Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
cultura-educatie
Eminescu – Negruzzi – Maiorescu  sau de la Alma mater philistorum la S-a răspândit ştirea prin ziare că aş fi grav bolnav (3)

Eminescu – Negruzzi – Maiorescu sau de la Alma mater philistorum la S-a răspândit ştirea prin ziare că aş fi grav bolnav (3)(3281)

   Ca un elogiu adus prieteniei ce traversase timpul fără să o altereze, să nu uităm că poetul făcuse cu el lecţii de limba română, îi corectase şi discutase ceea ce scria pentru a fi bun de publicat, cum se spune, după ce îl recomandase lui Negruzzi, (e vorba de perioada vieneză, făcea şi armata la termen redus), Eminescu i se adresează lui Slavici cu ,,Iubite Ieni“ când se hotărăşte, în octombrie 1877, să vină la Bucureşti de la Iaşi, ziarist la Timpul, la insistenţele lui Maiorescu, mărturisindu-i, cu amărăciune: ,,Dar n- am cu ce veni. Asta m-a făcut să-mi ţin gura până acuma – 100 de franci am pe lună, (era redactor la Curierul de Iaşi) din ce dracu să vin?“ Pleacă în final, cu 16 dolari în buzunar primiţi de la un alt junimist, Vasile Pogor. Două luni mai tărziu, Titu Maiorescu îl somează pe Negruzzi să trimită contribuţiile junimiştilor pentru ziar, întrucât ,,Eminescu continuă a muri de foame“.

De la Prea Stimate Domn la Excelenţei Maiorescu

De o altă factură, a cărei combustie a fost asigurată de corespondenţele intelectuale şi încrederea reciprocă dintre cei doi, de ideea de a fi scriitori, (într-o scrisoare către I.Negruzzi din 1881 Maiorescu îşi stabilea ierarhia preocupărilor sale: ,,Întăi relaţiile omeneşti, apoi literatura, în al treilea rînd politica, aşa cum merge scara intereselor sufleteşti ale subscrisului“) sunt formulele de salut din epistolele lor.

Astfel, înainte ca Maiorescu să exclame ,,Grea epocă Eminescu“, (se referea, desigur, la ziaristica de forţă susţinută la Timpul,) Eminescu i se adresează celui care se va îngriji de destinul lui omenesc şi literar, chiar dacă ulterior a fost acuzat de către contemporani şi nu numai, de o tăcere academică, comoara prieteniei fiind a amândurora (cine va mai deschide dosarul convorbirilor dintre ei va revedea şi filele în care au stat de vorbă şi au făcut primele corecturi pentru prima ediţie a poeziilor), cu deosebită politeţe: ,,Prea Stimate Domn“ sau ,,Mult Stimate Domn“, fie că-l informa că lucra la alcătuirea unor scheme a prelegerilor şi la completarea lor cu un conţinut fie şi general ,,ceea ce e absolut necesar având în vedere volumul şi fineţea materiei ce urmează a fi tratată“ (trebuia să fie profesor la catedra de filosofie a Universităţii din Iaşi), fie despre stadiul pregătirilor doctorale şi mulţumindu-i pentru bursa de studii de la Berlin, fie că-l anunţa, în ultimul moment, că îşi va pregăti şi susţine teza de doctorat la Jena, sau că a ieşit din Casa de sănătate; încheiat la toţi nasturii deferenţei şi potrivit uzanţelor diplomatice cu acest: ,,Excelenţei Maiorescu“ (în perioada ministeriatului la Culte).

Iată cum de la acel ,,Ai primit ceva bun, să vedem?“ al lui Maiorescu, pe când Negruzzi îi înmâna grabnic poema primită de la Viena, s-a ajuns, în câţiva ani, la ,,Domnule Eminescu/ Cum stai cu doctoratul în filosofie? În timpul din urmă mai mulţi dintre noi încep a avea o oarecare influenţă asupra direcţiei lucrurilor din Ţară şi poate ca Ministerul Cultelor îndeosebi să fie încredinţat vreunuia dintre noi. În acest caz am dori să-ţi propunem Dumitale catedra de filosofie la Universitatea din Iaşi – după cîte te cunosc – gimnaziul nu este pentru D-ta...“, ajungem la salutul de final care nu s-a pierdut în râul indiferenţei, ,,Al D-tale ca totdeauna Maiorescu“; ca să nu mai spun, în confirmarea celor de dinainte, că în a doua scrisoare a sa, revine cu noi precizări: ,,În înţelegere cu amicii tăi de aici, trebuie să te rog să-ţi dai doctoratul. Numirirle pe care le fac trebuie să fie ireproşabil de corecte. În ziua în care mă înştiinţezi că ai titlul de doctor, eşti numit profesor de filosofie suplinitor la Universitatea din Iaşi pentru un an, după trecerea căruia te înscrii la concurs. Şi acum, de cîţi bani ai nevoie? Ca avans reţinut din viitoarea dumitale leafă de profesor. Sub această formă, chestiunea nu poate avea nimic penibil pentru dumneata. Rămîn al Dumitale devotat Maiorescu.“

Că n-a fost nimic penibil în toată existenţa eminesciană, o ştim. Poate doar simbolic. Cum ştim şi faptul că în ,,Însemnările zilnice“ Maiorescu are doar câteva notaţii despre Eminescu, potrivit obiceiului de a arunca o privire asupra persoanelor din jurul său. Astfel: ,,Eminescu – bun revizor şcolar, rău profesor, idealist“, (1876); ,,Eminescu, un adevăr estetic. Acesta are abateri de la real şi trebuie să le aibă. Chinezii pictează just din punc de vedere real, dar tocmai de aceea e fals.“(1877); ,,Astăzi am fost la alde Kremnitz la masă cu Eminescu, Slavici, Caragiale, Chibici şi eu....“(sept.1878); ,,Cîteva poezii nouă ale lui Eminescu, foarte frumoase şi o satiră veche, de asemenea“, (1879) şi, ,,Seară ,,Junimea“ cu Th.Rosetti, Ştirbey, Eminescu în spital“ (24.01.1883), sau ,,Mite mi-a citit Luceafărul în germană“ (6.02.1883) cum şi ,,La Eminescu început alienaţie mintală după impresia mea“ (30.05.1883), dar şi ,,...corectînd zilnic pînă la 2-3 noaptea la repedea tipărire a poesiilor lui Eminescu“ (2.dec.1883), sau ,,am făcut aseară ultima corectură la prefaţa şi la arătarea cuprinsului la volumul poesiilor lui Eminescu“, (13.dec.1883), ceea ce îl face să-i scrie lui Alecscandri ,,Volumul poesiilor lui Eminescu apare peste opt zile. Vi-l voiu trimite îndată“.

Cu o epistolă către poet va reveni în 27.02.1884, când acesta se afla internat deja la sanatoriul din Viena – locul unde, ca audient, semn că nu îşi terminase liceul, trăise, ca toţi studenţii români în strâmtorare veselă, şi care îi va lăsa nenumărate amintiri dulci, dintr-o poezie de rememorare vom găsi şi acel vers din titlu Alma mater philistorum: ,,Cu murmurele ei blânde/ cu izvorul, harum horum/ Ne primea în a ei braţe/ Alma mater philistorum/... Cu evlavie cumplită/ înghiţeam pe regii lybici –/ Unde sunt acele vremuri/ Te întreb:amice Chibici?“, epistolă în care îl înştiinţează că ,,Şi scrisoarea D-tale către mine, Eminescu nu îi scrisese dar i-a scris Chibici (Alexandru Chibici-Rîvneanu îl va însoţi cu devotament peste tot pe poet la toate sanatoriile din străinătate în perioada bolii), şi scrisoarea de mai înainte către Chibici le-am citit, eu, familia mea şi toţi amicii D-tale, cu o nespusă bucurie. Ne-au fost dovada despre deplina D-tale însănătoşire. Acum trebuie să ştii că volumul de poesii, ce după îndemnul meu, ţi l-a publicat Socec în Decembrie anul trecut, a avut un neaşteptat succes, aşa că Socec stă încă uimit. ... s-au vândut 700 de exemplare, 1000 este toată ediţia şi de pe acum să te gîndeşti la a doua, şi în care vei putea face toate îndreptările ce le crezi de trebuinţă“. 

Vom mai găsi printre ultimele însemnări despre poet şi pe acestea: ,,Primit de la Socec 500 lei aconto pentru Eminescu a doua ediţie a poesiilor lui“(sept.1885). Data trecută amintisem de Márquez în perioada sa de început ca ziarist, iată-l însă pe acelaşi Márquez în august 1966, cu soţia sa Mercedes, pentru a expedia prin poştă, la Buenos Aires, manuscrisul romanului Un veac de singurătate, când pentru cele 490 de pagini dactilografiate trebuiau să plătească optzeci de pesos. N-aveau decât cincizeci, aşa că nu puteau trimite decât jumătate de carte. ,,S-au întors acasă, notează biograful Gerald Martin, au amanetat (şi Eminescu avea acest obicei de a-şi amaneta inclusiv cărţile, nu doar în perioada celor două studenţii), radiatorul, uscătorul de păr şi blenderul, au revenit la poştă şi au trimis şi cea de-a doua tranşă. Când au ieşit pe uşă, Mercedes s-a întors spre soţul ei şi i-a spus: ,,Hei, Gabo, acum nu rămâne decât să fie bun manuscrisul“. Cine va fi fost cel câştigat? Restul îl ştiţi. Cum şi faptul că soţia lui Slavici, speriată de atitudinea lui Eminescu îi trimite de urgenţă lui Maiorescu, printr.un curier, acest bilet, ceea ce-l face să noteze: ,,Azi, marţi, la ora 6 dimineaţa o carte de la d-na Slavici la care locuieşte Eminescu – Domnu Eminescu a înnebunit. Vă rog faceţi ceva să mă scap de el, că foarte reu“. (10.07.1883). De scăpat îl va fi scăpat, căci ,,Numai Dumnezeu mai poate descurca ce este omul“, scrie, c-un pesimism nedisimulat sau cu emoţia omului care întâi simte lumea şi apoi îşi bate capul cu ea, poetul într-o epistolă către Negruzzi, înmuind pana, aşa cum făcea pe când îşi scria şi opera, în cerneala lumii, folosind pământul drept călimară, ieşind din labirintul încărcăturii raţionamentelor sale sau al corăbiilor cele onirice şi făcând pagina să înflorească de-a pururi.
Dincolo de toate tenebrele care i se vor fi spulberat după ultima însemnare a lui Maiorescu,: ,,Duminică 18 iunie. Ieri, sîmbătă, pe la 5.30 după prînz, serviciu funerar în biserica Sf.Gheorghe Nou pentru Eminescu...“ sau ultimei încercări de a-şi ascunde suferinţa, aşa cum o întrevedem într-o epistolă (ianuarie 1887): ,,Iubite Păun/ S-a răspîndit prin ziare ştirea că aş fi grav bolnav. ...Te rog spune tuturor că se află în deplină eroare şi că (afară de suferinţa mea de picioare) nu am absolut nimic....“
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

LĂSAȚI FLORILE SĂ VORBEASCĂ DESPRE MEDGIDIA!
scris de Lucian Cristea
La întâlnirea de la Restaurantul Luxor, cu diverse categorii sociale, cu tineri și bătrâni, grași sau slabi, înalți sau scunzi,(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii