Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
info utile
Poluarea aerului, cel mai mare pericol la adresa sănătăţii în Europa

Poluarea aerului, cel mai mare pericol la adresa sănătăţii în Europa(475)

În pofida îmbunătăţirii calităţii aerului, eforturile de combatere a poluării în Europa trebuie consolidate, dat fiind costurile ridicate pentru oameni şi pentru mediu, a avertizat într-un raport Agenţia Europeană de Mediu, citată de DPA.

Poluarea aerului este "cel mai mare pericol de la adresa sănătăţii în Europa", a insistat watchdog-ul Uniunii Europene, cu sediul la Copenhaga. Potrivit Agenţiei, un număr de circa 470.000 de decese premature în 41 de ţări europene au avut legătură cu poluarea aerului în 2013. Poluarea cu particule fine, precum şi ozonul şi dioxidul de azot prezente la nivelul solului pot cauza sau agrava problemele respiratorii, bolile cardiovasculare şi cancerul şi pot reduce durata vieţii.

De asemenea, ozonul prezent la nivelul solului este legat şi de recoltele mai proaste. Raportul, care acoperă perioada 2000-2014, a utilizat datele de monitorizare furnizate din peste 400 de oraşe. Potrivit acestuia, în pofida progreselor, circa 85% dintre locuitorii din mediul urban din Europa în 2014 au fost expuşi la poluarea cu particule fine la niveluri considerate dăunătoare sănătăţii de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, al cărui standard este mai strict decât cel al UE.

"Reducerile de emisii au condus la îmbunăţirea calităţii aerului în Europa, dar nu suficient pentru a evita deteriorarea inacceptabilă a sănătăţii oamenilor şi a mediului înconjurător", a indicat directorul Agenţiei, Hans Bruyninckx, subliniind că sunt necesare mai multe eforturi din partea autorităţilor, a mediului de afaceri, dar şi a cetăţenilor şi a cercetătorilor.

Potrivit Agenţiei citate, o sursă principală a poluării o reprezintă arderea cărbunelui şi a biomasei în industrie, de către centralele electrice şi de către gospodării, în timp ce transporturile, agricultura şi arderea deşeurilor figurează la alte surse ale poluării.

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MAREA CĂȚELEALĂ
scris de Lucian Cristea
Nu contează că lipsesc bani din visteria Guvernului și de prin alte conturi ale țării, că ies la suprafață tot felul de minusuri al(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii