Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
politica
EVLAVIOASA ELENA UDREA ȘI  BĂTAIA  RUPTĂ DIN RAI

EVLAVIOASA ELENA UDREA ȘI BĂTAIA RUPTĂ DIN RAI(2929)

Un cetățean al patriei noastre, e drept, aflat într-o profundă stare de ebrietate, dar asta este starea lui naturală, i-a mărturisit, într-un moment de tandrețe rutieră, unei polițiste că seamănă cu Elena Udrea!

Spre stupefacția celor aflați în preajmă, doamna polițistă, aflată în exercițiul funcțiunii, nu a reacționat cu tandrețea așteptată, ci, dimpotrivă, cu o violență ieșită din comun! Practic, pierzându-și cumpătul, s-a urcat pe el și l-a luat la șuturi profesioniste de la punctul cu var, ca la fotbal, direct în boașe!

Era un fel de dialog al șuturilor. Ea șuta, el icnea. De câte ori rostea numele lui Nuți, cetățeanul turmentat era bine tăvălit pe jos, perioadă în care polițista îl lovea cu repetiție în obiectivul mascat de prohab. 

Propun, cu acest prilej, promovarea vestei antișut, dată fiind viteza cu care poliția te calcă în picioare. 

De parcă ar fi avut-o în față pe fosta ministreasă, polițista nu s-a oprit din cărat șuturi până nu l-a lăsat lat!

Cu siguranță, cetățeanul patriei a încercat să fie amabil, dar, din nefericire pentru domnia sa, nu a nimerit bine cu exemplul dat! Se vede treaba că nu a fost la vot și, ca atare, nu are habar care mai este spectrul politic și ierarhia în materie de miss! 

Cândva, comparațiile cu Elena Udrea reprezentau un motiv de mândrie populară și nimeni nu risca să o ia pe coajă, așa cum a pățit-o cetățeanul turmentat! 

De pildă, la noi, doamna Corina Martin, ajunsese, într-o perioadă de adânci prefaceri, sosia Elenei Udrea, din cap până în picioare, de la coafură până la manichiură.

Până și sinistratele dintr-o comună inundată purtau, după modelul Elenei Udrea, pantofiori de lux cu toc, afundându-se în mocirlele din jur! E drept, donați, cu titlul de ajutoare pentru sinistrați, tot de doamna ministru, la cererea căreia s-a efectuat pe loc proba încălțatului, mai ales că Elena Udrea avea o limbă de pantofi la ea...

Da, desigur, erau alte timpuri și cu siguranță, atunci, polițista bătăușă nu i-ar mai fi spart vezica urinară respectivului cetățean. Iată cum poți să o furi, dacă ești admiratorul unor politicieni intrați în dizgrația opiniei publice, chiar a unor cadre de nădejde.

Și, vorba aia, ca studentă la Teologie, prea milostiva Elena a intrat într-un prelungit program intensiv, adică și cu băi la picioare, de pocăire. Chiar și când se sărută cu actualul ei iubit în public, e evlavioasă în tot ceea ce face. 

Are un fel al ei de a răspunde afectuoasă tandrețurilor venite din partea iubitului, încât, chiar și pentru noi ăștia care ne-am săturat de școală, ne vine să ne înscriem la Teologie...

Ptiu, Doamne, și apără!, cum zicea bunica mea. 

Totuși, cetățeanul în cauză, bătut bine de polițista care nu a acceptat să fie comparată cu Elena Udrea, s-a ales cu ceva. Sigur, cu vezica ruptă, dar și cu altceva. 

Fiind beneficiarul direct al serviciilor religioase prestate la Teologie, a aflat direct de la sursă, adică de la cancelaria de sus, că, acum, la Cotroceni, stă doamna Carmen, și că, sigur, bătaia este ruptă din rai. 

Dacă cineva se mai îndoia de chestia asta, acum, are dovada...

Oricum, decât să iei cafteală din cauza lui Ion Iliescu, mai bine o încasezi pentru Elena Udrea!
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii
https://www.ctbus.ro/ConsultarePublicaTraseeConstanta/

Editorial

CLAUDIU PALAZ CONTINUĂ POLITICA FALIMENTARĂ CU FUNDUL ÎN DOUĂ LUNTRI!
scris de Lucian Cristea
Clasa intelectualilor din PMP nu pare a fi deloc impresionată de performanțele obținute de Claudiu Palaz în politica așa zisă(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii