Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
social
Inspecţia socială va fi reaşezată din temelii

Inspecţia socială va fi reaşezată din temelii(641)

Ministerul Muncii va veni, în maximum două săptămâni, cu un nou pachet legislativ pe partea de asistenţă socială, iar inspecţia socială va fi reaşezată din temelii, a anunţat ministrul de resort, Dragoş Pîslaru.

"Inspecţia socială va fi reaşezată din temelii. (...) Cu acest pachet legislativ vom veni în una, maxim două săptămâni. Va fi o Ordonanţă şi o Hotărâre de Guvern", a spus Dragoş Pîslaru. P

otrivit acestuia, în 2015, Banca Mondială, în baza unui contract de împrumut cu Guvernul României, a lucrat cu Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială pentru a reduce fraudele din sistem, din cel al ajutorului de şomaj, al beneficiilor sociale.

"Ce a scos în evidenţă, făcând un inventar la aproape 2.000 şi ceva de primării, că într-un caz aveam cam 20% fraude din zona de investigaţie, într-un alt caz aveam undeva peste 11%, ceea ce reprezintă nişte sume exorbitante. Eu când am auzit, în urmă cu câteva luni, am întrebat de ce nu s-a reacţionat şi răspunsul a fost: mai bine se ţin sub preş, pentru că sunt lucruri care deranjează", a explicat Pîslaru.

Acesta a precizat că a comandat o nouă anchetă, vizând mai ales persoanele cu dizabilităţi, pentru a vedea cât de gravă este situaţia şi rezultatele din 2015 i-au fost reconfirmate, un procent "semnificativ" de certificate fiind date fraudulos.

"Această fotografie este relevantă pentru a explica reacţia mea legată de trântori şi de leneşi. În această ţară, în condiţiile în care avem şi aşa puţini bani să îi dăm oamenilor care au nevoie cu adevărat, persoane cu dizabilităţi, sărăcie extremă, persoane care nu au cum să îşi trăiască viaţa altfel, în această ţară, pentru că se poate, pentru că nu există minime măsuri, în acest moment dacă se descoperă că o persoană a avut un beneficiu fraudulos nici măcar nu poate fi amendată. Sunt nişte lucruri care sunt complet în neregulă şi m-am referit la faptul că nu este firesc să avem profitori", a spus ministrul Muncii. El a adăugat că, într-o săptămână, aceste lucruri vor începe să se schimbe, datorită unui alt mecanism de control al acestor activităţi.

"Nu voi face cu siguranţă să pun toate persoanele care sunt în situaţia de vulnerabilitate să vină la ghişeu să îi controleze cineva. Nu vreau să înţeleagă nimeni că am înnebunit cu toţii, că pentru 20% unde există suspiciune, toată lumea să vină ...Există o metodologie de risc pe care am dezvoltat-o în ultima perioadă, care ne-a dat nişte evidenţe legate de cine, ce, cum şi unde sunt sunt zonele de risc. Zone sau tipologii pe care le vom avea în vedere", a menţionat Pîslaru, adăugând că, în prezent, problema este că anchetele sociale sunt făcute pe bază de documente, fără anchete sociale "serioase", în teren.

În opinia acestuia, în sistem există o fraudă "la care niciun guvern anterior nu a reacţionat şi a ţinut-o sub preş pentru că asta înseamnă că schimbi masa electorală de manevră într-o masă la care trebuie să faci servicii active. Sistemul a fost fraudat pentru că se poate".

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MAREA CĂȚELEALĂ
scris de Lucian Cristea
Nu contează că lipsesc bani din visteria Guvernului și de prin alte conturi ale țării, că ies la suprafață tot felul de minusuri al(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii