Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
opinii
CONSTANŢA MARO

CONSTANŢA MARO(2929)

Cu puţine zile în urmă, bântuiam străduţele din Veneţia, în plin viespar de turişti de pe tot globul, să pot cuprinde cât mai multe obiective în mereu puţinul timp avut la dispoziţie.

Cu o mână pe ghidul Naţional Geographic căutam plăcuţele orientative aflate, fără exagerare, la fiecare colţişor. Dacă în cazul acestora eram obişnuit din periplurile mele prin Europa sau partea Asiatică a Turciei, surpriza abia se contura. Lângă plăcuţele amintite, deci tot la fiecare mică intersecţie sau podeţ, erau plasate indicatoare către cea mai apropiată toaletă.

Cred că este semn de maximă civilizaţie ! Nu râdeti şi amintiţi-vă de ultima oară când o pântecareală groaznică vă chinuia în plină stradă sau o bere în plus cu colegii se cerea grabnic eliminată în staţia în care aşteptaţi autobuzul spre casă.

Oare privirea dumneavoastră sau a partenerei/partenerului nu a fost vreodată agresată de semeni ce foloseau colţul blocului sau gardul viu din parc pentru a masca descărcarea fiziologică ?
Vă probez cu câteva poze din Veneţia, urmând ca la final să primiţi câteva cu situaţia din urbea noastră, atât de iubită, dar hotărâtă să se îndepărteze de standardetele zilelor noastre.

          Stimaţi edili, vă felicit pentru noul mandat şi pentru că aşa e democratic să acceptăm voinţa celor mulţi vă dau întregul meu credit, dar sunt cu ochii pe voi !

Legat de subiectul editorialului, din start să lămurim un lucru. Nu căutaţi justificări cu toaletele ecologice; acestea pot fi utile pentru un spectacol pe câmp, pe o plajă fără facilităţi, pentru un şantier sau o cumetrie la cort. Este intolerabil să le vedem lângă Teatrul de Operă, în Parcul Tăbăcărie, în zona peninsulară, peste tot în Constanţa.

         Au fost ,,vândute” budele existente în parcul Operei, în parcul Tomis 2 sau în parcul de la gară. Se vorbea că investitorii care au primit facil branşarea la apă sau canal, trebuie să întreţină aceste toalete, dar … Să fie clar, nu am nimic cu aceşti oameni, durerea e cu cine aprobă, cine semnează la recepţie, cine ar trebui să controleze.
         Trebuie toalete fixe, curate, bine întreţinute, peste tot în oraş. Fac parte din primii paşi de reorganizare a Constanţei.

Vorbeam cu administratorul unui mic hotel central, care pornind discuţia de la ,,de ce ar veni iarna cineva în Constanţa într-un city break?” am ajuns să aflu de turişti ce veneau în cameră alergând şi boscorodind că nu au găsit o ,,privată” ?!?!

          Vă rog să mă corectaţi, dar cred că în staţiunea reprezentativă – Mamaia – Primăria Constanţa nu mai are nici o toaletă publică decentă?!

Domnule primar, în nota transparenţei maxime pe care aţi promis-o, vă rog devoalaţi câţi bani se cheltuie anual pe toaletele irespirabile din plastic, pentru întreţinerea şi curăţarea lor. Sunt convins că s-ar construi anual 2-3 wc-uri adevărate din aceşti bani.

        Vedeam nu de mult un reportaj despre Alba Iulia unde la km 0 a fost făcută o vespasiană foarte modernă, acoperind şi nişte mici vestigii arheologice şi unde un custode al Muzeului de Istorie Naţională putea da explicaţii.
Domnule primar, nu vi se pare o idee excelentă ? În zona peninsulară sunt câteva colţuri cu vestigii abandonate şi în degradare , la fel în spate la hotelul Ibis, sau în spate la Irish Pub. Ne trebuie doar voinţă şi arhitecţi open-mind !

          În acest moment Constanţa e maro !
          Vreţi să o schimbaţi ?
          Cititorule, dacă eşti pe aceeaşi frecvenţă, citeşte şi distribuie !
 

Comentarii

Fiser Valentin
09-06-2016
Corect . Pacat ca peste maro sa varsat si rosu .

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

ORATORII ALEGĂTORULUI NECUNOSCUT
scris de Lucian Cristea
Marile cuvântătoare se află în PSD Constanța. Există chiar o modalitate de adresare caracteristică lor. Citez: “Are cuvântul (...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii