Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
opinii
Darwin şi Adrian

Darwin şi Adrian(1549)

   Sunt răpit zilele acestea de evenimentele din Turcia, dar părerea mea fermă nu face subiectul acestui articol. Oricum, faptul că am atât neamuri cât şi prieteni, de o parte şi de alta a baricadei, mă îndeamnă să fiu rezervat în subiectul otoman pentru a nu pricinui necaz niciunei părţi.

   Urmăream mai deunăzi noi canale de ştiri când între două surse credibile, îmi apare o caricatură simpatică: O gorilă înşfacă printre gratii gulerul lui Darwin şi îi declară că nu poate fi strămoşul tuturor idioţilor ce în fundal se ceartă, se luptă, se decapitează etc. O caricatură şi atât ? Din îndepărtata Suedie, prietenul şi colegul de liceu, doctorul Adrian Tamaş îmi trimite nişte versuri foarte inspirate. Amicul meu, cu care deseori intrăm în dialog virtual, ne ciorovăim, ne contrazicem, fără să existe subiect ce ne poate îndepărta, nu a vrut să îmi spună autorul rimelor. Vreau să le public menţionând numele găsite de mine : Florin Lăiu (1990) şi Sandu Iaschevici (2009), iar pe dragul Adrian Tamaş, culegător al acestor versuri. Astetp să văd dacă avem gusturi comune !

 

,, Odată, o maimuţă din neamul Anecdotic ,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic ,
A zis : Atenţiune ! Sunt foarte afectată !
Tot circulă o vorbă , deloc adevărată
Că omul ar descinde din bună noastră rasă .
Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă !
Şi , zău , savantul Darwin , tot neamul ni-l jigneşte
Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte !
Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi ?
Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război ?
Am inventat , noi , cipuri şi alte drăcării ?
Însemne sataniste , otrăvuri , şmecherii ?
Văzut-aţi pe vreunul , retras în junglă deasă ,
Că să scornească armă distrugerii în masă ?
Tot ce lăsăm în urmă , când mai sărbătorim ,
E biodegradabil . Natură o-ngrijim .
Iar omul otrăveşte , în fiecare zi ,
Păduri , câmpii şi ape , şi zările-azurii . . .
N-avem starlete porno sau dive-travestiţi ,
Şi , orişice s-ar zice , nu suntem troglodiţi !
Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali ,
Drogaţi , lacomi de sânge sau homosexuali ,
Escroci , bandiţi , gherile sau vreo tutungerie ?
În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie !
Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă ,
Nici terorişti , nici dogme , nici luptele de clasa . . .
Cât am bătut eu junglă , scuzaţi , n-am observat
În obştea maimuţească vreun cocotier privat .
Urmând calea cea bună şi , evident , corectă ,
Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă .
În ierarhia noastră , cum e firesc şi drept ,
Devine şef acela viteaz , agil , deştept ,
Capabil viaţă obştei s-o ţină , s-o păzească ,
De rele şi primejdii turmă să şi-o ferească .
Adesea şeful nostru îşi riscă mândră blană ,
Că turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană .
Pe când , priviţi ! La oameni , ferească Domnul sfânt ,
Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt ,
Corupţi , vicleni , jigodii , cu gură cât mai mare ,
Nebuni după putere şi după bunăstare !
De turmă lor n-au grijă nici cât un bob de mei ,
Contează doar averea şi înmulţirea ei .
Nu veţi vedea vreodată , cât soarele şi luna ,
O minte de maimuţă dospind în ea minciună .
La om , tot ce înseamnă minciună , intrigi , ura
Sunt legi de referinţă , a două lui natură .
Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator ,
N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator . . .
Şi iată inc-un lucru din lumea mea frumos :
La noi nu se întâmplă război religios ,
Nici sfinte inchiziţii , nici libertăţi în lanţuri ,
Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri ,
Nici ordine mondială şi nici naţionalism ,
Şi nici vreo îndoială ce-aduce ateism . . .
E-ADEVĂRAT CĂ OMUL , ACEST BIPED, GUNOI ,
ARATĂ CĂ MAIMUŢA , DAR N-A DESCINS DIN NOI ! “

 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

UN PREȘEDINTE PENTRU ROMÂNIA. ALTCEVA DECÂT UN NAVIGATOR CU BUF ȘI UN MEDITATOR CU MULTE CASE...
scris de Lucian Cristea
Am publicat, zilele trecute, la această rubrică, un material despre activitatea lui Mihai Daraban, investit, de curând, în funcția de (...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • SEMNIFICAŢIA UNEI SĂRBĂTORI MULT TIMP UITATE: ROMÂNIA – MAMĂ A EMBRIONULUI UNIUNII EUROPENE!
  • CUM I-AM BĂUT VINUL LUI NICHITA STĂNESCU
  • Cetățeanul JEAN CONSTANTIN – la mâna FĂCĂTORILOR DE DEMNITATE
  • TRAVIATA, CU DECEBAL FĂGĂDĂU ÎN ROLUL PRINCIPAL
  • Credit digital de nevoi personale, obținut în 15 minute!