Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
sport
Baby baschet și mini baschet la Mangalia

Baby baschet și mini baschet la Mangalia(835)

Turneele finale naționale de baby baschet şi mini baschet vor avea loc în perioada 27 iunie – 16 iulie, la Mangalia. Acestea se vor desfăşura pe terenurile Liceului „Ion Bănescu”, precum şi la Baza Sportivă „Pescăruş”, organizatorii competiţiei fiind CS Admar, ASM Callatis Mangalia şi Federaţia Română de Baschet, cu sprijinul Primăriei Mangalia.

Programul cuprinde întreceri pe categorii de vârstă (8-12 ani), la feminin și masculin. Competițiile se desfășoară zilnic, între orele 8 și 16 în perioadele 27 iunie – 2 iulie, 4 – 9 iulie și 11 – 16 iulie, cu excepția zilelor de sâmbătă, când meciurile vor avea loc în intervalul orar 8 -14. În zilele de duminică, 26 iunie, 3 și 10 iulie, vor avea loc parade ale sportivilor, între orele 18,30 – 20, pe traseul Clubul Nautic (Portul turistic) – Plaja Laguna. Pe durata paradelor, sportivii vor fi însoțiți de o fanfară militară și de personajele care întruchipează cele șapte stațiuni din Sudul Litoralului. Anul acesta, la competiție sunt așteptați peste 4.500 de copii, însoțiți de aproximativ 4.000 de susținători (părinți, antrenori).

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

CUM A CĂZUT LIVIU DRAGNEA DE PE PODUL CU FLORI
scris de Lucian Cristea
Ce este suta de lei? Întreagă, darmite ruptă în două?! Ăștia suntem noi. Am ajuns să ne batem cu diaspora română în(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii