Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
opinii
GENERALUL IZMANĂ NU MAI ESTE DOCTOR ÎN OBIELE ŞI GAMELE

GENERALUL IZMANĂ NU MAI ESTE DOCTOR ÎN OBIELE ŞI GAMELE(2219)

  De multe ori m-am întrebat de ce proştii aleargă după titluri ştiinţifice. De ce musai vor ei să fie doctori în ştiinţe sau profesori universitari? Întrebare, recunosc, uşor idioată şi ea, pentru că răspunsul este foarte simplu. O veche zicală din popor spune: ”Prostul, dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul”. Totuşi, ce-i mână pe ei să fie mai proşti decât destul. De ce îşi doresc ei mult de tot ca atunci când se află în lume, în loc să fie priviţi cu îngăduinţă şi oamenii să spună: „Săracul, e nătâng, aşa l-a lăsat Dumnezeu”, sau, alţii mai generoşi: „E tâmpit, dar e băiat bun”, vor neapărat să se rostească în urma lor: Imbecilul acesta e doctor”, sau „Tâmpitul acesta e profesor universitar”? Ce resort îi mână pe ei să se facă şi mai tare de râs? Doar fudulia? Pentru că titlul de doctor, sau cel de profesor universitar este trecut pe o foaie de cv sau pe o carte de vizită, pe care nu ţi-o lipeşti pe frunte, pe când capul, cu prostia din el cu tot, îl porţi tot timpul la tine. Şi ori de câte ori deschizi gura, iese la iveală imbecilitatea.

 Eu cred că aceste cazuri sunt patogene. Că trebuie studiate atent de către oameni de specialitate. Cred că pacienţii de genul acesta nu sunt chiar complet idioţi, încât să nu-şi dea seama pe ce lume trăiesc şi să vieţuiască inconştienţi până îi adună Dumnezeu. Proştii alergători după titluri mai au un dram de înţelegere şi-şi dau seama cât de jos se află faţă de oamenii normali. Şi atunci, încearcă să-i depăşească pe aceştia. Cum injecţie cu inteligenţă în cap nu se poate face, încearcă să-i sară cu diplome şi titluri ştiinţifice, care de care mai pompoase.

 De aceea eu cred că nu este doar fudulie. Ci şi un mare complex faţă de noi, oamenii normali.

 Uite, bunăoară, cazul Gabriel Oprea, generalul izmenelor, care a rămas ieri fără titlul de doctor. Când îi ascultai discursurile (cine avea câteva minute de pierdut) rămâneai uimit. Nu, nu de calitatea lor. Ci de puţinătatea cuvintelor folosite şi de lipsa totală de idei. În afară de tocitul: „interes naţional”, nimic. Şi totuşi, Oprea era doctor. Mai mult, condusese şi doctoratele altora.

 Era Gabriel Oprea idiot în oral şi genial în scris? Nici vorbă. Ieri ni s-a lămurit această dilemă. Oprea a plagiat lucrarea de doctorat. Şi i s-a retras titlul de doctor. Pasaje întregi sunt copiate cuvânt cu cuvânt, inclusiv note de subsol, fără să se citeze sursa.

 Retragerea titlului rezolvă însă problema? Deloc! Plagiatul nu este altceva decât un furt. Iar Oprea este un ciorditor, cu nimic deosebit de hoţul care fură de pe terasa unei cafenele, telefonul mobil lăsat de clientul plecat la veceu. Şi încă un hoţ prost, care ciordeşte în văzul lumii. Pentru că lucrările din care a furat sunt publice şi oricând cineva ar fi putut semnala cardeala.

 Dacă o femeie a furat un salam pentru că fetiţa ei nu mâncase de trei zile şi a intrat în puşcărie, un general, fie el şi de izmene, care fură proprietatea intelectuală a cuiva, ce merită?

 Nu mă mai întreb, că iar îmi pun întrebări idioate, cu răspunsuri simple. Mă gândesc însă: o fi fost Oprea în stare să copieze el singur lucrarea de doctorat, sau a pus pe cineva?

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MIHAI LUPU, SINGUR ÎMPOTRIVA TUTUROR
scris de Liviu Tramundana
Deși inspirat din sloganul unei galerii de fotbal, titlul reflectă fidel situația președintelui CJ Constanța. Acesta a fost singur în(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii