Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
opinii
Scrisoare întredeschisă către un actor pătimaș, emotiv și... grăbit

Scrisoare întredeschisă către un actor pătimaș, emotiv și... grăbit(1672)

        Domnule Lucian Iancu,
     Vă mărturisesc cu toată sinceritatea că, și acum, la peste 31 de ani de la eveniment, încă mă aflu sub puternica impresie a gestului pe care l-ați comis la data de 15 martie 1985, când, fiind actor și director al Teatrului de Dramă şi Comedie din Constanţa, ați avut o tentativă de evadare din lagărul comunist românesc, împreună cu Florentin Scaleţchi (comandant de navă), la bordul mineralierului „Uricani“. Ziua de 15 martie 1985 coincidea cu data alegerilor de deputați pentru Marea Adunare Națională, dvs. fiind candidat din partea Constanței pentru înaltul forum comunist (țin minte, de parcă a fost ieri, afișele cu chipul dvs.!).
       La fel de sincer vă mărturisesc că, în tăcerea mea lașă din acea perioadă, v-am admirat și am fost doar cu gândurile la dvs., înțelegându-vă și admirându-vă furia și revolta împotriva regimului de atunci.
       Dvs. ați fost condamnat la 25 de ani închisoare, Florentin Scalețchi a primit pedeapsa cu moartea și numai intervenția divină a făcut să scăpați cu viață, pentru că, pe 22 decembrie 1989, Dumnezeu s-a întors din nou către România.
      Vă spun toate acestea ca să știți că vă cunosc bine acest episod din viață, mai mult decât atât, l-am evidențiat în vol. II - „Voiaje neterminate“ al cărții mele „Amintiri despre o flotă pierdută“ ca pe o secvență tristă din istoria dramatică și, pe alocuri, deosebit de tragică a flotei și navigației românești (vezi http://www.ligamilitarilor.ro/arc-peste-timp/tentativa-de-evadare-din-comunism-cazul-scaletchi-iancu/).
De asemenea, cu aceeași sinceritate, vă asigur că vă admir ca actor de teatru și de film, vizionând și aplaudând cam toate spectacolele pe care le-ați onorat cu talentul dvs.
       Ei bine, consider că toate acestea, inclusiv faptul că sunteți președintele Asociației culturale Mișcarea Teatrală pentru Educația Tineretului, se constituie în motive temeinice să mă adresez dvs. într-un limbaj decent, chiar dacă insinuați că aș fi lichea sau că ameninț pe cineva, sperând, totodată, să mă fac înțeles în cele ce urmează.
     Am citit misiva dvs. din 25 aprilie 2016 (vezi http://www.telegrafonline.ro/exclusiv-lucian-iancu--dezvaluiri-in-scandalul-zilelor-constantei), aflată sub semnul emoțiilor puternice ce se remarcă ușor că vă copleșesc, numită «„SECHELE ŞI LICHELE" Exclusiv! Lucian Iancu - dezvăluiri în scandalul „Zilelor Constanţei“»!

 

        Domnule Lucian Iancu,
        Pe parcursul trecerii în revistă a stării dvs. emoționale, care vă domină de o bună bucată de vreme, începând de la „sechelele rămase după lunga, prea lunga boală canceroasă care a afectat fiinţa morală a frumosului nostru popor“ și până la „Al dumneavoastră concetăţean, Lucian Iancu“, la un moment dat folosiți următoare exprimare:
       „Ei bine, prieteni constănţeni, toate aceste lucruri nu le veţi putea vedea! De tot acest spectacol nu veţi avea parte tocmai din cauza sechelelor de care vorbeam la început - invidie, agresivitate, lipsă de fair-play, turnătorie, insinuări veninoase, «calităţi» pe care le-au dovedit contracandidaţii noştri, în contestarea virulentă, gălăgioasă şi nefondată a rezultatului concursului“.
        Sunteți în mare și impardonabilă eroare! Mai mult decât atât, dovediți patimă, prea multă patimă, lăsând și impresia că suferiți și regretați că ați pierdut.
      Niciodată, în nicio împrejurare, contracandidații dvs. în acest demers artistic nu v-au invidiat, nu au fost agresivi, nu v-au turnat, nu au insinuat, nu au fost virulenți, nu au fost gălăgioși, dimpotrivă au fost fair-play și foarte fundamentați atunci când au contestat rezultatul licitației. De aceea, ca jurnalist, am fost de partea adevărului și dreptății.
       A, dacă cineva a dat dovadă de aceste „sechele“, au fost câteva „lichele“ din media locală, printre care subsemnatul am fost cel dintâi. Și știți de ce, domnule Lucian Iancu, pentru că știți la fel de bine ca și mine că organizatorii licitației au fost niște netrebnici, așa cum la fel au fost și cei care au judecat cele două contestații! Întâmplarea face ca dvs să fiți în tabăra căreia, în mod ticălos, i s-a dat dreptate. De aceea vă întreb: aceeași poziție ați fi avut-o și dacă vă aflați în cealaltă grupare?
Și să vă mai spun ceva: nu a pierdut Asociația culturală HARA (vezi http://www.telegrafonline.ro/drept-la-replica-dupa-scrisoarea-deschisa-catre-constanteni-a-lui-lucian-iancu), nu ați pierdut dvs., ci au pierdut constănțenii, au pierdut, chiar așa, în ticăloșia lor, și cei din Primărie.
     Într-un alt moment al exprimării emoțiilor ce vă copleșesc scrieți: „Cine se află în spatele acestei Asociaţii, se întreabă dumnealor, inducând ideea unei eminenţe cenuşii, manipulatoare, învârtind afaceri oneroase... Sunt eu, doamnelor şi domnilor, LUCIAN IANCU!“.
      În aceste clipe, sincer, am fost și eu cuprins de emoție, căci mi-am adus aminte de secvența aceea antologică din filmul „Ultimul cartuș“: „Dom’ Semaca!... Eu sunt, Lăscărică!“...
Nu, domnule Lucian Iancu, nimeni nu a insinuat că vina ar fi a dvs., pentru că sunteți în spatele sau în fruntea Asociației respective. Nici vorbă de așa ceva! Inițial s-a insinuat, apoi s-a demonstrat cu date concrete că în spatele tentativei de măsluire a licitației sunt ticăloase interese financiare, iar eu am afirmat că este vorba de incompetență, iresponsabilitate și prostie.

 

        De ce confundați grav emoționalul cu proceduralul?
      Haideți să vă explic! Când dosarul acestei cauze va ajunge pe masa instanței (știți foarte bine că Asociația culturală HARA a înaintat plângere penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța), judecătorul nu va avea în vedere „culorile icoanei“, „purpuriul mantiei Sfântului Gheorghe“, „cenuşiul solzilor balaurului“, „verdele scurs peste auriu“, „totul transformat într-o pată căcănie, fără contur, întinzându-se băloasă pe zidul Bisericii“, versurile lui Eminescu, starea meteo din ziua judecății, cursul valutar și alte... stări emoționale. Nu, nici vorbă! Instanța va avea în vedere și va judeca rece și exact, numai și numai pe bază de prevederi de legi, articole, aliniate, litere și alte reglementări, deci, atenție!, pro-ce-du-ra-le, nu emoționale!!!...
      Încă ceva, în același context și ca să înțelegeți și mai repede și mai bine: chiar dacă, în fața instanței, se prezintă și lăcrimează sau plâng în hohote toate Elenele și toții Costicii din ziua de 21 mai, mașinile de epocă, fanfara militară cu tot cu chioșcul aferent, zecile de domnişoare şi doamne, în rochii lungi, vaporoase, cu umbreluţe de soare şi pălării de pai, domnii care le salută ridicându-şi canotierele de pai, Constantin Tănase, statuia lui Eminescu, toți tinerii îndrăgostiți cu tot cu ghitarele lor, trăsurile, statuile vivante, florăresele, Loredana Grozea, Cuibul Reginei și Anamaria Tramundana, inclusiv interimarul Decebal Făgădău, directorul Liviu Pătrașcu, Doina Păuleanu, Lică Gherghilescu, Călin Eugen Hanțiu, Daniela Elena Dumitrescu, Iuliana Voicu, Iulian Enache, Bogdan Caragea și Lucian Iancu în persoană, vă asigur, și vă rog să mă credeți pe cuvânt, instanța nu se va lăsa emoționată sau impresionată absolut deloc, pentru că așa sunt judecătorii! Repet, ei judecă procedural, nu emoțional! Vă mulțumesc pentru răbdare și înțelegere!

 

        Nu confundați Marea Neagră cu codrul verde!
      Într-o altă zonă a exprimării dvs. epistolare, scrieți: «Mai am un singur dor: „Să-mi fie somnul lin,/ Şi marea aproape./ Pe-ntinsele ape,/ Să am un cer senin...“», ceea ce reprezintă o confuzie gravă, nu este singura, pe care o faceți între codrul verde și marea înnegrită de veninul patimii, sigur din grabă (toți actorii sunt grăbiți, așa ne-a învățat Laura Stoica!), cam tot așa cum încurcați emoțiile personale cu procedurile penale.
       Versurile autentice sună cam așa: «Mai am un singur dor: În liniștea serii,/ Să mă lăsați să mor/ La marginea mării/ Să-mi fie somnul lin/ Și codrul aproape,/ Pe-ntinsele ape/ Să am un cer senin...“».
      Poezia are ca temă „motivul comuniunii dintre om şi natură, sau mitul reintegrării, care, fiind tratată prin prisma sentimentului de melancolie şi tristeţe, se transformă într-o elegie sau într-o meditaţie pe tema destinului uman. Ideea textului este identitatea dintre poet, popor şi patrie. Dorul este un sentiment specific poporului român şi exprimă aspiraţia către absolut, o stare de nelinişte, de dorinţa de a trăi sentimentul de iubire, de melancolie şi de tristeţe. El se împleteşte cu doina, alcătuind un motiv specific poporului român, imaginile utilizate de poet fiind romantice. Poezia este o elegie romantică, fiindcă sentimentul de tristeţe structurează tema, ideea şi eu-l poetic, pentru că avem o evaziune în natură, în mit şi chiar în nefiinţă“. M-ați înțeles, da?
    Așadar, până și creația eminesciană are de suferit din cauza emoțiilor pătimașe care vă domină, până și un candidat la bacalaureat le constată și le devoalează.

 

        To be or not to be... lichelism și amenințare
      Spre finalul epistolei dvs, copleșit de patimă și depășit de emoții, consemnați: „Dar ce spuneţi de această frază: «Nu mă subestimaţi! Gândesc mai mult decât arăt, ştiu mai multe decât scriu şi observ mai multe decât credeţi!». Cât lichelism credeţi că ascunde această ameninţare?!“
       Ei bine, aici mă simt vizat în mod direct, pentru că fraza îmi aparține, mă reprezintă și o înscriu la finalul tuturor materialelor pe care le postez sub propria-mi semnătură!
      Dacă ar fi să accept felul judecății dvs., tot lichelism și amenințare ar putea fi și celebra dilemă hamletiană to be or not be, dar nu mă încumet nici să întreb, nici să afirm, pentru că sunt sigur că, în fabulosul său demers creativ, Shakespeare nu a fost o lichea, iar eu nici măcar atât.
       Așa că, dom’ Semaca..., atenție la emoțional ca să nu fiți afectat procedural!

 

P.S. - Nu mă subestimaţi! Gândesc mai mult decât arăt, ştiu mai multe decât scriu şi observ mai multe decât credeţi! 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

ORATORII ALEGĂTORULUI NECUNOSCUT
scris de Lucian Cristea
Marile cuvântătoare se află în PSD Constanța. Există chiar o modalitate de adresare caracteristică lor. Citez: “Are cuvântul (...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii