Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
social
„Săptămâna prevenirii criminalităţii”

„Săptămâna prevenirii criminalităţii”(857)

Astăzi începe „Săptămâna prevenirii criminalităţii”, eveniment naţional, aflat la cea de-a 11-a ediţie, care implică activităţi preventive organizate de politişti în unităţile de învăţământ. Azi poliţiştii din Constanța vor vorbi cu elevii de la Şcoala Gimnazială nr. 20 despre prevenirea violenţei în rândul tinerilor. Marţi, oamenii legii vor ajunge la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, unde vor dezbate împreună cu tinerii siguranţa pe internet şi prevenirea pornografiei infantile. Pe 30 septembrie se vor derula activităţi de prevenire a evenimentelor rutiere. În toate judeţele se vor desfăşura activităţi structurate pe domenii de prevenire, fiecare zi având o altă temă. În organizarea şi derularea acestor acţiuni, vor fi cooptaţi parteneri din diverse domenii: autorităţi locale, unităţi de învăţământ, societăţi comerciale, organizaţii neguvernamentale, instituţii guvernamentale și mass-media. În această perioadă, poliţiştii vor participa la dezbateri pe teme de interes (delincvenţa juvenilă, victimizarea minorilor, consumul de droguri, traficul de persoane, siguranţa în mediul on-line, infracţiunile contra patrimoniului, infracţiunile comise cu violenţă și siguranţa rutieră) şi vor avea întâlniri cu elevi, părinţi, profesori şi directori ai unităţilor de învăţământ, bătrâni, administratori de societăţi comerciale şi de imobile, reprezentanţi ai comunităţilor multiculturale etc. De asemenea, vor participa la emisiuni radio-tv pe teme de prevenire, vor distribui materiale preventive în spaţii publice şi vor organiza puncte fixe de informare pentru cetăţeni. Pe parcursul săptămânii se vor organiza expoziţii pe teme de prevenire, vor fi prezentate filme educative şi programe preventive, iar pentru a vedea modul în care cetăţenii reacţionează vor fi simulate fapte antisociale.

Tot în cadrul „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”, Poliția Română va participa la “Festivalul de Știință”, iniţiativă menită să sprijine educaţia științifică printr-un program complex de activităţi adresate tuturor cetățenilor, în special tinerilor și a persoanelor interesate de evoluția tehnicii în diferite sectoare de activitate și la „Noaptea Cercetătorilor”, eveniment derulat la nivelul tuturor statelor din UE, care îşi propune promovarea unor alternative educative de petrecere a timpului liber în rândul adolescenţilor şi tinerilor.

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

REVOLUȚIA PESCĂRUȘILOR LA MANGALIA
scris de Lucian Cristea
Când a fost declarat simbolul orașului Mangalia, pescărușul arăta impecabil. Edilii Mangaliei tinere și nobile de atunci l-au(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii