Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
opinii
ÎNCĂ VĂ MAI AŞTEPT (4)

ÎNCĂ VĂ MAI AŞTEPT (4)(878)

ÎNCĂ VĂ MAI AŞTEPT (4)
sau
,,Pe cei ce mint, sperând că scapă,
                 Îi vezi curând intrând la apă“
     (Fedru, Fabule)

 

 

   Află, aşadar, o, ocârmuitorule al drept-credincioşilor şi al celorlaţi locuitori ai CETĂŢII, că meseria de brutar nu ghiftuieşte pe nimeni de bani şi de averi. Dacă despre vin se spune că ar consola şi descuraja bătrâneţea, adică ar alunga-o, cum afirmă Theophrastos în cartea Despre beţie, despre pâine se spune că celui slab îi dă tărie, iar pe cel fricos îl face curajos. Chiar Xenophon aminteşte de ospeţele tracilor şi în cartea a VI-a îl descrie pe cel de la Seuthes astfel: ,,Luând pâinea din faţa lui, o frângea în părţi mici şi o împărţea celor la care voia el, făcea la fel cu carnea, iar pentru el îşi oprea numai pentru a gusta“. La urma urmei, cele pe care vreau să le spun, cârmuitor al Cetăţii, fie că te numeşti primar sau preşedinte de Consiliu de pe-aici, nu trebuie să se caracterizeze printr-o anume compoziţie. Dar, în absenţa evenimentelor stranii nu pot vorbi, nu-i aşa?, despre fantastic, măcar la nivelul producerii unei curiozităţi comune, de altfel. Cum s-a întâmplat în cele ce urmează, sigur, schematizat, pentru că realitatea nu se mărgineşte a fi doar o scenă pentru un personaj sau pentru mai multe fără pic de popularitate politică. În fine, şi rolurile secundare trebuie jucate de cineva. Prin reprezentările sale în teatrul antic, tragedia şi epopeea erau o sărbătoare a cetăţenilor. Dar erau şi purtătoare a unui mesaj politic întrucât tragedia era şi o artă politică, oho!, cum sună azi, întreţinând cu viaţa cetăţii raporturi care au ieşit la iveală în intrigile pieselor păstrate. Modalităţile de abordare a chestiunilor erau similare. Dar nu despre tragedie sunt aceste rânduri. Ci despre un câine.

   M-a privit bănuitor. Ezita între participare şi contemplare. Maturitatea, conştiinţa biologică, îi permiteau să asiste la încercările mele, şi, poate, să-şi experimenteze instinctele şi disponibilitatea la sociabilitate, în timp ce-mi urmărea limbajul corporal. De câteva zile l-am tot văzut ascuns pe sub maşinile abandonate pe stradă. I-am simţit privirea urmărindu-mă. De astă dată, împins irezistibil de curiozitate sau de foame, se apropie. Târâş. Cum un soldat la instrucţie. Nu îngroş liniile unei realităţi. Se apropie temător, miroase, mârâie, firesc, vrea să domine situaţia arătându-şi colţii, aşteaptă. Doar ce îl scosesem din ambalajul de plastic, altfel, la contactul cu aerul se usucă degrabă. Nu este o scenă din ,,Oraşul şi câinii“al lui Vargas Llosa, ci din Cronica Oraşul şi candidaţii. Nu arăta prea îngrijit. Şi eu stăteam aplecat, aşteptându-l să îl ia şi să îl mănânce. Mi s-a părut apoi că este sfios. Adulmeca ceva pe zare. Basmele de pe la noi vorbesc, după pildele predate de tradiţie, despre un câine care are privirea ageră cale de o zi iar un altul care adulmecă lupii cale de trei zile, cu dinţi de oţel şi latră de trei ori. Aceştia ar fi câinii năzdrăvani din basmele copilăriei. Cel din faţa mea nu dădea semne de linguşire sau năstruşnicie. Dar mai ştii! Nicio preocupare pentru minibatonul pe care i l-am arătat. Intenţii bune: să îl hrănesc şi să ,,intru în vorbă“ cu el cum se spune. Sigur, acum am un calm epic, dar atunci trăiam un fel de suspans.

   Am rupt minibatonul de pâine, mi l-am dat pe la nas, ca să rezolvăm orice neînţelegere, l-am îmbiat şi pe el să se apropie, ceea ce s-a şi întâmplat, dând din coadă. Aşa am putut vedea că de zgardă îi atârna o plăcuţă lucioasă pe care scria SC DOBRE şi FII SRL. Măi, să fie, mi-am zis. Nu-i a bună. Câinii de obicei au numele lor scris pe astfel de plăcuţe de identificare, în caz că se rătăcesc şi umblă hai-hui. Ce-o fi cu câinele ăsta pe aici? L-or fi trimis în recunoaştere? Ca agent de vot?

   A mirosit bucata de pâine, a rostogolit-o spre mine în zeflemea şi m-a privit cu nişte ochi mustrători, ca şi cum ar fi vrut să spună: ,,Sta-ţi-ar în gât! Tu de asta îmi dai mie!“ De unde ştia, m-am întrebat, că într-o zi chiar ar fi putut să îmi stea în gât? Era câinele năzdrăvan şi înţelept care vedea cale de-o zi? Adică mă văzuse pe mine când era să mă înnec cu aşa zisa pâine? Adevărul este că era să dau de-o păţeală, cum spune prietenul meu, scriitorul. Într-o zi, deşi citisem compoziţia de pe ambalaj şi nu era nimic îmbietor, făina folosită are destulă cenuşă, dar m-a încurajat informaţia potrivit căreia acest minibaton, distribuit gratuit elevilor din şcolile judeţului Constanţa printr-un program guvernamental, deci din bani ai contribuabilului vărsaţi la bugetul de stat, este produs într-un sistem de management al calităţii şi siguranţei alimentatre, am vrut să mănânc şi eu din el, măcar să-i încerc calitatea, pentru că cel ce mi-l dăduse a spus că nu e bun decât pentru vrăbii. Dar pentru celebrul Flămânzilă, nu? De cum am muşcat, nu am putut defini ce am în gură. În loc să formeze un bol alimentar, compoziţia respectivului minibaton destinat consumului elevilor din şcolile constănţene, se uscase şi nu putea fi înghiţită. Adică îmi stătea în gât. Parcă aveam cenuşă în gură în loc de făină. Pâinea neagră de pe vremuri era pâine adevărată în comparaţie cu ce livrează, împăunându-se că are sipetele contractului cu Consiliul Local deschise consilierul local Dobre Mircea, care-şi zice şi viceprimar, deşi eu i le-aş închide imediat, pentru că e o ruşine, el nu e gratuit, totuşi, ca să nu mai vorbesc de atitudinea faţă de sănătatea copiilor, nu cred că ai lui au mâncat aşa ceva, să gândeşti că acel minibaton, din programul guvernamental poate fi mâncat de către aceştia.

   Nu ştiu dacă câinele din faţa mea, care acum părea că mustăţeşte, vesel, fusese de faţă când s-a semnat contractul dintre Consiliul local acum câţiva ani şi SC DOBRE şi FII SRL, dar cel ce avea să devină deputat pe listele defunctei USL, Dobre Mircea Titus, desigur. Ambii sunt parte, şi nu sunt singurii, ai lirismului coral contemporan constănţean. Se-nţelege, nu în materie literară. Şi nu e de mirare, deoarece ascensiunea lor politică se sprijină pe un principiu de imitare a predecesorilor.
   Pe de altă parte, oare prestigioşii inspectori şcolari, cu atâtea competenţe şi autorităţi, şi însufleţiţi de bune şi temeinice îndreptăţiri de a se afla acolo, au habar ce are în compoziţia lui şi de ce nu poate fi mâncat acest produs al SC DOBRE şi FII nici măcar de câinele lor? Care stătea cu botul în vânt. Adulmeca acum, botul îi devenise rozaliu, cale de trei zile, urma stăpânilor săi prin judeţ împărţind cu neţărmurită umilinţă acel minibaton, şi nu corn, cornul ca produs de panificaţie e altceva, prin şcoli? Cu privirea reflectând o atenţie maximă, sări în picioare. Laba dreaptă i-a ţâşnit în sus, şi aşa a rămas. Asculta. Se apropiau lupii, ca în basm, venea stăpânul ca un păstor mândru de păşunile sale să îl ia sau se auzeau barbarii prin cetate! Îi aşteaptă cineva? Candidaţii evită întâlnirea cu ei cum şi cu electorii. Nici un semn de preţuire, de salut, de dialog. ,,Anul acesta nu am avut vizitatori barbari deloc, spune J.M.Coetzee, în volumul său, Aşteptându-i pe barbari. Ţineam foarte mult la produsele din piele create de barbari, mai ales la ghetele solide pe care le cos meşteşugit. În trecut am încurajat comerţul, am încercat să ţin şi tavernele departe de ochiul lor. Întotdeauna mi-a făcut rău ... litania plină de prejudecăţi a coloniştilor: că barbarii sunt leneşi, imorali, murdari şi proşti.... Dar anul acesta, de-a lungul graniţei a căzut o cortină grea... Nu aveam altceva de făcut decât să ne lustruim săbiile şi să pândim.“ Asta părea că făcea şi câinele despre care am spus. Pândea. Sau era un dezacord între credinţa lui că va veni cineva să îl ia şi dorinţa de a rămâne.
Axioma însă, rămâne axiomă.

   Straniul de care am vorbit era doar parte a unei zile care începuse cu ţipătul unei trompete pe care, în dimineaţa acelei zile o auzisem ca prin vis. Iniţial am crezut că locomotivele cu abur, îşi mai aminteşte cineva de ele?, se opriseră la o cozerie pe calea ferată. Dar nu. Apăsarea nichelată a trompetei mi-a luat ochii. Trompetistul se răsucea pe călcâie. Ce culoare poate avea o dimineaţă privită prin ţipătul unei trompete? 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

ORATORII ALEGĂTORULUI NECUNOSCUT
scris de Lucian Cristea
Marile cuvântătoare se află în PSD Constanța. Există chiar o modalitate de adresare caracteristică lor. Citez: “Are cuvântul (...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii