Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
cultura-educatie
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului(394)

In fiecare an, pe 21 noiembrie, creştinii ortodocşi sărbătoresc Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, cunoscută în popor şi sub numele de Vovidenia sau Ovedenia.

In această zi ne amintim că, la vârsta de trei ani, Sfânta Fecioara Maria a fost adusă de părinţii ei, Sfinţii Ioachim şi Ana, la Templu, unde a fost întâmpinată de marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Sfânta Fecioara Maria, despre care cântările bisericeşti vorbesc ca despre cea îmbrăcată cu credinţă şi cu înţelepciune şi cu neîntinată feciorie, căreia mai marele Gavriil i-a adus din ceruri închinăciune, a rămas la templu până la vârsta de 15 ani, fiind primită în cea mai sfântă încăpere din acest loc, Sfânta Sfintelor. Dându-şi seama că ţine în braţe un copil cu totul deosebit, Arhiereul Zaharia a dus-o pe Sfânta Fecioară în Sfânta Sfintelor şi a închinat-o lui Dumnezeu.

Se sugerează astfel cine avea să fie prunca Maria, că ea urma să devină Maica lui Dumnezeu şi Maica întregului neam omenesc.

Cum sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului este în perioada Postului Crăciunului, Biserica a rânduit ca, pe 21 noiembrie, să fie dezlegare la peşte.

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

ALDE CONSTANȚA: PREA MULȚI DAU INDICAȚII...
scris de Lucian Cristea
În câteva rânduri, cu prilejul ieșirilor în doi în fața presei sau cu alte ocazii, Călin Popescu Tăriceanu a fost trădat de o(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii