Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
politica
Legea prin care aleșii locali pot fi reprezentanți în AGA ale societăților din subordine a fost trimisă la reexaminare

Legea prin care aleșii locali pot fi reprezentanți în AGA ale societăților din subordine a fost trimisă la reexaminare(569)

Președintele Klaus Iohannis cere Parlamentului reexaminarea legii prin care funcțiile de primar și viceprimar, președinte și vicepreședinte al consiliului județean sunt incompatibile cu cele de conducere sau execuție la societățile comerciale, cu excepția reprezentanților în adunarea generală a acționarilor.

Șeful statului arată în cererea de reexaminare transmisă președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției vizează eliminarea incompatibilității dintre funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean și funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăți de interes național.

El indică faptul că se instituie compatibilitate între funcția de consilier local și cea de reprezentant în adunarea generală a acționarilor în societățile comerciale de interes județean și național, pe de o parte, și între funcția de consilier județean și cea de reprezentant în adunarea generală a societăților comerciale de interes local și național, pe de altă parte.

Totodată, președintele Iohannis menționează că se prevede că nu este retribuită activitatea aleșilor locali desfășurată în calitate de membru în consiliul de administrație al unei entități economice din subordinea sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deține participație sau al unei entități de învățământ locale.

Iohannis precizează că, deși în aparență prevederile alineatului 1 al articolului 87 au ca scop punerea de acord a prevederilor Legii nr.161/2003 cu cele ale Legii nr. 215/2001, în realitate, acestea lărgesc sfera societăților comerciale la care alesul local poate avea calitatea de reprezentant în adunarea generală a acționarilor, depășind cadrul normativ stabilit prin Legea nr. 215/2001 și, prin aceasta, menținându-se necorelarea între cele două acte normative. El menționează că sfera de reglementare a prevederilor articolului unic pct.1 și 4, pe de o parte, și a celor de la articolul unic pct. 3 și 5, pe de altă parte, din legea transmisă la promulgare se suprapune parțial, însă cu caracter contradictoriu, ceea ce este de natură să genereze incertitudine juridică și practică instituțională inconsecventă. În acest context, el semnalează că, deși scopul acestor intervenții legislative este tot acela de a pune de acord prevederile Legii nr. 161/2003 cu cele ale Legii nr. 215/2001, redactarea printr-o normă supletivă și nu printr-o excepție de la norma prohibitivă este de natură să mențină starea de incertitudine juridică cu privire la situația alesului local ce participă în calitate de membru al consiliului de administrație al unei entități economice din subordinea sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deține participație sau de învățământ locale. În plus, președintele Iohannis precizează că sintagma "entitate economică" - formulare cu caracter general, ce include orice persoană juridică, de drept privat sau de drept public, cu scop patrimonial - este lipsită de claritate.

El semnalează că sintagma "entități de învățământ locale" nu se regăsește în conținutul Legii educației naționale nr. 1/2011, care face referire doar la unități și instituții de învățământ de stat, particulare și confesionale. Camera Deputaților a adoptat pe 4 octombrie, în calitate de for decizional, această lege. 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

ANDREI TIMARU: CAMPION LA 9 ANI! TATĂL: ANTRENOR PE VIAȚĂ. MAMA? ȘTIE CINEVA CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII MAMĂ DE CAMPION?!
scris de Lucian Cristea
De când Andrei Timaru a cucerit al doilea său titlu de campion național la tenis de câmp, încerc să îmi aduc aminte cum a apărut(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii