Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
social
12,6 milioane de decese pe an, cauzate de factori de risc din mediu ce ar putea fi evitaţi

12,6 milioane de decese pe an, cauzate de factori de risc din mediu ce ar putea fi evitaţi(724)

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a făcut un apel pentru ca sănătăţii să îi fie acordată o prioritate centrală la cea de-a 22-a conferinţă a ONU asupra schimbărilor climatice (COP22), desfăşurată în Maroc.

De asemenea, OMS a cerut ca sănătatea să fie luată în vedere la implementarea Acordului de la Paris, informează Reuters.

Aproape un sfert dintre afecţiunile la nivel mondial şi circa 12,6 milioane de decese survenite în fiecare an pot fi atribuite factorilor de risc din mediul înconjurător ce ar putea fi evitaţi, precum poluarea aerului, a apei şi a solului, a expunerii la substanţe chimice şi la radiaţii ultraviolete, atrage atenţia OMS. Schimbările de mediu şi sociale, produse la nivel global, inclusiv cele climatice, exacerbează multe dintre aceste riscuri, mai menţionează specialiştii.

În ciuda înmulţirii dovezilor potrivit cărora poluarea mediului are un impact negativ asupra sănătăţii, acţiunile la nivel politic şi investiţional rămân în general insuficiente: doar circa 3% din resursele din domeniul sănătăţii sunt investite în prevenţie, aproximativ 97% fiind cheltuite pe tratamente, ceea ce duce la creşterea costurilor din acest domeniu, subliniază OMS.

Îmbunătăţirea sănătăţii aduce beneficii sociale şi economice importante şi este un efect major al politicilor de mediu.

De aceea ar trebui scoasă în evidenţă drept factor cheie motivator pentru suport public şi acţiuni politice, se mai arată în declaraţia OMS emisă înaintea unei întâlniri la nivel ministerial pe tema sănătăţii, mediului şi schimbărilor climatice, găzduită de Maroc, OMS şi Programul privind Mediul al ONU, în cadrul COP22.

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MAREA CĂȚELEALĂ
scris de Lucian Cristea
Nu contează că lipsesc bani din visteria Guvernului și de prin alte conturi ale țării, că ies la suprafață tot felul de minusuri al(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii