes” blindat foarte bine făcut şi, însoţit de coloana prezidenţială bine făcută, s-a deplasat, bulversând ciculaţia, în claxoanele şi urările bine făcute ale celor prinşi în blocaje, la mai demult bine făcutul Palat Cotroceni. Aici, pe masa de lucru, a găsit două hârtii. Prima era bine făcută. Se vorbea în ea despre creşterea salariilor demnitarilor. Deci şi slariul lui, de preşedinte. Aşa că a aplicat pe ea o semnătură bine făcută şi a promulgat-o.
 Ce-a de-a doua hârtie însă… A doua hârtie era prost făcută. Şi aici intervine rolul preşedintelui de a veghea ca toate lucrurile să fie bine făcute, aşa cum a promis în campanie. Era vorba despre „Legea dării în plată”, adoptată de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, încă din luna noiembrie. Proiectul de lege prevede că debitorul are dreptul să stingă creditul ipotecar prin transmiterea către creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat în favoarea creditorului, fără a mai plăti altceva. Mai pe româneşte, dai înapoi ce-ai achiziţionat pe credit şi datoria se stinge. Nu mai plăteşti nimic în plus. Dobânda uriaşă spre exemplu.
 Aici, domnul Johannis a intervenit energic şi a îndreptat situaţia. Adică a transformat un lucru prost făcut, într-unul bine făcut. Legea asta, care îl mai despovăra pe bietul român de dobânzile ucigătoare ale băncilor, nu a promulgat-o. A retrimis-o înapoi, la Parlament.
 Aşadar, în biroul prezidenţial, dintr-un lucru bine făcut şi unul prost făcut, domnul preşedinte a făcut două lucruri bine făcute. Şi-a aprobat lui şi găştii lui mărirea de salariu, şi a respins despovărarea românului de rând de jugul băncilor.
 A, era să uit. Domnului Johannis i s-a mai întâmplat ceva ieri. Ceva care, deşi bine făcut, nu cred că i-a făcut plăcere. A luat o mare castană bine făcută, direct în creştetul capului, de la principalele bănci străine care activează în România şi care anual expatriază profituri bine făcute de sute de milioane de euro, jecmănind românii.
 Bine că pleacă în concediu şi o vreme nu o să mai avem parte de lucruri bine făcute. Să ne mai tragem şi noi sufletul, că ne-au cocoşat de tot. Ce-i drept, bine făcut!

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

PREMIERĂ INEDITĂ. PRIMA SCRISOARE DESCHISĂ DIN VIAȚA LUI FELIX STROE
scris de Lucian Cristea
De când Liviu Dragnea a decretat starea de urgență în PSD, organizând tot felul de congrese și de ședințe, susținătorii săi(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii