Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
DUMITRU LUNGU, de la CONTINENTAL la  LIMBAJUL  ACADEMIC  

DUMITRU LUNGU, de la CONTINENTAL la LIMBAJUL ACADEMIC  (2203)

M-am convins, pentru a nu știu câta oară, că, la noi, nu există mituri sau legende nemuritoare și că, mai devreme sau mai târziu, personajele false, dar cu mari pretenții la imagine, își vor da arama pe față...

De regulă, când ajung într-o funcție importantă, cei mai mulți dintre noi se schimbă fundamental în rău. Din nefericire, chiar și atunci când aterizează din nou cu picioarele pe pământ, răul continuă să se conserve în ei și să se păstreze ca un reflex. Prin prisma meseriei pe care o practic, mi-a fost dat deseori să constat că politicienii, e drept, nu toți și nu numai ei, au întotdeauna două și chiar mai multe fețe. I-am văzut la balcon, pozând în apărătorii interesului național, și acasă, în familie, înjurând ca niște birjari rămași fără trăsură! În cazul lor, există o fisură greu de remediat: năravul din fire, care, indiferent de viteza cu care trece timpul, nu are lecuire...Mai devreme sau mai târziu, dacă e să ai mârlănia în sânge, te desconspiri singur. De aceea, auzim că se spune despre cineva, un om, în aparență, cultivat și educat, că a dat cu mucii în fasole, fie și accidental, dar asta nu-l scuză în nici un fel...

Reacția golănească a domnului Dumitru Lungu, profesor de rezonanță mondială, zice el, inegalabil matematician și fost viceprimar cu stea în frunte, față de soția mea ar fi trebuit, poate, să mă determine să-i răspund cu exact aceeași monedă, pentru că m-am convins că nu rentează să întorci și celălalt obraz...

Enervat pesemne de faptul că soția mea a postat un material de-al meu pe facebook, cu ușoare critici la adresa lui Traian Băsescu, fostul său șef de partid pe vremea P.D., Dumitru Lungu a ripostat ca la ușa cortului. Ceva în genul : Te doare, FĂ, capul?

Personal, nici nu l-aș fi băgat în seamă. Împreună cu Mihăieși, a alcătuit un cuplu de tristă amintire la Primăria Constanța. Cu sprijinul lui Constantin Cumpănă, un ziarist de excepție, am intrat în posesia dosarului CONTINENTAL și am scris numeroase anchete, la vremea aceea, fără ca Mihăieși și Lungu să-mi conteste vreo virgulă...

Poate că, dacă tot au pus pesediștii de o schimbare radicală în țara asta, cineva va redeschide și acest dosar, o pagină neagră pe obrazul Constanței. În ciuda relațiilor cordiale de prietenie pe care Mihăieși le are cu actuala conducere a PSD Constanța, de pe poziția sa de sfătuitor de taină...

Indiferent cât de mult i-ar înjura el pe unii și pe alții, pozând în victimă politică, pentru că se poartă formula asta, numele lui Dumitru Lungu, vinovat sau nevinovat, nu poate fi separat de povestea tristă a hotelului CONTINENTAL, cândva, înainte de a fi demolat în împrejurări scandaloase, o clădire emblematică a orașului Constanța...

Repet, nu scriu aceste rânduri pentru mine, ci pentru fosta lui elevă meditată la matematică, pentru care Dumitru Lungu, ca profesor, a reprezentat, până la incidentul relatat, un model demn de urmat...Limbajul domnului profesor a oripilat-o și a întristat-o profund! Ca o ironie a soartei, materialul meu a fost postat în grupul  Cum să scăpăm de actuala clasă politică , ceea ce s-ar putea să îl fi enervat și mai mult pe domnul vice, vizibil încorsetat de anonimatul în care se zbate. Oricum, comportamentul domniei sale trădează apucăturile caracteristice unui politician de o anumită factură.

Dacă avea ceva de reproșat, o putea face în termenii care fixează respectul față de o femeie, care pur și simplu își îndeplinește obligațiile față de ziarul la care lucrează. De ce nu m-a contactat? În aproape 40 de ani de presă, am învățat să urc sau să cobor până la nivelul interlocutorului...

După ce a șters mârlăniile debitate, de ce nu și-a cerut scuze? Știți de ce? Pentru că domnia sa, în virtutea unui trecut politic întâmplător sub umbrela Partidului Democrat, sub care se ascundea și Emil Trandaș – Incineratorul -, crede și acum că poate să se comporte după bunul său plac...

Domnia sa se crede mai important decât este! Așa cum procedează și idolul său, Traian Băsescu, prins în capcanele pe care le-a pus adversarilor săi!

Cine nu este cu Mitică... 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

PATRONUL DE LA MIO CAFFE SE CONSIDERĂ VICTIMA COLATERALĂ A UNUI CONFLICT POLITIC!
scris de Lucian Cristea
În viață, nu este suficient să stai liniștit în banca ta, cum am stat eu la semafor și, degeaba, a intrat unul cu un BMW în mine(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii