Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
opinii
NICI MINERIADA NU MAI E CE-A FOST

NICI MINERIADA NU MAI E CE-A FOST(815)

    În urmă cu cincisprezece sau douăzeci de ani, strigătul: „Vin minerii!” răspândea imediat o groază teribilă. Era echivalentul lui: „Dau turcii”! sau „Vin tătarii!” de pe vremuri, când se otrăveau fântânile, se ardeau holdele şi populaţia lipsită de apărare se refugia în munţi. În cazul năvălirilor moderne ale minerilor, s-au ars în loc de holde, intelectualii, iar la pungă cu ei, toţi cei care păreau, după vorbă, după port, a nu fi tovarăşi de nădejde ai tovarăşului Ion Iliescu. Nici nu s-au otrăvit fântâni, ci suflete şi capete de tineri care aveau ca singură vină faptul că intraseră la facultate şi-şi vedeau de carte. Nici populaţia fără apărare nu s-a ascuns în munţi, ci prin apartamentele din blocurile la fel de mizere ca şi cele în care locuiau invadatorii cu lămpaşe.

    Vremurile s-au schimbat însă radical. Ion Iliescu, un fel de Vişinescu sau Ficior al anilor ’90, nu mai este decât un bătrânel speriat de ce i se poate întâmpla şi care din când în când mai este chemat pe la Parchet. Valea Jiului, sau „Jalea viului”, cum i se mai spunea, s-a depopulat. Un apartament într-un bloc din Petroşani ajunsese să se vândă şi pe câte o ladă de bere, de către proprietarii grăbiţi să plece din acel loc unde mureau de foame. Industria energofagă s-a tăiat şi s-a vândut la fier vechi, aşa că nu mai era nevoie nici de curent. Minerii au devenit inutili. Bieţi oameni amărâţi, prinşi în bătaia vânturilor vremurilor, stigmatizaţi însă pentru totdeauna de nenorocirile pe care le-au făcut prin Bucureşti şi prin alte oraşe ale ţării, predecesorii lor care acum, probabil, sunt la pensie.

    Astfel că strigătul: „Vin minerii”! lansat ieri de către liderii de sindicat de pe la puţinele exploatări miniere care au mai rămas în România, a strârnit cel mult zâmbete. În nici un caz groază. Mineriada care începe astăzi, pare mai mult un cros al unor oameni care nu au avut bani să-şi ia bilete de autobuz sau tren până la Bucureşti. Vremurile când Traian Băsescu, în calitate de ministru al Transporturilor, organiza garniturile de tren care să-i aducă la Bucureşti, iar Petre Roman, în cea de premier, o făcea pe artelnicul-şef pregătindu-le masa caldă, au apus demult. Cei cincizeci de mineri, pentru că atâţia sunt cei care au pornit în această jalnică mineriadă, au plecat pe jos de la Târgu Jiu. Îşi propun să parcurgă câte patruzeci de kilometri pe zi. În opt zile să ajungă la Bucureşti.

    Nu mai vin să rupă lumea în bătaie. Ci să protesteze că mor de foame. Eu cred că n-ar fi rău să ia cu ei pe drum şi un reprezentant de la „Cartea recordurilor”, pentru că vreun alt câştig din marşul lor forţat, nu văd să aibă. Efortul lor va fi, cu siguranţă, inutil. Ce să reclame la Bucureşti? Că România a importat şi importă în continuare cărbune din Polonia şi Republica Sud-Africană la preţuri mult mai mari decât l-ar achiziţiona din producţia proprie, sub pretexte, unele dintre ele mai mult decât hilare de genul: „cărbunele românesc este ud şi îngheţat”, ca şi cum Polonia ar fi o ţară tropicală, unde nu ninge şi nu plouă niciodată, iar cărbunele importat de acolo este mereu uscat şi cald. Ştim asta. O ştiu şi guvernele, inclusiv cel de tehnocraţi de acum şi nu s-a luat nici un fel de măsură. Ce să mai reclame? Că România importă energie electrică, în timp ce capacităţile ei de producţie zac nefolosite, gata să fie tăiate la fier vechi? Că prostia că sunt depăşite nu stă în picioare, de vreme ce astă iarnă, când au fost -20 de grade, au funcţionat perfect şi au încălzit lumea? Se ştie şi despre asta demult şi nu s-a luat nici o măsură. Să reclame că „băieţi deştepţi”, în fapt nişte ciorditori de duzină înhăitaţi cu miniştri hoţi, cumpără energie electrică pe nimic şi o revând la preţuri foarte mari, făcând profituri uriaşe doar din mişcarea unor hârtii? Şi asta se ştie demult şi nu s-a luat nici un fel de măsură.

    Aşa că la ce bun crosul acestor oameni cale de mai bine de trei sute de kilometri?

   Ar fi o soluţie. Poate n-ar fi rău ca în oraşele prin care trec, să planteze nişte panseluţe. Ca atunci, în Piaţa Universităţii, în vremurile bune.
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

ORATORII ALEGĂTORULUI NECUNOSCUT
scris de Lucian Cristea
Marile cuvântătoare se află în PSD Constanța. Există chiar o modalitate de adresare caracteristică lor. Citez: “Are cuvântul (...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii