Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
dosarele timpul
CONSTANȚA - UN IMENS BORDEL

CONSTANȚA - UN IMENS BORDEL(3103)


      Între cele două războaie mondiale, prostituţia în Constanța era în floare, dar şi tolerată, cunoscând o perioadă de glorie fără precedent şi dând oraşului un anume... farmec.
     Fanteziile erotice cele mai năstruşnice puteau fi puse în practică în zeci de case de toleranţă, aceste „temple ale plăcerilor carnale“, ofereau aventuri sexuale oricărui vizitator dornic de o „ieşire în decor“, erau coşmarul părinţilor cu fete de măritat, al poliţiştilor, al femeilor căsătorite, subiecte permanente pentru gazetele oraşului: amoruri, bârfe, indiscreţii, adultere, aventuri, divorţuri, scandaluri, chefuri, violenţe... Bordelurile proliferau ca ciupercile nu numai în „cartierele rezervate“ prostituţiei, ci şi spre centru, făcând afaceri bune şi completând tabloul unui oraş-port, care oferea orice, oricui, dar numai pe bani.
     În privinţa legislaţiei, lucrurile au variat destul de mult, începând cu 1879 (la 17 aprilie 1879, Consiliul Comunal a votat primul Regulament pentru Administrațiunea interioară a Comunei urbane Kustenge) şi până la al Doilea Război Mondial; iniţial, singura interdicţie era plimbarea prostituatelor prin locurile obişnuite de plimbare, dar aceasta era mai mult de formă, fiindcă „fetele“ ieşeau pe bulevard cot la cot cu domnişoarele din lumea bună; în anii `20, prostituţia a fost inclusă la capitolul atentat împotriva bunelor moravuri, însă nu se specifica dacă este considerată infracţiune sau nu; acest lucru a fost stabilit abia în anul 1936, când a devenit ilegală, fiind însă tolerată şi din cauza obiceiurilor neortodoxe ale regelui Carol II; considerată aproape ca oricare dintre profesii, prostituţia constituia adeseori un mijloc de completare a veniturilor pentru servitoare, guvernante şi chiar pentru unele artiste; numărul celor neînregistrate îl depăşea uneori pe cel al curvelor „cu condicuţă“.
    Slabe sau rotofee, blonde sau brune, cu sau fără porecle, ştiutoare de carte sau analfabete, căsătorite sau divorţate, cele mai multe erau străine de Constanța, fugite de acasă, dornice să-şi vândă trupul şi să-şi câştige pâinea de a doua zi. Aveau între 18 şi 45 de ani şi aproape toate spuneau, fără nicio variaţiune, că sunt divorțate sau că nenorocitul de bărbat le-a părăsit.
    Fetele cu „jartiere roşii“ şi rochii înflorate şi scurte „până la spate“, îşi câştigau existenţa în cunoscutele „case de randevu“, oferindu-şi trupurile pe câte un pol, uneori şi doi, militarilor, marinarilor sosiţi din cursă, salahorilor din port.
Erau două categorii de prostituate: cele cu „condicuţă“, care făceau regulat vizita medicală, şi cele clandestine, care nu se prezentau la controlul antiveneric şi din cauza cărora bolile venerice deveniseră o problemă. Acestea din urmă erau cele mai urmărite de poliţiştii de la moravuri, căci nu o dată se întâmpla să îmbolnăvească de sifilis câte un pluton de soldaţi sau întregul echipaj al vreunei nave care staţiona în port. Unele dintre ele lucrau „la urgenţă“, deplasându-se la „domiciliul“ clientului, chiar şi pe vapor.
     O consultaţie pentru depistarea bolilor venerice ajungea la 100 de lei, pentru libere profesioniste, dacă medicul se deplasa la sediul bordelului, sau la 50 de lei în cazul prostituatelor care se prezentau la dispensar. Consultaţia putea fi şi gratuită în cazul „fetelor“ care dovedeau că muncesc şi în timpul zilei.
    Clienţii lor aveau între 18 şi 60 de ani, erau funcţionarii scăpătaţi, clienţii cârciumilor, tavernelor şi cafenelelor soioase, militari, marinari, muncitori, elevi de liceu sau vagabonzi. Aproape toţi se lamentau că sunt singuri, iar unora le plăcea să arate că au bani, că sunt „oameni de afaceri“.
     Ajuns într-un bordel mai acătării, împins de impulsul său sexual, clientul era tratat cu cafea şi ţigări sau cu dulciuri, în timp ce studia un album din care alegea apoi ce îi plăcea mai mult.
     Încăperile erau sordide, iar condiţiile igienice dintre cele mai proaste. Era locul unde se concentrau apetitul şi instinctul sexual, dar şi cel unde se produceau insulte, violentări, agresări, tâlhării, crime, singurul elementul unificator al participanţilor fiind sexul dezlănţuit, devenit obsesie. Nu de puţine ori, aici aveau loc adevărate chefuri, transformate în scurt timp în orgii sexuale.
     Fetele se făceau că îi cred, îşi mărturiseau şi ele supărările şi „singurătatea“, se lăsau „cucerite“ şi posedate în miros de fum de ţigări sau havane, alcool şi transpiraţie. Ei se făceau că sunt mulţumiţi, le plăteau prestaţia, musai banii înainte, îşi făceau „treaba“ şi plecau în lumea lor… Sumele obţinute de „fete“ erau rezervate, în cea mai mare parte, pentru plata cheltuielilor de întreţinere şi chirie.
     Preţurile se negociau adesea şi variau între 50 şi 100 lei o noapte, plus consumaţia „decuseară“, sau între 10 şi 50 lei în cazul unei partide de amor în boscheţii oraşului.
Grizetele dansau între ele, se hârjoneau, vorbeau tare, făceau zgomot, fumau cu nesaţ, beau însetate şi râdeau provocator. Îşi etalau goliciunea sânilor şi a picioarelor apetisante, farmece demne de „regatul păcatului“, şi încercau să îi atragă în mrejele lor, promiţându-le că îi vor face să uite necazurile cotidiene, de vipera de nevastă-sa şi de marile probleme ale vieţii.
     Nu de puţine ori, însă, cădeau victime nu numai ale clienţilor, ci şi ale propriilor patroni.
   Publicaţiile locale, vocea opiniei publice, declanşaseră adevărate campanii împotriva existenţei şi funcţionării acestor case ale destrăbălării sexuale.

 

      Prostituția, un „mallum necesarium
    „Dacă era ceva prin care excela această Belgie a Orientului la anexare și mult timp după aceasta, era relativa superioritate morală, într-un sens special al cuvântului, în care se găsea față de restul țării. O viață patriarhală, așa cum știe s-o ducă orientalul neinoculat încă cu virusul civilizațiunilor, caracteriza relațiunile de ordin intim ale locuitorilor Kustendjei.
Astăzi însă ne-am subțiat și noi, constănțenii, am devenit perceptibili de deliciile a ceea ce înseamnă frumos, fin și, mai ales, șic. Viața conjugală ni s-a modernizat. Prostituția e un rău admis de inexorabil. Regulamente exprese fac însă ca efectele acestui «mallum necesarium» (rău necesar - n.n.), să fie cât mai puțin nesimțite.
     Dar la noi? Stabilimente publice de prostituție, presărate ca ciupercile: hoteluri pline de femei-imorale, cafeuri-chantante într-o proporțiune relativ exorbitantă, două lupanare (bordel, casă de prostituție - n.n.) decoltate pe piața așa-zisei, în ironie parcă, a «Independenței» și unul în drumul școalelor fraților și surorilor noastre. Case de prostituție clandestine în chiar centrul orașului, în fața Palatului administrativ și al Justiției („Dobrogea Jună“, 1905).

 

       Cocotele publice sunt greu de prins
    „Constanța ar avea nu mai puțin de 5.000 de prostituate. Controlate, înscrise și vizitate de doctor, sunt în localitate numai 47 de »artiste» de varieteu, 8 prostituate de stradă și 21 instalate în diferite stabilimente. Iată o statistică stupefiantă a Serviciului sanitar.
     Totuși, relatarea oficială mai spune ceva, și anume că grosul cocotelor îl alcătuiesc femeile care au o meserie: manequreze, coafeze, cofetărițe, cusătoare, funcționare etc., care nu pot fi urmărite, pentru că legea nu le prevede decât pe acelea fără profesiune și, mai ales, pe toate care pot fi prinse că se dau din interes, nu din plăcere.
      Oricum, acest lucru e greu de stabilit, cocotele publice sunt greu de prins.
     Pentru convingere deplină am avea de adăugat: dacă cocotele Constanței sunt numai 76, cum se fae că la vizita medicală obligatorie vin numai 50 și iar cum se face că vin mereu altele? Această «minune» ne-ar putea-o explica Agenția Biroului de moravuri? Cum se face că domnii agenți nu știu nimic de casele de «rendez-vous» care, începând cu cea din strada Basarabiei-cartier, de la locuința lui Gheorghe Lemnaru și de la hotelul «Șteflea» și până la cea din Petru Rareș sau din spatele «Independenței», sunt pline de alt soi de «dame respectabile»? Și nu ni se va putea spune că acestea se dau și nu se vând... de plăcere. Să facem dovada? E ușor lucru. În port a sosit un torpilor englez, care are la bord cel puțin 300 de marinari. Abia au coborât puntea și au intrat în oraș că aceștia au și fost primiți de un roi de păsări de ale nopții, ieșite din cine știe ce cuiburi, iar după puțin timp o veselie și o fraternitate româno-engleză domnea pe toate străzile orașului, fiecare marinar ducea câte una sau cel puțin două din aceste vestale (termen utilizat de jurnalist fie neinspirat, fie în mod ironic - n.n.). Acestea, domnilor agenți, nu se dau pe sentimentul lirelor sterline? Ar putea Biroul de moravuri să ne spună de unde sunt?“ („Dobrogea Jună“, 7 septembrie 1923).

 

     Prostituate la 11 ani
    Poliția locală, cu prilejul unei razii, a arestat două copile în vârstă de 11 ani, care practicau prostituția clandestină într-o casă de toleranță. Traficanții au fost arestați și deferiți Parchetului, urmând a fi înaintați Cabinetului de Instrucție, deoarece de multă vreme se îndeletniceau cu coruperea de minore pe care le prostituau și apoi le vindeau în Orient. Cele două copile arestate sunt originare din Dorohoi“. („Dacia“, 12 otombrie 1929).

 

     Cetățenii sunt indignați și protestează

     La chestură (organ polițienesc, imediat superior unui comisariat - n.n.), primărie, parchet și serviciul sanitar s-a depus ieri un protest al cetățenilor din străzile Scarlat Vârnav, Mihai Viteazu, Mitropolit Șaguna, G-l Cernat. Șt. Mihăileanu, Cuza Vodă, Grivița, Rahovei, T. Ionescu, Daciei, Decebal, Bolintineanu, T. Vladimirescu și B-dul Regina Maria, contra focarelor de prostituție ce dăinuiesc în acele locuri. Astfel, se arată că întreg acel cartier este plin de case de toleranță, unde se produc zilnic scandaluri și bătăi. Seara, mai ales, locuitorilor le este imposibil accesul, întrucât soțiile și copilele acestora sunt acostate de indivizi fără căpătâi care s-au aciuat pe lângă bordeluri“. („Dacia“, 5 iunie 1930).

 

     Ghidul curvelor și bordelurilor
  „Prin ziarul «Dacia» s-a sesizat această problemă., făcându-se publice cartierele, străzile și casele unde se desfășoară (prostituția - n.n.), sperând că poliția va găsi mai ușor bordelurile sau poate că locuitorii din jur să reacționeze sau poate proprietarii acestor case să se rușineze de lume și să înceteze a mai închiria casele lor pentru bordeluri. Dar totul a fost zadarnic. Gazdele nu s-au rușinat, s-au înmulțit și, spre rușinea noastră, întregul oraș pare un bordel imens.
     Nu se ia nici o măsură. În orice casă, în orice stradă se poate face un bordel, fără nici o teamă. Ba, în culmea sfidării, pe strada Vântului, lângă vechiul local al Poliției, era un bordel care încă mai funcționează. Hotelurile sunt pline. Seara, Piața Independenței geme. Nu poți să mergi pe strada Carol fără să fi tras de mânecă. Se cere să înjghebăm o ligă împotriva lor sau să imităm pe cetățenii Cartierului «Crucea de Piatră» din București, care, cu Biserica în frunte, au protestat și protestul lor a fost auzit.
     Trebuie să ne curățăm orașul pentru sănătatea sufletească a copiilor. Rog pe cetățeni să-mi semnaleze toate casele și hotelurile ce le cunosc, ca să întocmesc un Ghid. Ghidul va avea casa sau hotelul fotografiat, cu strada și numărul dedesupt, cu numele proprietarului, cocotei (prostituată - n.n.) și cu toate explicațiunile necesare“. („Dacia“, 23 august 1930).

 

      „Ovidiu a încremenit, privind desfrâul noului Tomis“
     „Constatăm că glasul nostru a răsunat în pustiu. Legiunea interminabilă a femeilor pierdute continuă a stăpâni toate localurile, toate străzile și casele orașului. Antrenează la cheltuieli fabuloase pe străinii ce vin în port, încurajează specula, întrețin pe speculanți. În partea cea mai frumoasă a orașului, în piața în care Ovidiu a încremenit privind desfrâul noului Tomis, murdăria morală domnește. În locul magazinelor civilizate, al sălilor de conferințe, al unei biblioteci, alături de un oropsit de început de muzeu, în preajma unor clădiri de cult, cetățenii Constanței au bordelurile tolerate prin cea mai inexplicabilă, cea mai inadmisibilă dintre apatii a simțului de moralitate a oficialității.
    Deasupra tuturor bordelurilor din centrul orașului, tronează, mândră poate de larga ei toleranță, clădirea primăriei, în care e adăpostit un fel de problematic, inexistent și revoltător Serviciu al moravurilor. Aproape două treimi din camerele hotelurilor sunt ocupate de prostituate“. („Dacia“, 3 martie 1932).

 

      Combaterea prostituției
     „Față de proporțiile luate în ultimul timp de prostituție la Constanța, Primăria municipiului a dat o ordonanță prin care se ia o serie de măsuri de combatere a acestui flagel social în întreg cuprinsul orașului. Prin această ordonanță se pune în vedere tuturor patronilor, îndeosebi între Cazinou și strada Ștefan cel Mare, de a depune tabele nominale cu personalul feminin în serviciul lor. La această categorie intră: patronii de localuri de petrecere, frizerii, cofetării și orice alte feluri de localuri publice“. („Dobrogea Jună“, 4 mai 1935).

 

P.S. - Subtitlurile aparțin semnatarului articolului, care a respectat întocmai topica și ortografia fragmentelor reproduse din presa acelor timpuri.
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

UN PREȘEDINTE PENTRU ROMÂNIA. ALTCEVA DECÂT UN NAVIGATOR CU BUF ȘI UN MEDITATOR CU MULTE CASE...
scris de Lucian Cristea
Am publicat, zilele trecute, la această rubrică, un material despre activitatea lui Mihai Daraban, investit, de curând, în funcția de (...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • SEMNIFICAŢIA UNEI SĂRBĂTORI MULT TIMP UITATE: ROMÂNIA – MAMĂ A EMBRIONULUI UNIUNII EUROPENE!
  • CUM I-AM BĂUT VINUL LUI NICHITA STĂNESCU
  • Cetățeanul JEAN CONSTANTIN – la mâna FĂCĂTORILOR DE DEMNITATE
  • TRAVIATA, CU DECEBAL FĂGĂDĂU ÎN ROLUL PRINCIPAL
  • Credit digital de nevoi personale, obținut în 15 minute!