Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
interviuri
Ersun Anefi:  Singura şansă de supravieţuire a UDTTMR este susţinerea acesteia de către întreaga comunitate

Ersun Anefi: Singura şansă de supravieţuire a UDTTMR este susţinerea acesteia de către întreaga comunitate(5862)

1) Când te-ai hotărât să candidezi pentru funcţia de deputat?

M-am hotărât să candidez la funcţia de deputat în cursul lunii octombrie 2015. Motivul care m-a determinat să întru în competiţia internă din cadrul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România a fost faptul că sunt convins că pot să fac mult mai multe decât s-au făcut până acum în beneficiul comunităţii musulmane. De asemenea, un rol determinant în hotărâre a avut-o comunitatea care m-a susţinut şi m-a încurajat!

 

2) Care este publicul către care îţi îndrepţi discursul, promisiunile şi activitatea?

Îmi îndrept discursul către populaţia musulmană din judeţul Constanţa, având în vedere că peste 85% din populaţia musulmană a acestei ţări, adică peste 50.000 de persoane se găsesc în acest judeţ. De asemenea, mă concentrez pe interesele cetăţenilor judeţului Constanţa, având în vedere că, până în luna octombrie 2016, am fost subprefectul acestui judeţ iar în activitatea mea am avut succese în îndeplinirea sarcinilor trasate (ajutoare urmare ale unor calamităţi, rectificări bugetare ale UAT-urilor la finalul anului 2014, adoptare regulament de funcţionare a Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate a terenurilor, finalizare inventariere terenuri la nivelul judeţului şamd)

 

3) Care este mesajul tău către comunitatea musulmană din Dobrogea?

Îmi doresc ca pe data de 11 decembrie 2016, comunitatea musulmană să treacă peste orgolii şi să dea dovadă de unitate, având în vedere situaţia deosebit de dificilă în care se află UDTTMR! Singura şansă de supravieţuire a acestei organizaţii este susţinerea acesteia de către întreaga comunitate, UDTTMR contribuind la păstrarea obiceiurilor şi a tradiţiilor comunităţii tătare turco-musulmane, dar nu numai, având în vedere proiectele comune cu alte organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale.


4) Ce atuuri crezi că te califică pentru această funcţie?

Cred că principalul atu pe care îl am este experienţa de mai mult de zece ani ca funcţionar public şi înalt funcţionar public, dar şi vârsta, respectiv dorinţa de a fi în slujba comunităţii din care provin!

 

5) Ce proiecte deosebite faţă de alţi candidaţi ai în platformă?

Sunt singurul candidat care are un program dedicat în primul rând comunităţii musulmane din acest judeţ, dar am şi proiecte care se adresează tuturor minorităţilor naţionale respectiv întregii ţări! Menţionez o parte din acestea:

1. Atragerea de fonduri pentru reabilitarea geamiilor şi cimitirelor musulmane;
2. Promovarea unei legislaţii care să permită accesarea finanţării pentru incluziunea socială a comunităţilor musulmane din localităţile cu o slabă dezvoltare economică (Dobromir, Băneasa, Cobadin, Medgidia, Castelu, Hârşova,);
3. Înfiinţarea unui muzeu al tătarilor turco-musulmani din România;
4. Înfiinţarea unui muzeu al etniilor dobrogene;
5. Atragerea de investitori din ţările turcice (Republica Turcia, Azerbaidjan, Kazahstan);
6. Crearea unei legislaţii pentru înfiinţarea unor expoziţii cu vânzare de produse tradiţionale dobrogene (româneşti, tătăreşti, turceşti, greceşti, şamd);
7. Promovarea unei legi a minorităţilor naţionale;
8. Promovarea codului administrativ.

 

6) Cine sunt principalii parteneri cu care ţi-ai constituit echipa?

La momentul actual, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din Română se află într-un parteneriat cu Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE). Urmare a succesului înregistrat de parteneriatul UDTTMR cu Valentin Vrabie, fostul primar al comunei Peştera şi actualul primar al municipiului Medgidia, la alegerile locale din iunie 2016, şi având în vedere situaţia disperată în care se află organizaţia noastră, ALDE prin persoana domnului primar a invitat Uniunea să participe la alegeri pe listele acesteia.

Aşadar, principalii parteneri sunt comunitatea musulmană, membrii UDTTMR, domnul primar Valentin Vrabie şi ALDE! Menţionez că toţi cei enumeraţi au avut un rol în stabilirea Programului pe care l-am prezentat anterior!

Comentarii

Tatar Balasi
07-12-2016
Raspunsurile corecte pentru intrebarile de mai sus sunt:
1) Când te-ai hotărât să candidezi pentru funcţia de deputat?
Nu m-am hotarat eu, a hotarat seful pentru mine.
2) Care este publicul către care îţi îndrepţi discursul, promisiunile şi activitatea?
Angajatii Metropolitan
3) Care este mesajul tău către comunitatea musulmană din Dobrogea?
Daca voi nu ma vreti , seful ma vrea!
4) Ce atuuri crezi că te califică pentru această funcţie?
Sunt Nasul ....
5) Ce proiecte deosebite faţă de alţi candidaţi ai în platformă?
Sa execut , nu sa discut!
6) Cine sunt principalii parteneri cu care ţi-ai constituit echipa?
In afara de Sef nu am pe nimeni !

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

LECȚIA DE OMENIE A COMUNITĂȚII ELENE
scris de Lucian Cristea
Anton-Traian Antoniadis și cavalerii omeniei din Comunitatea Elenă au fost mereu alături de constănțenii care trăiesc de pe o zi pe a(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • SEMNIFICAŢIA UNEI SĂRBĂTORI MULT TIMP UITATE: ROMÂNIA – MAMĂ A EMBRIONULUI UNIUNII EUROPENE!
  • CUM I-AM BĂUT VINUL LUI NICHITA STĂNESCU
  • Cetățeanul JEAN CONSTANTIN – la mâna FĂCĂTORILOR DE DEMNITATE
  • TRAVIATA, CU DECEBAL FĂGĂDĂU ÎN ROLUL PRINCIPAL
  • Credit digital de nevoi personale, obținut în 15 minute!