Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
cultura-educatie
Avem un nou rector la Academia Navală

Avem un nou rector la Academia Navală(1128)

Noul rector al Academiei Navale  "Mircea cel Batrân" din Constanța este comandorul conferenţiar universitar Dr.ing. Octavian TĂRĂBUȚĂ. În conformitate cu legislaţia în vigoare, referitoare la procesul de constituire și de alegere a structurilor și funcțiilor de conducere la nivelul instituțiilor din sistemul național de învățământ superior, astăzi, 28 iunie, au avut loc alegerile pentru funcția de rector al prestigioasei instituţii de învăţământ superior din Dobrogea.

Dintre cele 75 de persoane cu drept de vot din cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân, s-au prezentat la urne 66 de persoane. Voturile valabil exprimate au fost 65, fiind repartizate astfel: 59 de voturi pentru comandorul conf.univ.Dr.ing. Octavian TĂRĂBUȚĂ şi 6 voturi pentru comandorul prof.univ.Dr.ing. Ioan CRĂCIUN.
Senatul universitar al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” urmează să valideze miercuri, 29 iunie, candidatul ales pentru funcția de rector.

Strategia managerială a rectorului nou-ales poate fi sintetizată în următorul fragment din planul său managerial:

Obiectivele strategice considerate a fi necesare pentru următorii patru ani, precum și modalitățile de realizare a acestora, descrise până acum, reprezintă cursul acțiunii pe care îl doresc a fi urmat de către întreaga comunitate academică, îndreptat spre continuarea ridicării școlii pe trepte calitative și mai înalte. Cei 25 de ani de muncă în Academia Navală în slujba educației și a formării ofițerilor de marină îmi dau încrederea că programul meu managerial este realist și fezabil, bazat pe identificarea obiectivă a nevoilor de dezvoltare și pe estimarea corectă a resurselor de care dispunem.

Evident, niciun plan strategic nu poate fi perfect, de aceea voi fi onorat să iau în considerație toate observațiile pertinente ale colegilor și studenților, ale tuturor membrilor comunității noastre, pe
care să le aplicăm împreună în planurile operaționale anuale. Academia Navală ”Mircea cel Bătrân” trebuie să rămână în continuare motorul principal al dezvoltării profesionale și personale a tuturor ofițerilor și managerilor de marină care studiază aici, în beneficiul sistemului național de apărare, al industriei maritime, al întregii societăți. (…)

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MIHAI LUPU, SINGUR ÎMPOTRIVA TUTUROR
scris de Liviu Tramundana
Deși inspirat din sloganul unei galerii de fotbal, titlul reflectă fidel situația președintelui CJ Constanța. Acesta a fost singur în(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii