Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
opinii
V-AM AŞTEPTAT. ÎN ZADAR

V-AM AŞTEPTAT. ÎN ZADAR(948)

  Ceea ce înseamnă, din punctul meu de vedere, că nu am de ce a vă mulţumi, onorabili foşti candidaţi la primărie sau consilii. Ale TOMISULUI. Da, îmi place să folosesc acest toponim. Vorbă de risipitor, veţi spune. Am avut o discuţie cu un om, odată, despre cum am putea reda, noi, oamenii acestor locuri, îi includ şi pe cei ce umblă, politic vorbind, ca lutul dezlegat, acestui loc numele de TOMIS. Ştii cine ar sta în primul rând al opozanţilor, m-a întrebat? Chiar cei care vor câştiga alegerile. Adică, nu vor lăsa sălile de bal mascat pentru a porni o iniţiativă legislativă la care să-i angreneze pe electori.
Trompetistul, cu care mă trezisem, cum spuneam data trecută, în stradă, de m-a făcut să trăiesc o frumoasă spaimă, ceruse linişte. Am temeiuri de îndoială în continuare că veţi avea de ce sărbători noua smulgere din palpitările ce vă aşteaptă. Eu nu am vrut să ne întâlnim sub dantelele răcoroase ale unor umbrele, pe terase de corali. Impresiunea mea a fost că aţi fugit de dialogul, pe viu, cu electorii. Aceasta nu provine din vreo anume invidie, ci dint-o constatare făcută nu de azi de ieri. Şi, apoi, n-am spus niciodată strugurii ăştia sunt prea acri, dacă nu am putut ajunge la ei. Dar, s-a adeverit, în acelaşi timp, că pentru diverşi câştigători de mandate ale cetăţenilor care au crezut că pot trăi prin delegaţie, şi regele Lear şi-a delegat autoritatea copiilor săi, ciorchinii, din apetisanţi au devenit prea dulci, până la greaţă. Apoi, prin diversele plimbări cu mandat, i-am auzit, fără avântul de altădată, fără bătaia din picior şi arătatul obrazului către o anume instanţă, mai puţin morală, desigur, spunând: ,,Ce păcat că nu sunt acrişori strugurii ăştia! Ce buni ar fi fost!“ Atunci, cui îi rămâne greaţa? Cumva, electorului?! Cel de azi şi de mâine, pe care l-aţi îndemnat şi-l veţi îndemna să pună buletinele favorabile în cutia pentru voturi?

  M-am apropiat de acel trompetist apărut în vârtejul zorilor, cântecul lui străbătea mahalalele, strada se umpluse de oameni curioşi, rufele de pe frânghii mi s-a părut că vor să-şi ia zborul de dragul armoniilor, l-am întrebat cum crede că şi-ar imagina un orb culoarea roşie. ,,Ştii, ar trebui să mă opresc şi nu pot, îmi spuse, în timp de trompeta cânta singură, aerul intra în ea printr-o spărtură de-azur, cred însă că ea poate fi ca un ţipăt de trompetă. Acesta mişcă orice duh. Oricât de salin ar fi.“ L-am urmat spre şosea. O maşină a unui candidat galonat ce trăgea după el câţiva şacali în lesă şi o alta cu geamanduri, borne de coastă şi stele votive, tocmai străbătuseră bulevardul, mi-a spus agentul de proximitate. Dar nu mai e vremea gabioanelor, deşi de barbari se tem doar candidaţii, a marilor visuri pentru comunitate, i-am replicat, a marilor fapte de cultură. Azi despărţim văzul de auz. Candidaţii au valsat cu mişcări ceremonioase, şi-au tratat biografiile pentru a deveni simbolul unui destin ce ar urma să impresioneaze adânc, şi nu un sistem de amintiri istorice. Şarpele Glycon ar izbucni în râs dacă i-ar vedea. Oedip ar anunţa o conferinţă de presă şi ar pune Cetatea sub control sanitar. Trompetistul s-a oprit o clipă, hainele lui viu colorate fluturau ca ale unui explorator. Oraşul nu mai avea lucirile vii a mii de săbii, scroafa de aur nu mai umbla prin pieţele agorei, ci prin pridvoarele de cinabru ale manipulatorilor politici al căror nume rămâne uitat. Din spatele meu, năvăliră alte şi alte armonii voioase, ca şi cum te-ar fi îndemnat să cunoşti viaţa în amănunt. L-am recunoscut pe umilul acordeon, vagabond, ca şi trompeta, între instrumentele muzicale. Un fel de proletari, Cei doi s-au pierdut, agale, în ritmul muzicii lor barbare, anonimi, în susul bulevardului. Cum se pierd popoarele al căror rege e pâinea. Chiar pe mijlocul lui. În contemporaneitate. De undeva, ochiul vigilent al fişei de post bănuiam că veghează. ,,Căci – conchide la finalul romanului Aşteptându-i pe barbari, J.M.Coetzee – cetatea ar sta, zice-se, sub ameninţarea barbarilor. Nimeni nu ştie precis cum arată şi nici cum se comportă aceştia. ... Barbarul nu este vânătorul care depinde de toanele naturii sau cerşetorul momit de aburii unei cafele, ci tocmai eroul civilizator în epoleţi, instalat în voluptatea torturii şi venit să recicleze cu biciul ceea ce nu a putut pricepe cu mintea îngrădită sub chipiu“.
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

ORATORII ALEGĂTORULUI NECUNOSCUT
scris de Lucian Cristea
Marile cuvântătoare se află în PSD Constanța. Există chiar o modalitate de adresare caracteristică lor. Citez: “Are cuvântul (...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii