Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
economic
Vânzarea terenului arabil românesc către străini ajunge pe masa Comisiei Europene

Vânzarea terenului arabil românesc către străini ajunge pe masa Comisiei Europene(657)

 România este pe lista statelor europene cele mai afectate de fenomenul acaparării terenurilor arabile, arată un studiu realizat de Transnational Institute, care va ajunge pe masa Comisiei Europene.

Efectele sunt deja vizibile inclusiv asupra securităţii alimentare. România, alături de Polonia, Ungaria şi Bulgaria, a devenit punctul fiebinte al Europei din punct de vedere al fenomenului de acaparare a terenurilor arabile, cele mai extinse exploataţii de teren arabil ajungând pe mâna unei categorii active de investitori din care fac parte bănci, fonduri de pensii şi investiţii, cu ajutorul unei noi clase de brokeri, intermediari şi speculatori, arată cel mai recent raport al Transnational Institute (TI), un reputat institut de cercetare cu activităţi la nivel internaţional care lucrează pentru Comisia Europeană.

Potrivit studiului „Land Grabbing and land concentration in Europe„, în ultimii ani România a devenit o destinaţie atractivă pentru investitori, astfel că numărul tranzacţiilor cu teren arabil a crescut de peste trei ori numai în perioada 2005-2009. S-a ajuns astfel ca, potrivit estimărilor TI, 10% din terenul agricol al ţării să fie în proprietatea unr cetăţeni din afara UE, iar alte 20-30% să fie controlaţi de investitori din spaţiul comunitar.

Suprafaţa agricolă a României utilizată în exploataţiile agricole este de circa 13,3 milioane de hectare din care circa 8,3 milioane de ha reprezintă teren arabil.

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

CARACATIȚA PESEDISTĂ ȘI SALAMUL DE SOIA
scris de Lucian Cristea
Desemnarea unui candidat pentru alegerile locale de la Constanța a dat naștere la o agitație inutilă și fără precedent! Activiștii (...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • De ce candidează Mircea Diaconu?
  • DINTRE 1.000 DE-ALDE CATTANI, NU S-A GĂSIT UN MINISTRU COMPETENT LA INTERNE!
  • SĂ MORI RĂNIT DIN DRAGOSTE DE SPORT...
  • Al cui este Teatrul de vară din Mamaia, cine își bate acum joc de el și nimeni nu se supără?
  • SCURTA VARĂ FIERBINTE A NOULUI MINISTRU DE INTERNE