Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
interviuri
Ultimul meu interviu cu Elena Roizen :                                            „ȚARA CÂNTECELOR MELE ESTE DOBROGEA“

Ultimul meu interviu cu Elena Roizen : „ȚARA CÂNTECELOR MELE ESTE DOBROGEA“(2444)

    Voce emblematică pentru folclorul dobrogean, Elena Roizen (1 februarie 1945, Ovidiu - 25 septembrie 2007, Constanța) a debutat în anul 1965 (cu cântecele „Hai, Dunărea mea“, „Dobroge, măicuță bună“ și „Mândră din Dobrogea“), când a început colaborarea cu Radiodifuziunea şi Casa Electrecord, imprimând de atunci peste 130 de cântece populare dobrogene.
       Cucerită de bogăţia şi originalitatea folclorului de pe plaiurile dintre Dunăre şi Mare, Elena Roizen - „Privighetoarea Dobrogei“ şi „Doamna cântecului popular dobrogean“ - a fost solistă a ansamblurilor folclorice „Brâuleţul” din Constanţa, „Nunta Zamfirei“ al Ministerului Turismului şi „Dor Transilvan“ din Bistriţa, împreună cu care a efectuat numeroase turnee în ţară, susţinând concerte de mare succes.
       În prodigioasa carieră de mesageră a folclorului dobrogean a adunat un valoros material muzical, devenit un veritabil document şi sursă de inspiraţie pentru generaţia care vine. A participat la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale (Franţa, Olanda, Canada etc.), bucurându-se de aprecieri unanime pentru glasul său inconfundabil şi pentru ţinuta scenică desăvârşită, fiind păstrătoarea unuia dintre cele mai frumoase costume de port tradiţional.

       Pentru meritele deosebite în „crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere artistice, semnificative pentru civilizaţia românească şi universală“, Elenei Roizen i s-a conferit Medalia Naţională „Serviciul Credincios“ (29 noiembrie 2002).
         Marea Doamnă a cântecului dobrogean s-a stins din viață la 25 septembrie 2007.
        În memoria artistei, în localitatea sa natală Ovidiu se desfășoară anual Festivalul naţional popular al cântecului dobrogean „Elena Roizen“ - o mare sărbătoare a folclorului românesc.

                                                                                 •••

    - Când se spune Elena Roizen se spune cântec dobrogean, când se spune cântec dobrogean şi Elena Roizen se spune „Hai, Dunărea mea“. Vă rog să-mi spuneţi povestea acestui cântec, care v-a consacrat şi se confundă cu numele dumneavoastră.

  - Părinţii mei proveneau din nordul Dobrogei şi s-au stabilit aici, la malul mării, încă înainte de a mă naşte eu. Au adus odată cu ei şi obiceiurile şi cântecele din zona natală. Au fost oameni harnici, gospodari şi cinstiţi, cu frica lui Dumnezeu. Eu am crescut într-o familie numeroasă. Copilă fiind, ascultam cu drag tot ce se cânta în familie, mergeam la clacă şi la şezători, cântam împreună cu vecinele şi cu cei din familie şi rudele mele.
   Ascultam la radio şi ştiam pe toţi interpreţii şi cântecele lor, chiar şi pe cei instrumentişti. La şcoală eram prezentă la serbări, la fel şi în liceu. Mama mea deţinea mult material valoros: cântece populare, doine, balade, pe care le cânta în timpul treburilor din gospodărie.
  Cântecul la care vă referiţi a fost adus de mama mea din satul ei natal, în nordul Dobrogei, unde obişnuia să revină la rude. De obicei o însoţeam, dar de data aceea a fost plecată cu sora mea mai mare. Când au revenit, măicuţa noastră, o femeie veselă şi mare iubitoare de cântec popular, ne-a adunat pe toţi în jurul ei, ne-am aşezat şi ne-a cântat acest cântec. L-am învăţat imediat, pentru că era deosebit de frumos şi mi-a plăcut foarte mult.          Timpul a trecut şi de aproape 40 de ani reuşesc să ţin stacheta sus cu acest cântec.
   Să vă dau un exemplu. Am fost la Jidvei, o zonă de folclor cu totul şi cu totul alta decât Dobrogea.
   Am fost primită magnific, iar în timpul spectacolului, în timp ce cântam „Hai, Dunărea mea“, o parte din public s-a ridicat în picioare şi a început să cânte cu mine. Am simţit că mă trec fiorii, am fost cuprinsă de o emoţie imensă şi o satisfacţie copleşitoare, ceva peste puterea sufletului meu de a suporta o asemenea bucurie. A fost recompensa supremă ce am primit-o din partea publicului…

      - Vorbiţi-mi, vă rog, despre momentul când v-aţi ales calea interpretei de folclor. Când a fost acel moment? A existat cineva care v-a îndrumat? Datoraţi cuiva această decizie?

   - Da, în primul rând părinţilor mei, ţărani autentici, care m-au crescut şi educat în atmosferă de cântec. La fel, un rol hotărâtor în luarea deciziei mele de a alege această cale l-a avut soţul meu (vezi foto galerie: Elena Roizen și Marcel Roizen, profesor de limba engleză, cu care a avut doi copii: Alina-Clara şi Mihai-Codruţ - n. red.).
   Într-una din zile m-am hotărât să-i cânt câteva melodii din ceea ce eu adunasem, creasem sau ascultasem la radio şi la diferite ocazii. A rămas foarte impresionat de ceea ce a auzit şi mi-a spus că e păcat ca asemenea cântece frumoase să se piardă, că ele trebuie să ajungă şi la public. Credeţi-mă, pentru mine a fost un imbold. Nu mă gândisem niciodată să ajung artistă. Dorinţa mea era să devin profesoară, dar se pare că în Cartea Vieţii mele a fost scris altfel…
    Destinul mi-a bătut la poartă în anul 1965, când, la Casa de Creaţie din Constanţa, în biroul domnului Frusinescu, am întâlnit doi redactori de la Radio Bucureşti. Veniseră să afle dacă mai apăruse vreun interpret de folclor, ca să înregistreze noi cântece din zonă. Unul dintre ei, se numea Boris Marcu, purta pe umăr un magnetofon şi m-a rugat să cânt tot ceea ce ştiu. M-au înregistrat cu câteva cântece autentice din nordul Dobrogei, învăţate de la părinţii mei. Au fost foarte încântaţi, au spus că am „o voce bună de microfon“ şi mi-au propus să devin colaboratoare a Radio-Televiziunii.
    Nu am primit de la început. Eram tânără, aveam 18 ani, iar răspunderea mi să părea foarte mare. Era prea mult pentru mine. Să mă aud eu la radio, ca înaintaşii mei Maria Tănase, Maria Lătăreţu, Alexandru Grozuţă, Ion Luican şi alţii? Mi se părea prea mult. Totuşi, materialul folcloric pe care l-am înregistrat a ajuns la Bucureşti şi fost audiat de o comisie de specialişti.
    În scurt timp am primit o scrisoare şi am fost invitată pentru înregistrări la Radio. Aşa am ajuns să imprim primele trei cântece: „Hai, Dunărea mea“, „Dobroge, măicuţă bună“ şi „Mîndră din Dobrogea“. Am fost acompaniată de orchestra Radio, condusă de Victor Predescu, şi aceasta a fost o altă şansă a mea. După înregistrare, am revenit acasă. La câtva timp, când m-am văzut în programul radio, la emisiunea „Tineri interpreţi de folclor“, nici nu îmi venea să cred. Vroiam, desigur, să mă aud, dar noi nu aveam radio în casă, fiind destul de săraci. Am mers împreună cu soţul meu la un prieten al acestuia şi m-am auzit cântând la radio. Vă mărturisesc sincer, fără lipsă de modestie, că s-a auzit foarte bine şi am fost foarte mulţumită de vocea mea. Eu cântam, nu informam ascultătorii prin cântec. Publicul a primit foarte bine cântecele mele, aşa că am devenit repede cunoscută şi apreciată de iubitorii folclorului românesc.
    Vreau să vă mai spun că această recunoaştere a mea a fost pe munca şi pe meritele mele. Nu cunoşteam pe nimeni în Radio. Eram o ţărăncuţă din Ovidiu, care nici nu ştia cum arată Capitala şi studiourile de radio…
    Au urmat apoi participări la emisiuni televizate, angajarea la ansamblul „Brâuleţul“ din Constanţa, unde am găsit adevăraţi profesionişti - îl amintesc cu respect pe cel care a fost George Tramundana, impresar - şi o atmosferă de lucru extraordinară, în folosul a ceea ce făceam.

    Aici am avut ocazia să-mi desăvârşesc pregătirea, să cunosc mari interpreţi de folclor românesc care au colaborat cu acest ansamblu: Emil Gavriş, Dan Moisescu, Ileana Constantinescu, Ioana Radu, Lucreţia Ciobanu, Mia Braia, Rodica Bujor, Ion Luican, Alexandru Grozuţă, Felician Fărcaşu şi mulţi, mulţi alţii. Lui Felician Fărcaşu îi păstrez o amintire deosebită, întrucât a venit odată şi m-a întâmpinat aşa: „Ia s-o cunosc şi eu pe privighetoarea Dobrogei!“. Vă daţi seama ce a însemnat pentru mine ca un cântăreţ din vârful piramidei interpreţilor de folclor românesc să mi se adreseze astfel...

       - Se poate vorbi despre folclor autentic în Dobrogea? Care este specificul folclorului dobrogean?

   - Au fost voci care au afirmat că în Dobrogea nu există folclor autentic. Este total greşit. Adevărul este că specialiştii au ajuns mai greu în această zonă, preferând Ardealul şi Moldova. Vreau să se ştie că Dobrogea are folclor original, aici existând, de-a lungul timpului, numeroşi şi mari intepreţi - vocali şi instrumentişti - care au scos la iveală cele mai valoroase creaţii.
    Theodor Burada s-a îndeletnicit cu culegerea de folclor din Dobrogea şi a publicat o valoroasă lucrare cu această temă. Specificul dobrogean îl găsim deopotrivă în cântecele de dragoste, în cele cu tematică păstorească şi pescărească, bocete, balade locale, doine, colinde, dar şi în melodiile instrumentale interpretate la fluier, frunză, solz de peşte, stuf. Sunt cântece de leagăn, de nuntă, doine care descriu frumuseţile naturii, exprimă dragostea, jalea, bucuria. Sunt balade de vitejie, cântece de înmormântare, oraţii şi cântece de nuntă, de petrecere, cântece anume pentru multe sărbători ale neamului, păstrate din vremi imemoriale.
   Numai că folclorul, mă refer la cel adevărat, desigur, nu se compune şi nici nu se culege stând în fata televizorului sau ascultându-l la radio. Am muncit enorm pentru a-mi urma calea aleasă. În căutările mele prin satele Dobrogei am cunoscut datinile, tradiţiile, cântecele şi jocurile dobrogenilor. Am dormit în case ţărăneşti, m-am acoperit cu scoarţe ţesute la război de mâini harnice de femei, m-am şters pe faţă cu peşchire ornamentate cu motive specifice, am stat la masă cu ei şi le-am ascultat cu drag şi bucurie cântecele.
   Folclorul este o comoară de o valoare inestimabilă, ce trebuie căutată şi găsită, săpând adânc în vatra strămoşească. Această comoară este dovada incontestabilă a identităţii noastre naţionale, a dăinuirii neamului românesc în vatra sa de formare şi existenţă. Dacă ne pierdem folclorul înseamnă că ne pierdem pe noi. Locuitorii dintre Dunăre şi Mare au avut înţelepciunea de a şti să-şi păstreze cu sfinţenie limba, obiceiurile, datinile, cântecele şi jocurile moştenite de la străbuni. Puţini ştiu, de exemplu, că în zonă avem şi o variantă a binecunoscutei balade „Mioriţa“. Dobrogea noastră, această Dacie în miniatură, este un pământ străvechi, locuit din cele mai vechi timpuri, deci este o zonă bogată în folclor autentic.

       - Folclorul v-a influenţat sufletul sau invers?

   - Folclorul este viaţa mea. Sunt fiică a plaiurilor dobrogene, iar ţara cântecelor mele este Dobrogea. Am reuşit să pătrund tainele liricii populare dobrogene, lumea mirifică a cântecelor populare de la mal de apă, duioase, sensibile şi mângâietoare ca briza mării. Cântecul popular s-a hrănit cu apa vie din izvorul fermecat şi nesecat al neamului nostru, cultura populară. Aceasta este cea mai trainică legătură de spirit între generaţii.
   Cântecul popular mi-a influenţat sufletul, pentru că sunt sensibilă la frumos, dar s-a întâmplat şi invers, când eu am influenţat cântecul prin felul în care l-am interpretat şi l-am dăruit oamenilor. Am cântat întotdeauna cu sufletul, altfel nu mi-aş fi dedicat viaţa cântecului popular. Eu am fost sinceră cu cântecul şi cântecul m-a răsplătit.    Un interpret care, atunci când cântă, reuşeşte să ajungă la sufletul celui care îl ascultă, este consacrat pe vecie. Publicul are un rol decisiv, el este Marele Juriu şi nu poate fi păcălit. 

       - Interpretaţi folclor şi din alte zone ale ţării?

   - Folclorul circulă, nu are frontiere, pătrunde în toate zonele ţării, este pretutindeni unde trăiesc oameni. În repertoriul meu există cântece şi din alte zone ale ţării, pe care le interpretez cu mult drag, preluate de la străluciţi interpreţi ai genului. Mă refer la Maria Tănase, Maria Lătăreţu, Ioana Radu, Ion Luican, Alexandru Grozuţă. De la acesta din urmă am îndrăgit romanţa. El este interpretul din Ardeal, care a scos la iveală versurile marilor noştri poeţi şi le-a pus în cântece, dându-le, şi în acest fel, o mare valoare. Mi-am întocmit adevărate programe cu repertoriul marilor interpreţi, pe care le cânt cu mare plăcere la nunţi şi petreceri, respectându-le melodiile şi textele. 

        - Cine sunt predecesorii şi contemporanii dumneavoastră în interpretarea folclorului dobrogean?

   - E bine că nu ne uităm înaintaşii şi le păstrăm admiraţia şi respectul cuvenit, căci, iată, cântecele lor au rămas şi vor dăinui. Mă gândesc la Natalia Şerbănescu, Marica Pitu, Ştefania Stere, pe care le consider modele, dar nu pot să nu amintesc şi pe Aneta Stan, Floarea Tănăsescu, Elena Ionescu Cojocaru, Marius Cristel Marin. De asemenea, ţin mult să-l amintesc pe Ioan Amititeloaie, constănţean de-al nostru, cunoscut şi îndrăgit pentru interpretarea romanţelor şi cântecelor de pahar, cu care am legat o strânsă prietenie. Eu îi iubesc foarte mult pe toţi aceştia, pentru că şi ei iubesc folclorul.

        - Un gând pentru constănţeni...

   - Sunt o călătoare prin această lume şi port cu mine cântecul, dragostea, speranţa... Mă voi strădui să ajung mereu în inimile oamenilor, să fac să le vibreze strunele sufletelor, oferindu-le şi eu lor acea fericire pe care ei mi-o dăruiesc când mă ascultă şi mă aplaudă. Le mulţumesc.


Nota redacției - Acest interviu a avut loc în luna octombrie 2003.
Fotografiile fac parte din albumul de familie si au fost preluate de la adresa https://www.facebook.com/elena.roizen.5?fref=ts
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

LECȚIA DE OMENIE A COMUNITĂȚII ELENE
scris de Lucian Cristea
Anton-Traian Antoniadis și cavalerii omeniei din Comunitatea Elenă au fost mereu alături de constănțenii care trăiesc de pe o zi pe a(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • SEMNIFICAŢIA UNEI SĂRBĂTORI MULT TIMP UITATE: ROMÂNIA – MAMĂ A EMBRIONULUI UNIUNII EUROPENE!
  • CUM I-AM BĂUT VINUL LUI NICHITA STĂNESCU
  • Cetățeanul JEAN CONSTANTIN – la mâna FĂCĂTORILOR DE DEMNITATE
  • TRAVIATA, CU DECEBAL FĂGĂDĂU ÎN ROLUL PRINCIPAL
  • Credit digital de nevoi personale, obținut în 15 minute!