Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
interviuri
Prima reacţie publică a organizatorului celui mai mare eveniment din Constanţa

Prima reacţie publică a organizatorului celui mai mare eveniment din Constanţa(6636)

,, Avem o singură viaţă, indiferent de ce planuri ne facem, indiferent de ce ţeluri ne stabilim de-a lungul timpului, care se îndeplinesc sau nu; uneori trăieşti intens acea idee de o secundă care îţi trece prin minte, mai intens decât orice şi eşti mai mulţumit de ceea ce realizezi atunci poate mai mult decât în întreaga viaţă. Când te detaşezi, când capeţi curajul de a înfăptui ceva ce ţi se pare la început de neconceput din cauza unor norme pe care de multe ori tu le construieşti şi le ţii în minte sau în braţe, atunci dispar şi acele frustrări pe care le ai de multe ori ca român; asta s-a întâmplat în data de 28 Mai, am depăşit nişte bariere ale minţii, am realizat că putem, că putem să ne unim, că putem să ne strigăm bucuria, chiar dacă strigătul a mii de oameni a fost SIRTAKI, că putem să cântăm poate pentru prima dată imnul României din suflet! ” Anton-Traian Antoniadis

 

1) Cum şi când s-a născut ideea înregistrării Constanţei cu un record în Guinness Book?

Undeva în toamna anului 2015, a fost organizat ceva în ţară, aş minţi să spun că îmi aduc aminte ce, ceva tot cu Guinness Book, şi atunci am căutat să văd dacă oraşul nostru are vreun record. Negăsind însă, acela a fost momentul în care s-a aprins scânteia. Şi, bineînţeles, urmărind să văd cam care sunt recordurile, au fost multe idei, multe care se puteau realiza, şi clar că multe mai facile decât ce am hotărât în final. M-am gândit şi ce înseamnă să faci nu ştiu… cea mai lungă sârmă, cârnat, cel mai mare bigudiu (că şi aşa deja ideile se învălmăşeau ca părul pe bigudiuri) şi am ajuns la concluzia că sunt totuşi destul de facile şi căutând în recorduri bineînţeles am ajuns la Sirtaki. Vă spun drept că văzând recordul din Volos de 5.614 oameni m-am îngrozit un pic ştiind că cetăţenii, lumea în situaţia actuală este destul de puţin receptivă la acest gen de provocări, şi preferă să aibe timp să-şi soluţioneze probleme de zi cu zi în loc să danseze; m-am gândit bineînţeles că şi în cazul nostru al Comunităţii Elene chiar ideea ar fi privită poate sceptic din aceleaşi motive de mai sus, m-am sfătuit cu prietenii, cu amicii, cu conducerea Uniunii Elene din România şi încet încet s-au conturat nişte linii, nişte idei, nişte pot să le spun speranţe că putem totuşi pune în mişcare sau trezi în rândul populaţiei ideea că înfăptui ceva cultural, distractiv, cum vreţi să-i spuneţi fără să fie nevoie neapărat să împarţi mici şi bere.

2) Cât timp a durat şi ce a presupus organizarea acestui eveniment?

A durat ceva cu negocierile cu Guinness Book, a durat până s-a semnat contractul, dar să spunem că, acţiunile principale au durat în jur de 2 luni.
Ce a presupus ? Doamne câte, având în vedere că experienţa în aşa ceva a fost “0”! A presupus în primul rând să înveţi “cu ce se mănâncă”, a presupus efortul întregii comunităţi Elpis, a dansatorilor, ce le mulţumesc în mod deosebit pentru perechile de pantofi rupte în zecile sau poate chiar sutele de cursuri şi repetiţii ce le-au susţinut în zecile de locaţii, de asemenea putem mulţumi şi ISJ şi Liceelor şi şcolilor care au pus la dispoziţie spaţii deschise şi Săli de sport, domnului Victor Maxim de la City Hub care a fost arhitectul de eveniment şi ne-a învăţat enorm de multe despre ce, cum, şi de ce aşa, a presupus obţinerea autorizaţiilor pentru eveniment şi aici vreau să mulţumesc autorităţilor ce au înţeles şi ne-au sprijinit cu inima deschisă (mai multe pot vorbi după 5 iunie), sprijinul tuturor deconcentratelor de care au depins multe, însă toţi au înţeles, şi asta mă bucură, că nu este un eveniment comercial ci unul care să aducă bucuria sufletească a participării, bucuria că faci ceva tu însuţi pentru oraşul sau ţara ta. Şi să fim sinceri, nu toţi putem avea abilităţi de campioni, nu toţi putem face pe bârnă ce a făcut Nadia, nu toţi putem vâsli că Patzaichin, însă toţi putem fi campionii sufletului pentru această ţară.

3) La ce alte acţiuni ale comunităţii elene aţi participat ?

Comunitatea Elena face multe acţiuni, olimpiade de limba greacă, cursuri de dans, cursuri de învăţare a limbii pentru că, chiar dacă avem inima de român avem şi acel suflet de grec. Organizăm multe, multe acţiuni caritabile, multe acţiuni la care participăm şi dăm curs invitaţiilor tuturor şi multe altele însă nu avem tendinţa de a ne “da mari” cu ceea ce facem, preferăm să păstrăm sentimentul de mulţumire în sufletul nostru în loc să ne mândrim public cu fiecare realizare. Aşa am ales, o fi bine o fi rău, noi ne simţim împliniţi!

4) Cum explicaţi faptul că în Dobrogea trăiesc în armonie peste zece etnii, iar în alte zone nu reuşesc nici măcar două?

Vedeţi, aceasta este una dintre celelalte idei care ne-au ajutat să creăm acest eveniment. Uitaţi-vă la ce se întâmplă în lume unde ura se extinde, unde naţionalismul prost înţeles este la putere, unde ideologia religiei ia forme pe care nu le putem stăpâni, la atentatele ce s-au petrecut şi uitaţi-vă la ce se întâmplă aici. Aici, nu se aude de ură între etnii, trăim în buna înţelegere din timpuri imemoriale, şi că să nu mai lungim aţi văzut cu toţii ce s-a întâmplat, s-au raliat aproape toţi la idee imediat, români, tătari, turci, armeni, aromâni, ruso-lipoveni etc. Cum să nu îţi fie drag să trăieşti lângă aşa concetăţeni, cum să nu îţi fie drag şi cu inima împlinită când vezi atâtea mâini şi atâţia umeri uniţi într-un dans, cum să nu fii mândru de oraşul tău şi de ţara ta când vezi mii de oameni într-un singur loc uniţi de ideea de convieţuire, oameni veniţi din toată ţara să participe la o bucurie a sufletului, ziarele şi presa din ţară.
În concluzie pot spune că toţi cei de plajă, au fost preţ de acele câteva ore eroi, au fost poate şi greci în spirit şi am retrăit poate partea finală şi cea mai frumoasă a Zorbei… visele se destramă, însă spiritul se înalţă liber şi se manifestă prin dans. Asta s-a şi întâmplat, în ciuda eşecului, în ciuda poate a cerului care nu a ţinut cu noi, am făcut dansul, l-am dus până la capăt, am trăit acea bucurie pentru care am fost acolo, iar artificiile au fost un omagiu adus spiritului de învingători!

5) Acum, la o săptămână după eveniment, aveţi ceva să vă reproşaţi?

Aş minţi să spun că nu sunt de reproşat, aş minţi să spun că toate au fost perfecte, mulţi spun că locaţia a fost prost aleasă însă locaţia a fost aleasă ca simbol al Constanţei pentru că marea ne reprezintă şi face parte din viaţa noastră. Mulţi spun că ar fi trebuit să se ţină pe faleza Cazinoului însă rog să măsoare cum făcut-o eu şi să vadă că nu este loc suficient, mulţi spun că nu am luat în calcul noaptea şi trebuiau să fie reflectoare, însă din start s-a exclus ideea să facem dansul noaptea, unii spun că ar fi trebuit să dăm pelerine de ploaie, mulţi spun că decizia de la ora 17.20 să anulăm evenimentul pentru 2 ore a fost greşită, însă a fost o decizie pentru care mă felicit ştiind că la paradă care trebuia să pornească de la ora 17.00 erau aprox 600 de copii şi ansambluri îmbrăcate în port naţional, oamenii care deja intraseră pe plajă, şi imaginaţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă dădeam drumul pe acea ploaie,(şi ce ploaie şi ce vânt) jumătate cel puţin erau în spitale a două zi şi nu ştiu dacă astăzi comentăm ceva frumos sau eram huliţi, aşa că am luat decizia de a proteja participanţii.

6) Sper că nu renunţaţi la idee şi reveniţi curând cu o nouă provocare pentru constănţeni .

Da, primesc şi primim zeci, sute de mesaje zilnic din Constanţa, din ţară, din afară, numai de încurajare, exprimându-şi bucuria de a fi participat şi toţi şi toate aceste mesaje încep sau se termină invariabil cu ,,vrem încă o dată” sau ,,când şi unde încep antrenamentele” sau ,,nu am putut să particip, dar dată viitoare voi fi alături”.
Am primit zeci, sute de mesaje emoţionante din care aş vrea să citez doar unul care m-a emoţionat profund:

 Am venit din Italia special pentru eveniment cu fiica mea de 9 ani. Pe parcursul evenimentului, când aplaudam, mă tot întreba: mami, cine a câştigat? La sfârşitul serii, după 5 ore de dans şi voie bună, mi-a spus: mami nu contează cine a câştigat, important este că ne-am simţit bine şi că eu am legat noi prietenii. Cuvinte sfinte pentru mine care, nu vă mint, eram puţin furioasă. Închipuiţi-vă că nici nu a vrut să îşi dea jos tricoul pentru a dormi. A zis că de acum înainte o să doarmă cu el în fiecare seară ca să viseze frumos. Mulţumesc tuturor celor care au participat, celor care au organizat totul mai ales domnului Anton-Traian Antoniadis şi nu uitaţi că omul din greşeli învaţă. Suntem ambiţioşi şi data viitoare sigur batem orice record.”

Toate acestea îmi dau sentimentul că am reuşit să stârnesc, să reaprind o dorinţă ascunsă în fiecare dintre noi, aceea de a renaşte acel spirit de învingător în orice condiţii şi pentru noi, pentru acest gen de oameni este păcat să nu faci totul.
Însă… trecând prin această experienţă totul trebuie gândit şi cântărit cu foarte mare atenţie, spaţiu , perioadă, însă…SIGUR O VOM FACE!
 

Comentarii

vasile maria
04-06-2016
A-ti fost super tari! Sigur o sa intrati la anul! Niciodata nu este prea tarziu! Felicitari la toti!

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

LECȚIA DE OMENIE A COMUNITĂȚII ELENE
scris de Lucian Cristea
Anton-Traian Antoniadis și cavalerii omeniei din Comunitatea Elenă au fost mereu alături de constănțenii care trăiesc de pe o zi pe a(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • SEMNIFICAŢIA UNEI SĂRBĂTORI MULT TIMP UITATE: ROMÂNIA – MAMĂ A EMBRIONULUI UNIUNII EUROPENE!
  • CUM I-AM BĂUT VINUL LUI NICHITA STĂNESCU
  • Cetățeanul JEAN CONSTANTIN – la mâna FĂCĂTORILOR DE DEMNITATE
  • TRAVIATA, CU DECEBAL FĂGĂDĂU ÎN ROLUL PRINCIPAL
  • Credit digital de nevoi personale, obținut în 15 minute!