UMBRA LUI MANOLE. LA CURTEA DE ARGEŞ(2300)

  Moartea Majestăţii Sale Regina Ana a României, printre altele a readus în actualitate una dintre cele mai vechi, mai frumoase şi mai pline de tâlcuri balade româneşti: „Balada meşterului Manole”.

  Vorbind despre funeraliile Reginei, am aflat că la Curtea de Argeş, meşterul Manole este mai mult decât prezent. El trăieşte nu numai prin celebra legendă sau prin crucea din lemn care marchează, în curtea lăcaşului de cult, locul unde s-a prăbuşit Manole.

 Meşterul trăieşte şi prin urmaşii săi. Nu, nu este vorba despre cei „nouă meşteri mari, calfe şi zidari” din legendă. Aceia s-au dus demult. Ci cei de astăzi, care ţin cu sfinţenie de tradiţie şi aplică întocmai învăţăturile baladei. Istoria se repetă aproape la indigo. Iată:

„Aici aleg eu
Loc de monastire
Şi de pomenire.
Deci voi, meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Curând vă siliţi
Lucrul de-l porniţi
Ca să-mi rădicaţi,
Aici să-mi duraţi
Monastire naltă
Cum n-a mai fost altă”,

  La fel şi în zilele noastre. Pe data de 10 mai 2009, asemenea lui Negru Vodă din legendă, Principesa Margareta şi soţul ei, actorul Radu Duda, aleg un loc de catedrală, care urma să devină şi necropolă pentru familia regală. Locul pentru noua construcţie a fost stabilit la intrarea principală în curtea vechii mânăstiri.

  Unde nu s-au comportat ca Neagoe Basarab reprezentanţii familiei regale, abătându-se grav de la baladă? Nu le-au spus meşterilor condiţiile de reziliere a contractului:

„Iar de nu, apoi
V-oi zidi pe voi,
V-oi zidi de vii
Chiar în temelii!”

  Scăpaţi de stresul cu ziditul, lucrătorii s-au apucat de treabă relaxaţi. Poate cam prea relaxaţi. De aici, din nou, textul baladei este respectat întocmai şi în zilele noastre:

„Meşterii grăbea,
Şfările-ntindea,
Locul măsura,
Şanţuri largi săpa
Şi mereu lucra,
Zidul ridica”,

 Acum vine partea cea mai importantă. Partea unde textul baladei este respectat la sânge. Şi chiar mai mult decât atât:

„Iar orice lucra,
Noaptea se surpa!
A doua zi iar,
A treia zi iar,
A patra zi iar
Lucra în zadar!”

  E clar că aşa s-au petrecut lucrurile, întocmai ca în baladă. Ce ziua construia, noaptea se surpa. Nu există nici o altă explicaţie pentru faptul că, deşi noua catedrală trebuia să fie gata încă de la jumătatea lui 2015, (adică meşterii au avut la dispoziţie şase ani să o isprăvească, termen pe care Negru Vodă nu cred că l-ar fi acceptat), nu au reuşit nici până în ziua de azi să o termine, adică la un an de când ar fi trebuit inaugurată.

  Legenda ar fi continuat să curgă lin, cu constuctorii muncind în van, dacă nu se petrecea tragedia. Regina Ana a murit. Şi Majestatea Sa urmează să fie înmormântată în necropola care trebuia să fie gata acum un an. Panică! Deodată, s-a pornit vânzoleala. Excavatoare, tractoare, calfe şi zidari au început să se vânzolească pe şantierul care devenise legendă. A apărut inclusiv IPS Calinic, mai marele popilor din zonă, înălţând rugăciuni, poate se va face o minune, Dar se pare că nici Arsenie Boca, nici sfânta Filofteia, aflată în clădirea alăturată, nu mai pot face nimic. Regina riscă să fie înmormântată printre schele şi găleţi cu ciment, iar capetele încoronate din Europa care vor veni să asiste, îşi vor murdări conduraşii în molozul de pe jos.

  Nea Calinic, faceţi bre, aşa cum a făcut Ceauşescu când a venit ultima oară la noi în vizită Gorbaciov. A pus poduri din carton peste Dâmboviţa, că alea adevărate, din piatră, nu erau gata. Puneţi nişte ambalaje pe pereţi şi daţi-le cu o mână de var, ca să iasă la vopsea ceremonia.

Atenţie mare, IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. Pe Regină o cheamă Ana. Exact ca în baladă. Cu graba asta, aveţi grijă unde o îngropaţi, să nu respectaţi iar la sânge legenda.