Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
dosarele timpul
Statul român, ucigașul propriilor cetățeni                                                                   ASASINAREA A 16 DEȚINUȚI DOBROGENI (II)

Statul român, ucigașul propriilor cetățeni ASASINAREA A 16 DEȚINUȚI DOBROGENI (II)(1220)

                                    Motto:
                                                 Lumea nu se va sfârși din cauza celor care fac rău,
                                                 ci din cauza celor care se uită și nu fac nimic. (Albert Einstein)

     Lotul 3 de deținuți dobrogeni

   „Mișcarea de rezistență” a fost descoperită și destructurată de Securitate, respectiv căpitanul (în acea vreme) Nicolae Doicaru (fost legionar, ajuns general de Securitate, a îndeplinit funcția de director al D.I.E - Direcția de Informații Externe a Securității Statului în perioada 1959-1978, superiorul direct al lui Ion Mihai Pacepa, cel care, în 1978, a trădat România și a fugit în S.U.A.).
    În anul 1949, având gradul de căpitan, Nicolae Doicaru a fost numit în șef al Direcției Regionale de Securitate Constanța, funcție în care s-a remarcat prin ferocitatea regimului impus deținuților politici de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, pe mulți nevinovați acuzându-i de sabotaj și trimiși apoi în fața plutonului de execuție.
    A fost implicat direct în organizarea, urmărirea, arestarea și asasinarea partizanilor din Dobrogea (anul 1949), coordonând apoi (alături de Nicolae Ceaușescu) reprimarea românilor care s-au împotrivit colectivizării). Avansat la gradul de maior, criminalul Nicolae Doicaru s-a implicat în anchetarea muncitorilor, pe unii dintre aceștia, în urma anchetelor și torturilor la care i-a supus, deși erau nevinovați, trimițându-i în judecată, fiind condamnați la moarte și executați.
     Arestarea membrilor „Mișcarea de rezistență” (Gogu Puiu murise în vara anului 1949, în timpul unei confruntări cu trupele de Securitate), dar și a unora dintre cei care i-au sprijinit, a dus la judecarea acestora, scop pentru care arestații au fost împărțiți în șase loturi. În majoritatea cazurilor, în urma proceselor, au fost pronunțate sentințe cu pedepse foarte grele: 15 ani de închisoare, închisoare pe viață, condamnări la moarte.
    Lotul nr. 3 a fost format din 29 de arestați, aceștia provenind dintre cei care doar au sprijinit pe combatanții din „Mișcarea de rezistență”, bărbați căsătoriți, cu copii, fără opțiuni politice, posesori de pământ și animale, căruțe, case și grajduri, în majoritate țărani, ocupați cu munca la câmp sau în pădure.
    Cei 29 de arestați din Lotul 3 au fost considerați mai puțin importanți, decât cei din primele două loturi, motiv pentru care, în cazul lor, pedepsele au fost mai mici: de la 4 ani de închisoare până la muncă silnică pe viață. S-a avut în vedere că nici unul dintre cei 29 nu a fost refugiat în pădure și nu s-a confruntat cu trupele de securiști, ci doar a sprijinit pe combatanții din „Mișcarea de rezistență”.
   În luna decembrie a anului 1949, după ce au fost anchetați și torturați, judecați și condamnați, au fost transferați din Constanța la închisorile din Aiud și Gherla, apoi la închisoarea din Timișoara.
    Ceea ce nu știau condamnații era faptul că soarta lor fusese pecetluită la cel mai înalt nivel al Ministerului de Interne al Republicii Populare România, atunci când, în vara anului 1949, într-o ședință secretă, la care au participat Teohari Georgescu (ministru al M.I. între anii 1945-1952), Marin Jianu (ministru adjunct al M.I.), Gheorghe Pintilie (sau Timofei Bodnarenko, cunoscut cu porecla Pantiușa, general de Securitate, care a condus Direcția Generală a Securității Poporului între anii 1948-1963) și Alexandru Nicolschi (născut Boris Grünberg, general, spion sovietic și șef al Securității, care a avut funcțiile de subdirector general al Direcției Generale a Securității Poporului, între 1948-1953, și secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, între 1953-1961), s-a luat decizia ca toți deținuții condamnați, care făcuseră parte din grupurile de rezistență anticomunistă și care primiseră pedepse de peste 15 ani de închisoare, să fie și ei executați extrajudiciar, în condiții cât mai discrete! 

    Motivul acestei decizii a fost acela că se pronunțaseră deja prea multe condamnări la moarte și opinia publică internațională făcea presiuni ca România să înceteze execuțiile celor condamnați la sentința capitală. Soluția găsită și aplicată de Statul român-criminal a fost să se continue represiunea asupra tuturor românilor care se opuneau „zorilor și binefacerilor comunismului“, iar condamnările la moarte să fie executate... cu cât mai mare discreție, la ceas de noapte și în locuri rămase necunoscute.
    De menționat că, în anul 1950, numărul celor care se încadrau criteriului de condamnare la peste 15 ani de închisoare, urmând să fie asasinați, era de circa 70 de personae condamnate, dintre care 13 făceau parte din Lotul 3 al luptătorilor dobrogeni (mai existau lotul lui Spiru Blănaru din Teregova - 6 persoane, lotul maiorului Nicolae Dabija din zona Cluj - 13 persoane, și arestații dobrogeni din loturile 1 și 2, deținuți la Pitești - 16 persoane).

 

Sentința

    Documentul (vezi galeria foto) poartă nr. 557/ 24 octombrie 1949, conține 19 pagini și este emis de Tribunalul Militar Constanța, care l-a condamnat pe Pițigoi Ioan la 15 ani muncă silnică și 7 ani degradare civică pentru „uneltire contra ordinii sociale și deținere ilegală de munițiuni“ plus 2 ani de închisoare corecțională și la plata a 4.000 lei amendă penală „pentru delictul de deținere ilegală de munițiuni“:
    „8. Pițigoi Ion declară că a fost recrutat în mișcarea de rezistență condusă de Gogu Puiu, prin Ion Mușat, în luna martie 1949, la care a fost la ședință, împreună cu Negroiu D., Constantin Tudoran, Mușat C., Mușat D., Mușat Costea, Ion Gavrilă și alții, care încă nu sunt arestați; cu această ocazie el anunță că are o ladă cu muniție și cotizează cu 500 lei.
    În ședința publică declară că a fost adus cu forța la ședință pentru a da cartușele pe care el le găsise în anul 1944 și le îngropase, fiindu-i frică să le predea autorităților, deși era militar activ atunci.
    La percheziția domiciliară i s-a găsit o ladă cu 795 de cartușe ZB, așa cum se arată în pr. verbal, fila 102 (fila 102-108 vol. I și fila 60 vol. 2).
    Tudoran Constantin îl arată că a fost adus cu forța la ședință de către I. Mușat, pentru a spune unde are muniția despre care ei aflaseră că o ține ascunsă din anul 1944, dar că, odată întrebat, a promis că o dă.“

     Sentința a fost atacată cu recurs de majoritatea condamnaților din Lotul 3, dar cererile au fost respinse la data de 6 aprilie 1950 (Decizia nr. 858, Dosar nr. 2813/ 1950). Evident, instituția recursului a fost una formală, cei condamnați știind dinainte că nu au nicio șansă de a mai schimba ceva în sentințele inițiale.
   Cinismul și ticăloșia autorităților au fost și rămân incredibile și inimaginabile: la data pronunțării în privința recursurilor, 13 deținuți din Lotul 3 erau deja asasinați, crimele având loc în data de 9/ 10 martie 1950!!!
     De la închisoarea militară din Constanța, Pițigoi Ioan a fost transferat (24 decembrie 1949) la închisoarea Gherla (dosar 3926/ 1949), apoi la cea din Timișoara (cf. proces-verbal nr. 3421/ 24 februarie 1950).
     Este interesant de menționat că procesele verbale de transfer al deținuților din Lotul 3 către penitenciarul din Timișoara nu sunt semnate de niciunul dintre aceștia, în timp ce documentele de transfer al deținuților din același Lot 3 către penitenciarul din Aiud au fost semnate de deținuți!
     Pe Fișa Matricolă Penală (originalul se află la Administrația Națională a Penitenciarelor, fosta D.G.P.) a lui Pițigoi Ioan, document completat de Penitenciarul Gherla, apar scrise precizări extrem de importante:


„10 martie 1950 - Predat Direcției Regionale a Securității Poporului Timișoara - Decedat.
10 martie 1950 - Decedat, înregistrat la Spitalul Oraș Timișoara, nr. 117/ 1957“.

     Din aceste înscrisuri reiese clar că la data de 10 martie 1950, deținutul Pițigoi Ioan a fost preluat de asasinii Securității de la închisoarea Gherla, fiind ucis în aceeași zi!
      Actul de moarte nr. 117 a fost emis la data de... 14 august 1957 (!).
      Până în anii 1957 - 1958 nu s-a mai știut absolut nimic despre Pițigoi Ioan.

 

ÎN EPISODUL URMĂTOR: Asasinatele. Serviciul 4 „Bande“ - comando-ul de ucigași al Miliției. „Am luat hotărârea de a-i băga în groapă așa, cu cătușe cu tot“.
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

TRENUL DIN VIAȚA LUI FELIX STROE
scris de Lucian Cristea
Trenul, ca mijloc de transport și nu numai, trenul, mașină mică, virgulă, care îl duce pe Ionică într-o direcție necunoscută, tin(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • SEMNIFICAŢIA UNEI SĂRBĂTORI MULT TIMP UITATE: ROMÂNIA – MAMĂ A EMBRIONULUI UNIUNII EUROPENE!
  • CUM I-AM BĂUT VINUL LUI NICHITA STĂNESCU
  • Cetățeanul JEAN CONSTANTIN – la mâna FĂCĂTORILOR DE DEMNITATE
  • TRAVIATA, CU DECEBAL FĂGĂDĂU ÎN ROLUL PRINCIPAL
  • Credit digital de nevoi personale, obținut în 15 minute!