Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
opinii
CAPRA LUI CIOLOŞ ŞI CAPRA BUGETARULUI UNITAR

CAPRA LUI CIOLOŞ ŞI CAPRA BUGETARULUI UNITAR(1107)

        Mai întâi, am căzut şi eu în capcană, asemenea multor români. Am crezut iniţial că nu este altceva decât o tâmpenie, una dintre multele comise de Cabinetul Cioloş din cauza nepriceperii tehnocrate care-l caracterizează. Abia după aceea mi-am dat seama că de fapt este o manevră ticăloasă, pusă la cale cu bună ştiinţă, după un plan minuţios stabilit. Plan rudimentar, ce-i drept, dar care, cred eu, a funcţionat şi de data asta. Pentru că aşa cum veţi vedea, manevra este folosită de mult timp asupra noastră.
         Este vorba despre mult disputata în aceste zile „Lege a salarizării unitare”.
        Când am auzit că se vrea o lege echitabilă, care să elimine discriminările de salarizare, astfel încât truditorii de la stat care prestează aceeaşi muncă, să fie remuneraţi la fel, m-am gândit imediat la Revoluţia franceză de la 14 iulie 1789. Liberté, Egalité, Fraternité! Au venit tehnocraţii de la Bruxelles să dărâme Bastilia din mintea şi mentalităţile noastre.
       Când însă liderii de sindicat au început să numere bănuţii cu care vor rămâne salariaţii după aplicarea acestei legi, am înţeles că ea, deşi este de inspiraţie europeană, umblă îmbrăcată în straie de căluşar. Ca şi cum ar fi o dansatoare de „French cancan” de la Moulin Rouge, care îşi aruncă în sus cracii îmbrăcată cu iie şi cu fote, cu părul prins în năframă, pe podeţul din lemn al unei mori de apă de pe Valea Izei.
       La o socoteală simplă, reieşea că cea mai mare parte dintre angajaţi ar fi plecat acasă cu mai puţini bani decât până la aplicarea legii. Aşadar, Liberté, Egalité, Fraternité, dar la noi, în România, trebuie să ţinem cont şi de capra vecinului. Adică, Egalité, dar în jos. Nu creştem salariile celor mai amărâţi, ci le scădem pe ale puţinilor care câştigau cât de cât omeneşte. Guvernul Cioloş, deşi cu morgă occidentală, se dovedea a fi un bun cunoscător al realităţilor româneşti. Scăderea salariului ar fi nemulţumit pe de-o parte angajaţii de la stat cu salarii oarecâtva mai mari, dar ar fi bucurat, pe de altă parte, conform principiului „Să moară şi capra vecinului”, pe cei care priveau cum le scad salariile omologilor ceva mai bine plătiţi. Până aici am zis că e prostia.
      Ieri, în urma circului cu demisia unuia dintre miniştri, al muncii parcă, dar nu contează oricum nu ştie nimeni cum îi cheamă, cred că am înţeles care este de fapt mânăria.
       Ce nu luasem în calcul era că, deşi la funcţionarii cât de cât plătiţi le scădeau veniturile, lui Johannis şi lui Cioloş nu li se ciunteau deloc salariile mărite de curând.
      Plecând de la acest fapt, cred că manevra a fost copiată după manualele din vremea lui Ceauşescu. Vă mai amintiţi când Securitatea lansa un zvon. Se scumpesc biletele de autobuz, spre exemplu, cu şapte lei. După câteva săptămâni, biletele se scumpeau, într-adevăr, dar numai cu cinci lei. Şi oamenii nu erau aşa de supăraţi. „Vezi, nu s-a scumpit aşa de rău”
      De astă dată, acest plan, altminteri, după cum am spus, rudimentar, a funcţionat cam aşa. Îi prostim pe proşti, că le creştem lefurile. În realitate, multora le vom scădea. Desigur, păgubiţii vor reacţiona. Atunci, facem un vodevil cu unul dintre miniştri. Nu contează care. Ori de la muncă, ori de la finanţe. Să zbiere că-şi dă demisia, dacă se trece cumva pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern discutarea ordonanţei cu salariile. Nu conta că şi ministrul respectiv lucrase la alcătuiea actului normativ. Se aplica principiul: „Am o idee şi nu sunt de acord cu ea”. Atunci noi, Guvernul în întregul său, cu gândul la popor, dar şi ca să nu pierdem un coleg valoros şi tehnocrat, retragem Ordonanţa.
        Şi astfel, cei cărora urma să le scadă veniturile, sunt fericiţi că rămân cu ele la fel de mari şi nu mai piuie nimic. Cei care s-ar fi gudurat bucurându-se de tăiere, mai aşteaptă puţin până să vadă murind capra vecinului. Oricum, niciodată nu-i prea târziu. Iar Johannis, Cioloş şi camarila rămân cu salariile uriaşe, fără ca nimeni să-i mai întrebe nimic de ele. Mai bine dăm dracu’ uitării Ordonanţa, decât să ne taie din bani. Nu-i aşa?
        Dovadă că Cioloş şi ai lui nu aveau nicicum în gând să pună în practică această Ordonanţă, este faptul că normele de aplicare ale ei urmau să fie publicate abia hăt, aproape de iarnă. Adică mult după alegerile parlamentare, când despre Cabinetul Cioloş nu se va mai vorbi decât când câte un membru va fi chemat la DNA, iar cuvântul „tehnocrat” va fi unul de ocară.

        În rezumat, povestea cu egalizarea salariilor nu a fost decât un fum de camuflaj pentru salariile lor mărite de Gabriel Oprea. Care acum toceşte treptele pe la Parchet.
        Ştiu că ofiţerii din instituţiile de forţă, ies la pensie mai repede decât noi, ăştia de rând, pentru că munca lor este mult mai stresantă. Stau şi mă întreb. Câţi ani să fi avut la Revoluţie cei care au pus la cale golănia, de încă nici până acum, după 26 de ani, nu au ieşit la pensie?
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

ORATORII ALEGĂTORULUI NECUNOSCUT
scris de Lucian Cristea
Marile cuvântătoare se află în PSD Constanța. Există chiar o modalitate de adresare caracteristică lor. Citez: “Are cuvântul (...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii