Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
opinii
TURISTUL DE PE ZEBRĂ 14

TURISTUL DE PE ZEBRĂ 14(809)

Spectacolele de la Delfinariul din Constanța s-ar putea muta în noua clădire a complexului. Directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, Adrian Bâlbă, este încrezător că acest lucru s-ar putea întâmpla din luna august: „La Delfinariu așteptăm avizele, finalizarea, recepției proiectului european. Este vorba despre bazinul D1, un proiect al Cponsiliului Județean. Practic, este realizat! Urmează să se realizeze faza de scripte, de avize. Imediat după aceea, într-o zi – două, noi vom muta delfinii, într-o altă zi-două, îi vom aclimatiza și acomoda cu nou bazin și sper ca în august să fim capabili de a prezenta constănțenilor noul delfinariu. Așa cum se prezintă situația la ora actuală, mă refer la numărul de vizitatori și la faptul că am scăzut tarifele la intrare, nu îi vom putea primi pe toți cei care ne solicită, din cauză că funcționăm într-un bazin impropriu ca și suprafață pentru vizitare – aproximativ 300 de locuri în gradene. Avem nevoie să ne mutăm neapărat în august. Dacă prindem o zi în care oamenii fug de la plajă, vom avea situația neplăcută de a-i trimite în altă parte, de a nu putea să-i servim“, ne-a declarat Adrian Bâlbă. Spectacolele se țin în acest moment, în bazinul mic: „În acest moment, spectacolele se țin în bazinul mic, bazinul cu 300 de locuri, la orele 15.00 – 17.00 – 19.00, cu posibilitatea unui spectacol suplimentar sau a unei demonstrații suplimentare la ora 13.00, pe care o facem dacă avem cereri“, a mai spus Adrian Bâlbă. Tariful este de 40 de lei pentru adulți și 10 lei pentru elevi și studenți. Copiii cu vârsta sub 7 ani beneficiază de intrare liberă.

* Dacă vrei să mergi la mare și nu îți plac plajele comerciale și ai prefera o plajă mai sălbatică atunci poți merge la Gura Portiței din Delta Dunării. Drumul spre Gura Portiţei trece prin Jurilovca, cea mai mare aşezare de pescari din ţara noastră. Din miniportul turistic, care dispune de 70 de locuri de acostare, poţi lua vaporaşul, o rapidă sau o ambarcaţiune mai lentă, informează adevărul.ro. O călătorie de la Jurilovca la Gura Portiţei, zonă care face parte din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, cu rapida, se face într-un sfert de oră, iar cu o ambarcaţiune mai lentă faci şi o oră. Plaja în lungime de patru kilometri este împărţită în mai multe sectoare: publică şi strict protejată. Cea mai mare parte a fâşiei de nisip este interzisă turiştilor. Ea este despărţită de restul zonei de un gard. Peste zona interzisă sunt stăpâni doar pescăruşii. Doar o întindere mare de nisip şi grămezi imense de scoici, ce se pot culege cu găleata. Speriaţi de orice om care le încalcă intimitatea, pescăruşii îşi iau zborul şi se refugiază pe apa în culori de cleştar. La marginea plajei publice sunt zeci de căsuţe de lemn, vopsite în alb şi albastru, culorile lipoveneşti, ce stau la dispoziţia turiştilor. Sunt aproape toate închiriate. Până în anii 1965-1970, Gura Portiţei era o deschidere largă, de unde şi numele, şi avea legătură cu Marea Neagră, iar apa Lacului Goloviţa era salmastră. Nicolae Ceauşescu a vrut să folosească apa din lac la irigaţii, după ce aceasta urma să fie dulce, şi astfel s-a închis fâşia de nisip la Marea Neagră, pentru a se desaliniza lacul. Se urmărea, totodată, creşterea populaţiei de peşte de apă dulce. Bararea s-a făcut cu nisip, piatră şi stabilopozi. După ce s-a construit digul, marea nu a mai comunicat cu lacurile. Au dispărut mai multe specii de peşte, care înainte se găseau din abundenţă, cum ar fi chefalul şi calcanul. Peştele îşi depunea icrele în apa lacului, însă cum s-au schimbat condiţiile din lac, a fost influenţată şi reproducerea lui.

* Turiştii români nu s-au speriat prea tare de tentativa de lovitură de stat din Turcia. O dovadă e faptul că mai puţin de 10% din cei care aveau planificate vacanţe în Turcia au renunţat la acestea. Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Alin Burcea, spune că peste o mie de turişti români au plecat, deja, către Antalya cu curse charter. Tot el ne-a mai spus că, dacă turiştii care renunţă la sejurul în Turcia, vor fi despăgubiţi. Alin Burcea a mai spus că nu există o procedură standard, care să oblige agenţiile de turism să-i anunţe pe cei care urmează să plece în sejur, că în ţara de destinaţie s-au întâmplat incidente majore. Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Alin Burcea, a precizat că peste o mie de turişti români au plecat deja către Antalya cu curse charter. El a mai adăugat că nu crede că vor urma multe anulări, pentru că lucrurile deja încep să se liniştească în Turcia.

* Ca în fiecare vară, a crescut fluxul de pasageri în Delta Dunării. Tulcea – Sulina este relaţia cea mai aglomerată iar în unele zile, sunt introduse şi nave dublură, spune Nicolae Chichi, directorul firmei care efectuează transportul naval în Deltă. „Avem foarte multe zile în care introducem și nave dublură ca pasagerii noștri să ajungă în confort la Sulina. Avem curse zilnice la Sulina. Plecările sunt la 13.30 din portul Tulcea, la 12.30 începe îmbarcarea pe navă. Nava Moldova este o navă modernă, are 300 de locuri. Un bilet pentru cei care nu beneficiază de un preț subvenționat, un bilet Tulcea – Sulina este 46 de lei, iar localnicii și tulcenii au un tarif subvențuinat, prețul unui bilet este 17 lei”, a precizat Nicolae Chichi, directorul firmei care efectuează transportul naval în Deltă.

 

ALTFEL DE PUBLICITATE

Angajez modelatori covrigi, pizzari, patiseri, vânzătoare pentru locație în stațiunea Costinești. Se asigură cazare şi salariu motivate. Informaţii la 0741313048.

Restaurant-terasă în staţiunea Olimp, Mangalia, angajează ospătar, posibilitate cazare. Tel. 0722290221.

Autoservire situată în staţiunea Neptun, pe litoral, angajăm fete şi ajutor de bucătar pe perioada verii. Aspect plăcut, vârsta între 16-40 de ani. Oferim cazare şi masă. Mai multe detalii la: 0724354564

 

BULA, soţia lui PĂCALĂ

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

UN PREȘEDINTE PENTRU ROMÂNIA. ALTCEVA DECÂT UN NAVIGATOR CU BUF ȘI UN MEDITATOR CU MULTE CASE...
scris de Lucian Cristea
Am publicat, zilele trecute, la această rubrică, un material despre activitatea lui Mihai Daraban, investit, de curând, în funcția de (...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • SEMNIFICAŢIA UNEI SĂRBĂTORI MULT TIMP UITATE: ROMÂNIA – MAMĂ A EMBRIONULUI UNIUNII EUROPENE!
  • CUM I-AM BĂUT VINUL LUI NICHITA STĂNESCU
  • Cetățeanul JEAN CONSTANTIN – la mâna FĂCĂTORILOR DE DEMNITATE
  • TRAVIATA, CU DECEBAL FĂGĂDĂU ÎN ROLUL PRINCIPAL
  • Credit digital de nevoi personale, obținut în 15 minute!