Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
opinii
ATENȚIE LA MANIPULĂRI!

ATENȚIE LA MANIPULĂRI!(6830)

   Am copilărit în aceeaşi curte în care locuiesc şi acum, în Tomis II, serios legat sufleteşte de tot ce înseamnă cartierul în special şi Constanța în general. Aveam vecini cu totul deosebiți, iar dintre toți, casa alăturată era a părintelui Verban, parohul Capelei Militare. Diferența de religie n-a făcut rău relației dintre dumnealui şi familia mea ci dimpotrivă. Mă iubea, iar până să împlinesc vreo 3-4 ani, pentru că patrupedul dumnealor se numea Pif, mi se părea normal să-l numesc tata lui Pif, iar pe ,,coana preoteasă", mama lui Pif, spre disperarea părinților mei. Am făcut clasele I-VIII la şcoala generală nr. 5, iar începând de aici am legat multe prietenii trainice cu creştini de diferite naționalități, majoritatea macedoneni. Am continuat în liceu şi în facultate cu armeni, rromi, greci, evrei etc, oameni cu care am trecut peste greutăți şi bucurii, oameni la ale căror evenimente am participat şi care mi-au întors gesturile cum se cuvine.

Cred că acum cam 25 de ani am auzit sau am citit previziuni conform cărora al III-lea război mondial va fi religios. Am cugetat mult şi am concluzionat că-i imposibil să existe acel mecanism care să ridice masele unele împotriva altora sub îndemnul celor sfinte. Fusesem la Izmir şi toți turcii din zonă vorbeau foarte frumos despre greci, iar un prieten evreu, inginer de aparatură medicală, îmi vorbea despre cei mai buni amici care erau palestinieni.

Cu trecerea anilor am constatat totuşi că prin manipulare se poate orice. Aşa cum în '90 pierdeam nopțile să aflăm despre terorişti, aşa cum la alegeri am fost "conduşi de mână" ca nu cumva să votăm cu Coposu, Rațiu, Cânpeanu etc, aşa cum ne erau prezentați minerii la Costeşti zdrobind "oastea" de jandarmi, tot aşa se procedează peste tot în lume.

Aşa zisa lume civilizată, occidentală a folosit minciuna, denaturarea realității ca să-şi justifice atacurile în țări în care unicul scop era absorbția rezervelor naturale (obicei vechi, colonial) şi a bogățiilor. Uităm că Afganistanul e sub asediu de mai bine de 30 de ani ? Ştiați că una dintre cele mai vechi şi mai serioase şcoli de medicină era la Kabul, iar profesorii afgani sunt cam în toate universitățile americane de profil? Țara este o ruină cu aportul ,,lumii civilizate", la fel cum e Irakul (unde sunt armele chimice şi nucleare ale lui Sadam?), Libia, Siria, Mali etc. Țări care aveau un echilibru au fost total zdruncinate şi trăiesc în haos şi n-am auzit atunci glasuri revoltate să amintească de creştinarea forțată a țărilor arabe!

Este o dramă cumplită asasinarea unui singur om, dar exterminarea a milioane, mai ales civili, în bombardamente oarbe cum se numeşte ? Au loc în permanență atacuri teroriste peste tot în lume şi dacă evident sunt dezaxați, şocante sunt crimele minorilor în şcolile americane. În Europa unor refulări testoadrenalinice (nu cred să existe acest termen) la periferiile capitalelor sau pe stadioane au apărut mai nou atentate cumplite provocate de neaoşi, un norvegian, la noi la Palilula sau islamişti radicalizați prin izolarea în cartiere ghetou. Absolut toți trebuie pedepsiți exemplar, iar din toate greşelile de politici sociale trebuie învățat să nu le mai repetăm. Nu cred că Adesleam (parcă aşa îl chema) teroristul de cetățenie belgiană era radical Isis (era poate doar visul lui erotic), dar faptul că Turcia l-a predat fedeleş autorităților din țara lui şi acestea l-au eliberat lasă mult de gândit...

Odată cu valul de emigranți disperați de ce foc e la ei acasă, evident vor intra şi câțiva cretini ce-şi imaginează că pot schimba ordinea mondială. Militez pentru stârpirea oricărei încercări de violență dar până la ideea unei islamizări forțate, dictate şi dirijate a Europei e cale foarte lungă şi dovada unei jalnice naivități a manipulabililor. Dacă socotiți procentual ,,invazia" ar aduce un număr modificat doar la a doua cifră dincolo de zero şi deci dacă ne e teamă de 0,0x% nu mai pot comenta! În Turcia, țara cea mai expusă, sunt circa 3 milioane, ceea ce la o populație de 80 milioane înseamnă 3,75%. La noi ce să mai zic; dacă ne pleacă doctorii şi în general tinerii nu cred că emigranții vor face vreodată coadă la hotare !

Nu putem continua considerându-ne noi europenii superiori tuturor celorlalți. Dacă scriem azi că părăsim 2016 şi trecem în 2017 o facem cu cifre arabe; când fenicienii (de pe teritoriul actual al Libiei şi al Siriei) au adus săpunul în Europa, părerile erau categoric reticente pentru că spălatul mai des de o lună sau chiar un an era considerat dăunător. Cuvântul bibliotecă era neclar la noi când exista instituția la Alexandria, iar Beethoven şi Shakespeare nu se născuseră când în universitățile din Damasc şi Bagdad se studia Rumi…

Şocant pentru mine este că oameni raționali cad în capcana manipulării. Naşul meu, luminos în multe privințe cade în cazul subiectului nostru în naționalism ieftin şi primitiv; fost coleg, naționalitate conlocuitoare şi el, radicalizat în opoziția față de refugiați; o altă cunoştință din tinerețe citează dintr-un general (generația lui Oprea Plagiatorul!?) devenit analist ce amenință cu ... 3000 de refugiați zilnic.

Hai să ne trezim fraților!

CE NAȚIE DOREŞTE TEROARE? CE CONFESIUNE RELIGIOASĂ, ÎN ÎNTREGUL EI, ÎŞI DOREŞTE RĂZBOI? CE MAMĂ ÎŞI VREA COPIII UCIŞI?

Nu naşteți conflicte acolo unde nu sunt ; pedepsiți drastic pe dezaxați şi nu alimentați artificial islamofobia !

Am profunda convingere că orice credincios poate găsi comuniunea cu cele sfinte oriunde pe planetă, în cel mai întunecos ungher al celei mai prăpădite clădiri. Militez înpotriva lăcaşurilor faraonice din India, Turcia, Arabia Saudită, România sau aiurea altundeva şi nu cred că preşedintele de la Ankara, în ciuda numeroaselor sale păcate, să fi cerut o mega moschee la Bucureşti! E mai degrabă apucătura noastră de servilism şi fanfaronadă asociată la MAXI Casa Poporului sau GIGA Catedrala Mântuirii Neamului.

Cei ce cred că ne trebuie înțelegere şi iubire în locul terorii şi duşmăniei pot distribui !

Cu drag, românul Faruc

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

UN PREȘEDINTE PENTRU ROMÂNIA. ALTCEVA DECÂT UN NAVIGATOR CU BUF ȘI UN MEDITATOR CU MULTE CASE...
scris de Lucian Cristea
Am publicat, zilele trecute, la această rubrică, un material despre activitatea lui Mihai Daraban, investit, de curând, în funcția de (...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • SEMNIFICAŢIA UNEI SĂRBĂTORI MULT TIMP UITATE: ROMÂNIA – MAMĂ A EMBRIONULUI UNIUNII EUROPENE!
  • CUM I-AM BĂUT VINUL LUI NICHITA STĂNESCU
  • Cetățeanul JEAN CONSTANTIN – la mâna FĂCĂTORILOR DE DEMNITATE
  • TRAVIATA, CU DECEBAL FĂGĂDĂU ÎN ROLUL PRINCIPAL
  • Credit digital de nevoi personale, obținut în 15 minute!