Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
cultura-educatie
Amintiri despre Ioana Radu...                                                                                                            DOI DICTATORI... SUB „DICTATURA“ ROMANȚEI

Amintiri despre Ioana Radu... DOI DICTATORI... SUB „DICTATURA“ ROMANȚEI(2390)

    Ioana Radu (1917- 1990) - cântăreață de muzică populară și romanțe, soră cu cântăreața Mia Braia (au fost trei surori și un frate la părinți). S-a născut în București, dar copilăria și-a petrecut-o în Craiova, cartierul Sineasca, considerat al lăutarilor și birjarilor.
    Pe numele adevărat Eugenia (Jana) Braia, Ioana Radu s-a născut din părinții Rozalia (croitoreasă) și Constantin Braia (plt. major). Este considerată a doua femeie motociclist din România, prilej cu care a colindat țara în lung și în lat, „potecă cu potecă“ - cum îi plăcea să povestească. De asemenea, îi plăcea să spună că viața ei se afla sub semnul numărului 13, care îi purta noroc: a locuit pe strada Timpului nr. 13 din București, a făcut 13 bis-uri la un spectacol, a fost cazată la etajul 13 al unui hotel din SUA, când a mers la sora ei, Mia Braia, stabilită acolo.
Numele de scenă l-a primit de la Ion Filionescu, pianistul lui George Enescu. Nu a avut copii, deși a fost căsătorită legitim de cinci ori (de două ori cu același bărbat).
    În 1961, autobuzul care transporta artiști a fost implicat într-un accident de circulație (pe șoseaua Orșova-Caransebeș), Ioana Radu fiind grav rănită la picioare și rămânând cu sechele pe viață. În 1967 s-a retras din viața muzicală, spectacolele fiind organizate pe stadioane (Timișoara, Arad și Cluj-Napoca), datorită mulțimii oamenilor care doreau să fie alături de marea artistă.
     Datorită talentului și vocii sale unice, a fost admirată nu numai de milioane de români, ci și de Gh. Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu, doi dictatori... sub „dictatura“ romanței.

 

** „Romanţa reprezintă sufletul românesc pe note. Ca dovadă, ea se cântă şi la veselie şi la tristeţe. Romanţa răsună şi «La umbra nucului bătrân» şi «În fânul de curând cosit».
O cântă românul «
Pe lângă boi», se cântă şi «La oglindă». Şi pentru ca Romanţa să capete un singur nume, cum spune poetul, noi i-am spus: IOANA RADU.
(Elvira Cârje, prim solistă la Opera Română)

** (…) Ioana Radu, această olteancă cu vocaţia frumosului în limitele adevărului şi cu dorinţa de a face tuturor bine, a înţeles că dragostea este unul dintre cele mai înălţătoare sentimente şi că fără această euforie a iubirii între oameni, pământul ar fi inundat de singurătăţi deşarte! Ioana Radu a creat o lume a nobleţei, a duioşiei, a stării de vis, contribuind din plin la transformarea universului Euterpei într-un minunat prilej de înălţare a sufletelor. Să-i mulţumim Ioanei Radu pentru tot binele ce l-a făptuit într-o viaţă plină de realizări, în care marele univers al inspiraţiei maestrei l-a constituit lumea cântecului, înfrăţită cu acea nestăvilită sete de tandreţe, ca şi când am spune că iubirea-i tot, în rest singurătăţi sterile! (…).
(Doru Popovici, compozitor)

** „(...) Puterea ei de muncă ne-a contaminat pe toţi cei care o înconjuram. Simplitatea ei, dobândită prin contactul cu melodia populară, ne-a împrumutat-o şi nouă, pentru o viaţă.
Un cântec încredinţat ei era o fereastră către lume, un cântec gingaş şi timid, devenea o apă ce-şi săpa drumul prin munte, că Ioana ducea măreţia Oltului, trăinicia Jiului, glasul tihnit al Dunării. Ea duce-n glas o ţară întreagă, o primăvară de flori şi o toamnă de roade. (...).”

(Aurel Giroveanu, compozitor);

** „(...) Pentru mine, Ioana rămâne tinereţea mea, când ne întâlneam seară de seară la Princiar, unde cântam în aplauzele celor prezenţi. Ce seri minunate! (...) Ioana e o generoasă. Ajută şi uită. Dă tuturor, cum i-a dat şi ei, din plin, natura! Cântă cum îi e inima, şi inima cum îi e cântecul. O îmbinare fericită. Am de ce o iubi...(Sile Dinicu, dirijor şi compozitor);

** „(...) Când spun Ioana Radu, mă întorc în tinereţe (...), mă duce acolo frumuseţea cântecului ei. Cum erau melodiile ei? Frumoase. Cum era glasul ei? Minunat. Cum era apariţia ei? Ca la douăzeci de ani... şi ceva! Atunci când simţul critic nu are atâtea pretenţii, ca la maturitatea desfrunzită de elan. La început eram pe două «continente»: eu pe cel al muzicii lejere, ea pe cel al muzicii de suflet (...). Eu am spus «te iubesc» şi m-au crezut puţini, ea a spus «mi-eşti drag» şi au îngânat-o toţi. Pe oriunde ne «duelam» cu spada, în teaca portativului, Ioana Radu mă învingea la puncte. Greu «adversar», cu pavăză de nepătruns. Când ea a cântat doine, eu am încercat să scriu melodii lirice. Le-am dat zbor liber şi înalt, dar la bilanţul sufletesc am văzut că sunt în urma ei. Ioana Radu îmi devenise ştacheta artistică, şi în dorinţa de întâietate am scris... valsuri. Era o întrecere pe faţă, şi pe faţă am căzut pe locul... doi! Ioana cânta romanţe. Şi cum le cânta? Neîntâlnit până la ea... M-am declarat definitiv învins... Mereu în urmă! (...).(Mişu Iancu, compozitor);

** „Ah, turneele noastre! Jucam table de-o viaţă! Ioana, însă, a dat mereu şase-şase! La ea orice mlădiţă de cîntec sună ca pădurea. La doină curg izvoarele, la romanţă lăcrimează sufletul. Are în glas şi cerul şi pămîntul. (…).“ (Petre Gusti, interpret de muzică uşoară);

** „Nu poţi vorbi despre Ioana Radu fără să spui şi despre Romanţă, romanţa noastră strămoşească. În adevăr, atât de bine, atât de mult s-a identificat această artistă, această mare artistă, care este Ioana Radu, cu romanţa noastră, încât, pe drept cuvânt, unul dintre prietenii noştri a supranumit-o «Regina Romanţei». Vocea ei caldă, timbrul plăcut, frazarea perfectă şi talentul înnăscut cu care a fost înzestrată această fiinţă umană, fac tot farmecul audierii celui ce o ascultă. A cântat ea, cu aceeaşi artă, şi cântecele populare: sârbe, hore, doine şi alte cântece, dar vocea ei pare că a fost «croită», în mod expres, pentru romanţă. (...).”
(Ion Luican, interpret de folclor);


** „În ziua în care am ascultat-o prima oară pe Ioana Radu, împlineam 15 ani şi părinţii îmi oferiseră - printre altele - darul neaşteptat (abil propulsor spre emancipare), de a mă invita în oraş. Citesc astăzi, după aproape 45 de ani de la această primă întâlnire cu cântăreaţa, o parte din confesiunile ei exprimate într-un interviu.
Reporterul: «Spuneţi-mi sincer, cârciuma nu contribuie la poluarea cântecului?»
Ioana Radu: «Doamne fereşte! Când cântam eu, nu se auzea decât foşnetul rochiei mele. Cine-şi permitea să sufle?... Nu-şi permitea nimeni, pentru că şi eu, la rându-mi, respectam cântecul.» 

(…) Minunata şi de neuitat Ioana Radu, care, mai mult decât oricare altul, şi-a făcut o obligaţie de conştiinţă din a repune romanţa la locul cuvenit în ierarhia valorică a genurilor muzicale, ştie mai bine decât noi până la ce intensitate îţi vibrează sufletul, atunci când te dăruieşti total unei simţiri artistice. Devoţiunea, entuziasmul şi dragostea cu care lumea receptează arta ei, nu sunt decât dovada evidentă că viitorul romanţei este privit cu încredere, pentru că există un reper, un model (deşi inimitabil), care rămâne un permanent punct de plecare pentru tot ce se va mai scrie şi pentru tot ce se va mai cânta în perspectivele acestui gen: Ioana, cea care, cu fiecare sunet, cristalizează certitudinea că Romanţa, în principal, se pictează cu inima şi abia în urmă se încadrează în limitele glasului. (…).”
(Valentin Teodorian, prim solist al Operei Române);

** “(…) A fost suficient să-i ascult glasul profund cu vibraţii violonceline sau, mai târziu, privind-o la Televiziune şi în spectacole, să-i văd privirea vagă, gestica economică, dar cât de expresivă, a mâinilor sale, ca să pot fi cucerită de această reală mare artistă a cântecului românesc. Cu o rară măiestrie, Ioana Radu este capabilă să dea valenţe mioritice unui cântec molcom, de autentic alean subcarpatic, să înnobileze o romanţă, să facă să-ţi pătrundă în suflet nu numai cântecul, ci şi profundele calităţi de rar carat al neamului. Glasul, rostirea, vibraţia ei artistică, pentru mine vor rămâne întotdeauna un moment de mare trăire, o rară amintire.”
(Marcela Rusu, actriţă);

** „O voce de excepţie. (…) O voce - triste chanson - neîntrecută încă de nici o altă artistă. Vocea-i pătimaşă pătrundea şi pătrunde adânc în sufletul ascultătorilor, tonificându-i printr-o tandră boare de duioşie sau nostalgie. (…) Unică prin exprimarea tonalităţii glasului, a redat (…), egal şi adânc, împătimirea şi iubirea melosului nostrum naţional. Cântecul popular îl redă viu şi nealterat, reuşind perfect să-şi acorde glasul cu valoarea de fond a spiritualităţii spaţiului dunăreano-carpatic. Prin cântecele ei, Ioana Radu va dăinui alături de neamul nostru în orice moment al manifestaţiilor sufleteşti, întovărăşindu-i înflăcărările romantice, doinele… suspinele, într-o statornică credinţă.(Alexandru Grozuţă, interpret de folclor);

** „(…) Am admirat cu toţii performanţa sa profesională şi, ca o veche colegă, pot spune că alături de preţuirea unanimă, mai păstrez pentru Ioana Radu şi afecţiunea născută din amintirile comune ale debuturilor noastre dificile.” (Rodica Bujor, interpretă de folclor);

** „(...) Am discutat (cu Ioana Radu - n.n.) despre calităţile unei interprete de muzică populară şi romanţe. Dânsa a oftat adânc şi mi-a răspuns gesticulând: «Domnule, muzica trebuie s-o simţi în suflet şi s-o simţi, uite, de aici, din inimă şi mai ales romanţa. Şi mai e ceva: să respecţi ceea ce simţi! Niciodată nu am intrat în studiouri, fie de radio, fie de televiziune, fără să învăţ, să ştiu totul pe de rost. Cu alte cuvinte, muzica înseamnă muncă şi plăcere, curaj în faţa publicului, respect pentru public şi dăruire. Dar, mai înainte de toate, talent, talent cu carul. Cine n-are talent, să nu se apuce de meseria asta. Nu admiteţi, vă rog, pe cei fără talent în Casa Radio şi în Televiziune! Verificaţi soliştii de o sută de ori şi apoi înregistraţi, dar numai muzică de calitate!».(Nicolae Dumitru, fost director general adjunct al Radioteleviziunii române);

** „Ioana Radu? «Ioana»?... Un unicat! Un fenomen, dintre acelea care ne-amintesc că, atunci cînd vrea, mama-Natură poate, oricînd, orice! (...) «Am început să-mbătrânesc» sau «Nu se poate!» sau «Aş vrea iar anii tinereţii», cântate de Ioana Radu, au făcut şi vor face să vibreze tot ce este suflet românesc, aici sau pe orice meridian al Pămîntului! (...) Ioana este, incontestabil, una din «bucuriile Muzicii». Pentru că Muzica este cea mai mare bucurie a ei!... (...) Se pot număra pe degete, în întreaga Istorie a Artei, cazurile în care un slujitor al Frumosului, în plină glorie şi popularitate, renunţă de bună voie la carieră – vezi Greta Garbo –, pentru a se retrage în momentul apogeului, în dorinţa de a lăsa spectatorilor impresia optimă şi amintirea nealterată a tot ce a însemnat. (...).” (H. Mălineanu, compozitor);


    (Aceste amintiri au fost selectate din volumul „Romanţa unei vieţi - Ioana Radu“, de Harry Negrin, apărut la Editura Muzicală, 1987. Cartea a apărut ca un dar oferit Ioanei Radu, cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani). 

** „Am cunoscut-o pe Ioana Radu la începuturile carierei mele de interpretă de folclor. Colabora des cu Ansamblul Brâuleţul din Constanţa, unde eu eram angajată. Am preţuit-o când eram copil şi o auzeam la radio, am idolatrizat-o când am urcat pe aceeaşi scenă. Venea la noi să cânte romanţe. Îi sorbeam cuvintele şi trilurile fermecate. Mă mândresc că am fost contemporană cu o excepţională artistă, cu un monstru sacru al folclorului românesc…
Ioana Radu ne poartă în lumea romanţelor ca nimeni alta. După ce a plecat în lumea celor fără dor, lăsându-ne mai săraci fără prezenţa ei, ne-au rămas cântecele – flori, diamante, perle. Le cântăm cu toţii, sunt ale noastre, dar pe ele scrie cu litere de aur. IOANA RADU. Ea deţine marele secret al perenităţii: nu va muri niciodată!”

(Elena Roizen, interpretă de folclor);

** „Mulţumesc Bunului Dumnezeu că mi-a dat norocul să o cunosc pe inegalabila şi nepreţuita Ioana Radu, Marea Regină a Romanţei. Ea a fost cea care mi-a alinat dorurile, suferinţele, neîmplinirile şi mi-a arătat drumul pe care să-l urmez în viaţă. Rostesc cu credinţă numele Ioanei Radu, ca la o icoană sfântă la care mă rog pentru soarta muzicii şi pentru viaţa celor care se sacrifică pe altarul ei. Ioana Radu va rămâne pentru mine o mare Artistă, care a conferit nobleţe romanţei şi cântecului popular românesc. Cu timbrul ei inconfundabil, cu frazare şi intonaţie impecabile, cu o voce plină de culoare şi farmec, Ioana Radu reprezintă o părticică din spiritualitatea românească.” (Ioan Amititeloaie, interpret de folclor).

 

Nota redacției: - fotografiile fac parte din arhiva personală a cunoscutului interpret constănţean de romanţe şi cântece de pahar, Ioan Amititeloaie, căruia îi mulțumim.
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

VITORIA LIPAN NU ÎȘI DĂ DEMISIA!
scris de Lucian Cristea
Ca întotdeauna, orgoliile prostești de sorginte pesedistă ne omoară. Ca și ambițiile provinciale ale doamnei premier de fier,(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • SĂ MORI RĂNIT DIN DRAGOSTE DE SPORT...
  • Al cui este Teatrul de vară din Mamaia, cine își bate acum joc de el și nimeni nu se supără?
  • SCURTA VARĂ FIERBINTE A NOULUI MINISTRU DE INTERNE
  • CASA MORTUARĂ ALBASTRĂ A PRESEI
  • CA SĂ AJUNGĂ PRIMAR, HORIA DE LA OPC ESTE CÂND CATTANI, CÂND ÎMPĂRATUL CONSTANTIN, CÂND SFÂNTA ELENA!