Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
economic
UE nu este pregătită pentru a-şi atinge obiectivele

UE nu este pregătită pentru a-şi atinge obiectivele(604)

Uniunea Europeană, în pofida unor progrese, nu este pregătită pentru a-şi atinge obiectivele de reducere a gazelor cu efect de seră, potrivit unui un raport care pune în evidenţă lipsuri în sectoarele industriei şi transporturilor, semnalează AFP.

Uniunea a înregistrat progrese reducând emisiile legate de producţia sa energetică şi mai ales electrică (-20,9% între 2000 şi 2014), notează Institutul pentru dezvoltare durabilă şi relaţii internaţionale (IDDRI), care a coordonat studiul. Locuinţele europene consumă astfel cu 21,2% mai puţină energie/m2 în 2013 în raport cu anul 2000. Totuşi, în acest stadiu, UE nu este pregătită pentru a-şi atinge obiectivele globale la orizontul anilor 2030 şi 2050, adaugă raportul, realizat în cooperare cu alte şapte centre de cercetare europene şi publicat în cea de-a doua zi a Conferinţei mondiale asupra climei (COP22) de la Marrakech.

Uniunea Europeană s-a angajat să-şi reducă emisiile cu cel puţin 40% până în 2030 (în raport cu nivelul din 1990), etapă crucială pentru a ajunge la o reducere de 80-95% până în 2050. Or, "ritmul schimbării este insuficient" şi în mare măsură influenţat mai degrabă de factori conjuncturali — criză financiară, refacere dificilă — decât de măsuri structurale, avertizează cercetătorii. Măsurile vizând emisiile legate de producţia industrială lipsesc. În transporturi, UE este în urmă, potrivit raportului, care îi cere să pună în practică politici în fiecare sector.

Situaţiile pot varia de la o ţară la alta, dar chiar şi cele mai avansate sunt în dificultate când este vorba, de exemplu, de a renunţa la cărbune.

UE şi statele membre ar trebui să-şi revizuiască în mod semnificativ abordarea aplecându-se asupra factorilor cauzatori de emisii din fiecare sector, semnalează studiul. De exemplu, vor fi necesare politici novatoare în favoarea transporturilor curate, precum instituirea unui cadru care să garanteze că flotele publice şi comerciale vor fi 100% electrice până în 2025 sau măsuri de reînnoire energetică în clădiri. Sunt vizate şi sectoarele industriale mari consumatoare de energie, ca industria oţelului, adaugă raportul, care cere Uniunii Europene să rezolve problema cărbunelui, sursa celor mai multe emisii. Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetătorii au analizat datele din cele 28 de state membre, pentru a evalua progresele actuale şi transformările necesare în fiecare sector în parte.

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

DĂNCILĂ STUDIAZĂ TEHNICA ASEDIILOR....
scris de Lucian Cristea
M-am convins. Cu doamna Dăncilă, chiar dacă și-a îmbunătățit substanțial imaginea, nu e bine să ai decât relații principiale...(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii