Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
sport

FC Viitorul pleacă în turneu în Croația și Turcia(850)

Echipa de fotbal FC Viitorul Constanța a efectuat, vineri, primul său antrenament din 2016, pe terenul sintetic din complexul Academiei Hagi, potrivit site-ului oficial al clubului.

Jucătorii antrenați de Gheorghe Hagi se vor pregăti la Constanța până pe 12 ianuarie, iar apoi au programate două cantonamente, unul în Croația (la Medulin), iar al doilea în Turcia (Antalya).

La reunire au fost prezenți portarii Alexandru Buzbuchi și Arpad Tordai, fundașii Romario Benzar, Kevin Boli, Tiberiu Căpușă, Bogdan Țîru, Robert Hodorogea, Szabolcs Kilyen, Bogdan Mitache, Cristian Ganea, Ciprian Perju, mijlocașii Vlad Achim, Adnan Aganovic, Ioan Filip, Răzvan Marin, Dragoș Nedelcu, Carlo Casap, Doru Dumitrescu, Daniel Gheorghe, Paul Iacob și atacanții Florin Cernat, Aurelian Chițu, Andrei Ciobanu, Florinel Coman, Ianis Hagi, Vlad Rusu, Florin Tănase, Bănel Nicoliță.

FC Viitorul s-a despărțit în această iarnă de Constantin Mișelăricu, Raul Ciupe, Călin Albuț și Victor Rîmniceanu, care și-au reziliat contractele pe cale amiabilă. Bogdan Mitrea s-a transferat în Serie B, la Ascoli, Cristian Gavra va fi împrumutat la Gaz Metan Mediaș, iar Ionuț Vînă la Dunărea Călărași.

Au revenit la echipă Ciprian Perju și Vlad Rusu. Perju și-a reziliat contractul cu FC Brașov, iar Rusu a revenit după ce în turul campionatului a evoluat pentru Petrolul Ploiești.

În primul stagiu de pregătire, care va avea loc în perioada 13-25, FC Viitorul va participa la turneul internațional "Arena Cup 2016", alături de alte șapte echipe. Prima partidă va avea loc pe 15 ianuarie (ora 11,00), cu formația croată Slaven Belupo, urmată de jocul cu altă formație din Croația, Inter Zapresic, pe 18 ianuarie (11,00), și de jocul cu slovenii de la NK Koper, pe 21 ianuarie (15,00). În data de 24 ianuarie, FC Viitorul va juca un meci de clasament.

Pe 25 ianuarie, FC Viitorul va reveni în țară, pentru două zile, pentru ca în intervalul 27 ianuarie — 5 februarie să susțină al doilea cantonament, în Antalya, unde echipa lui Hagi va juca meciuri de verificare cu Vorskla Poltava (Ucraina) pe 30 ianuarie, Levski Sofia pe 3 februarie, pentru alte două date, 31 ianuarie și 4 februarie, adversarii nefiind stabiliți încă.

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

CAZUL NAVEI -FARAH- LA INDIGO
scris de Lucian Cristea
Se spune că e bine să înveți câte ceva din pățaniile și întâmplările trecutului. Bineînțeles, dacă nu îți este lene. În na(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii