Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
opinii
ÎNCĂ VĂ MAI AŞTEPT  (3)   sau cum ar putea Publius Ovidius Naso să ne vorbescă despre metamorfoze la vot

ÎNCĂ VĂ MAI AŞTEPT (3) sau cum ar putea Publius Ovidius Naso să ne vorbescă despre metamorfoze la vot(809)

,,A fost odată pe timpuri, şi ce timpuri frumoase, o vacă mu-mu care venea pe drum şi vaca aceasta mu-mu care venea pe drum s-a-ntâlnit c-un băieţel drăgălaş pe care-l chema băieţelul tu-tu. Povestea asta i-o spunea tata; tata se uita la el printr-o bucată de sticlă...“ De ce l-am citat pe James Joyce din Portret al artistului în tinereţe? Nu pentru că actualii candadaţi la primărie şi consilii în vechea cetate TOMIS (cred că ar trebui să ne obişnuim în folosirea acestui toponim) s-ar fi trezit dintr-odată băieţeii tu-tu în calitatea lor de metafore dominante pentru comunitate iar cetatea ar fi devenit şi ea, tot ca în poveste, văcuţa mu-mu, ci pentru că din prezenţa lor pe afişele electorale de mărime A3 nu pot deduce vreun mesaj către electori. Ceea ce e bine. Print-o bucată de sticlă din vitrina unui fost magazin zâmbeşte senzaţional în stradă Făgădău Degebal. O poză din tineteţe, fără să fi fost artist nici măcar pe vremea când era angajat tot la stat, la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (devenit de foarte puţin timp societate comercială) şi un mesaj – Primar –, alături de care, în aceeaşi mărime, se bucură a sta un alt anunţ: Angajăm vânzătoare. În gol nu se aude vocea nimănui. În Politica lui Aristotel se aude permanent vocea acestuia, în Republica lui Platon ea lipseşte. Sigur, nu vreau să fiu ironic şi nici să încurc personajele. Ar fi înjositor. Nici el, nici ceilalţi, cu atât mai puţin echipele de consilieri validate prin ,,libera recunoaştere“, nu au exerciţiul dialogului cu concetăţenii, deşi vor să exercite efecte directe şi tangibile asupra lor. Prin neprezentare.

Făgădău se consideră, probabil, un model carismatic, de aceea îi este de ajuns o fotografie pe un afiş. Max Weber spune că modelul carismatic ar corespunde unei situaţii sociale şi unei conjuncturi istorice excepţionale în toate privinţele. Nu ştiu să fie aşa ceva azi. La începutul anului a pus în plicul cu adresele de la SPIT o scrisoare către contribuabil. Un fel de reconciliere. Nu ştiu ce va spune văcuţa mu-mu, devenită în contemporaneitate principalul personaj al povestirii despre naufragiul electoral, o demonstraţie a forţei artei naratorului-candidat, a imaginaţiei sale militante, la final.

Prezenţa în campanie presupune o motivarea politică. Acel ghid al impresiilor şi hobby-urilor citadine inspirat de ,,marii“ predecesori, şi ei mari ,,iubitori“ ai democraţiei participative. Proprie guvernăriilor locale, aceasta presupune iniţiative şi referendumuri, adică accesul direct al cetăţenilor la luarea deciziilor făcând vizibile şi verificarea pluralităţii faptelor sociale, ştiinţa şi arta de a guverna în scopul binelui comunităţii, limitând conflictul dintre interesul public şi cel privat, despre care vorbeam data trecută. Sigur, e un non sens un asemenea subiect. Cine să dorească o astfel de democraţie? Mă pot contrazice onorabilii parlamentari care şi-au luat liber de la cele patru ziele de lucru pe motiv că vor să dea expresie directă destinului lor în destinul campaniei electorale. Ce simbioză, ce timbru al vocilor de povestitori tainici orientaţi spre tezaurizarea patriotismului local! Voi fi numai ochi şi urechi! Numai că tranzacţiile propuse se fac în monedă proastă pentru oamenii de rând care fac cheltuieli mărunte şi trăiesc muncind cu ziua. O monedă care se depreciază în raport cu moneda lor forte. Dar nu i-a auzit nimeni pe nicăieri, cum îmi place să spun, faţă în faţă cu electorii, cu guvernaţii. Adică să socializeze politic. Poate au devenit amnezici. Sau depresivi. Poate nu au apentenţă sau nu ştiu, nu a avut cine să-i înveţe, cum e cu buna pregătire a opiniei publicului în vederea lansării programelor electorale. Dacă sunt timizi, să se culce cu cele mai urâte femei din oraş. Apoi să-şi anunţe prezenţa în agora şi facă corelaţia dintre Polis, Politéia şi Politika. Poate vor să verifice, prin propriile fapte, teoria aristotelică referitoare la faptele politice şi raporturile dintre ele şi cele sociale în CETATE. Altfel, s-ar putea să conteste Instanţa absenţioniştilor care îi va chema la ordin, prin vot, iar sondajele de opinie privind verificarea impactului opţiunii de alegere să se fi dovedit a fi doar coarda falsă a unui instrument neacordat la care ar fi cântat nişte barbari. Dar despre acest tip de instrument arhaic voi vorbi altădată.

Despre barbari aminteşte cu severitate şi Publius Ovidius Naso, pe când trăia şi scria pe aici, şi de la a cărui moarte se vor împlini două milenii anul viitor. Nu credeam, însă, că poate fi invocat ca agent electoral, cum a sugerat unei asistenţe din care făceam şi eu parte, la lansarea unei cărţi ce contura portretul unui cărturar constănţean, de către profesorul universitar cu un doctorat în istorie contemporană, Valentin Ciorbea, un tăcut de altfel consilier local PSD, şi iubitor al văcuţei mu-mu. Textual, a insinuat, cu aroganţă şi niciun fel de sfială, că doar partidul său va duce la bun sfârşit şi în triumf proiectele iniţiate pentru omagierea poetului, ca şi aprobate de pe acum. Ciudat, nu? Sună de parcă gata, ar fi câştigat alegerile, mai ales că şi el candidează pentru un nou mandat în tabloul colectiv în care imaginile devin metamorfoze. În alţi termeni, a fost o atenţionare infantilă cum că şi el face parte din acele figuri ale autorităţii aşa-zis proieminente locale, deci să purcedem la idealizarea lor, noi, electorii, deoarece şi el este un polarizator al atitudinilor politice angajat prin candidatură la intituţionalizarea progresivă a candidaţilor datorită reţelei de legături construită de-a lungul timpului, pe când studia prin anale... În rest? Ar fi scris şi un elogiu adus barbarilor pe care sper să îl citesc într-o zi. O fi tras cu ochiul, cine ştie?, la J.M.Coetzee al cărui personaj mărturiseşte, spre finalul romanului Aşteptându-i pe barbari, următoarele: ,,Vreme îndelungată mă uit la elogiul pe care tocmai l-am terminat. Ar fi dezamăgitor să aflu că plăcuţele din lemn de plop cărora le-am dedicat atât de mult timp conţin un mesaj atât de ocolit, de echivoc şi de îndoielnic ca ăsta. ...când barbarii vor fi cu adevărat la poartă, poate atunci voi abandona vocabularul unui funcţionar de stat cu ambiţii literare şi voi începe să spun adevărul.“ 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

ORATORII ALEGĂTORULUI NECUNOSCUT
scris de Lucian Cristea
Marile cuvântătoare se află în PSD Constanța. Există chiar o modalitate de adresare caracteristică lor. Citez: “Are cuvântul (...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii