Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
numerologie
VIBRAȚIA ZILEI- 21 octombrie 2016

VIBRAȚIA ZILEI- 21 octombrie 2016(6494)

Vineri, 21 octombrie 2016- program scurt. 

Teoretic pregătim relaxarea mult dorită din următoarele două zile.

Practic numai de planificări nu vom avea timp. Cu siguranță nu astăzi. Vibrația zilei de azi este 4.

Oricât de mult am dori să ne abatem gândurile de la îndatoririle noastre și să lenevim nu vom putea.

Parcă ceva ne va frământa mereu. Ne vom face de lucru prin casă (femeile), prin grădină (bărbații), vom trebălui cât va fi ziua de lungă.

Vom face ordine printre haine, prin acte, ne va deranja puful așezat pe mobilier, balamaua care scârție de luni întregi sau buruienile care au năpădit grădina.

Azi vom fi ordonați, organizați, ne vom face proiecte viabile pentru viitor.

Ne vom disciplina și, la sfârșitul zilei, vom fi frânți de oboseală dar tare mândri de hărnicia pe care o dovedit-o.

Azi vom fi mai autoritari și mai metodici.

Vom fi de neclintit în hotărârile luate, vom consolida proiecte începute, vom verifica tot ceea ce am realizat până acum .

Vom fi energici, răbdători, perseverenți, minuțioși.

Vom fi reci și lipsiți de sentimentalisme. Nu vom fi drăgăstoși. Nu vom avea timp de pierdut cu manifestări inutile.

Tot ceea ce vom face azi ne va asigura poziția și progresul pe termen lung.

Este o zi bună pentru investiții și plasamente.

Dacă intenționați să achiziționați o casă, un teren sau o mașină este ziua perfectă pentru acest demers.

Nu așteptați să fiți lăudați pentru eforturile voastre. Tuturor li se va părea normal să munciți, să muncim.

 

Cei care azi se vor căsători vor avea parte de o pecete a căsătoriei cu vibrație 4.

O căsnicie rezistentă care promite siguranță materială și pshihică pe termen lung.

Cei doi soți vor fi serioși, vor munci, își vor asigura confortul fizic.

O căsnicie reușită, fără discuții suplimetare sau de umplutură. Doar strictul necesar.

Fără certuri prostești ci doar conversații serioase despre afaceri, casă și progres bazat pe baze solide.

O viață îndestulată.  

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

DOAMNA DE FIER: DEJA A ÎNCEPUT SĂ RUGINEASCĂ ?
scris de Lucian Cristea
Dacă Johannis nu ar fi fost prost dispus în ziua când Liviu Dragnea i-a prezentat, după căderea lui Cioloș, guvernul său, am fi asis(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii