Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
cultura-educatie
Incredibil! La Babadag,  ȘAMANISM și DENDOLATRIE !

Incredibil! La Babadag, ȘAMANISM și DENDOLATRIE !(958)

Aproape de noi în timp, adică în chiar acele ore când am scris rândurile de față și în chiar aceste secunde în care ele sunt citite, în Dobrogea, la Babadag, înfrățiți în mai noul păcat, creștinii ortodocși și musulmanii recurg – neconștientizând - la elemente ale unor vechi culte dendrolatrice, sau ale Marii Mame preistorice, fără, însă, a se considera ei înșiși altceva decât buni creștini ortodocși sau buni musulmani!

Trebuie să spunem, mai întâi, că în Insula Creta, în timpul Civilizației Minoice, cultul zeițelor „distilate” în timp din Marea Zeiță neolitică se desfășura în grote sau pe înălțimi (ambele vechi simboluri ale matricei primordiale, ale pântecului atoatezămislitor al Marii Mame), în sanctuare rurale construite în jurul copacilor, în încăperi ale palatului special destinate și în locuințe, sau în păduri. Din locurile în aer liber (alese la început pentru sacralitatea pe care ele o inspirau și o sugerau omului preistoric, fără ca acesta să le modifice sau „îmbunătățească”) pentru desfășurarea cultului și mai apoi din sanctuarele (amenajate prin efortul omului și consacrate) în aer liber, nu lipsea arborele sacru.

Arheologii au stabilit că în aceste locuri se oficiau sacrificii de tauri sau animale mai mici, se depuneau ofrande și se dedicau zeiței figuri votive, arme și sanctuare în miniatură, de asemenea bărcuțe si piese de îmbrăcăminte, atât realizate din fildeș sau din teracotă, cât și adevărate, precum și brâie speciale care se înnodau pe trunchiul copacului; au mai fost găsite și alte ofrande, tot din teracotă, reprezentând oameni și animale, sau chiar părți ale corpului omenesc în miniatură. Mai târziu, arborii dedicați zeităților antice și deveniți, astfel, sacri, erau protejați în incinte circulare, erau îngrijiți de oficianți și împodobiți la sărbători. În pinul Cybelei și al lui Atys, bunăoară, se atârnau obiecte votive - clopoţei, patere, sigilii, păsări sacre - ca făcând parte din instrumentarul de cult al zeiței (și ea „distilat” al Marii Zeițe preistorice) precum și fâșii împletite din lână albă. Ca și frigienii în cazul pinului Cybelei, romanii puneau în pinul Mamei Zeilor, la 22 martie, fâșii împletite din lână albă. Toate acestea nu au dispărut în neant, odată cu apusul antichității, cum nu dispăruseră în neant odată cu neoliticul. Și, cum: 

Arborii individuali, priviți ca atribute ale forței divine, ca receptacule ale unei divinități sau ca metamorfoze ale vieții unei divinități, sunt adorați de toate popoarele lumii în perioada primitivă” (VULCĂNESCU, 1972, 17), 

semne au mai rămas pe aiurea. În Tibet și în țările budiste, de exemplu, înnodarea de către credincioși a unor panglici cu rugăciuni sau cu noduri simbolice în copacul sfânt face parte din cul. La noi, după cum relevă etnologii, arborele ca subiect al dendrolatriei s-a păstrat până târziu sau a devenit coloană a cerului, în scorburi sau pe trunchiuri, lângă fântâni sau izvoare; aici au fost puse icoane creștine, apoi el a fost înlocuit de troițele făcute din lemn și bisericuțele care s-au făcut „dintr-un lemn” (adică din acel arbore sacru, poate, la început), apoi bisericile puțin mai mari, dar tot din lemn, au fost așezate pe locul acestor arbori sfinți sau ai capiștilor, vechilor locuri de închinăciune păgâne. A mai rămas câte-o poveste, cum ar fi cea din nordul Moldovei în care eroul se retrage într-un arbore, după ce și-a urmat destinul prin lumea știută și prin cea neștiută, sau câte un obicei mai neînțeles, persistând, tot acolo, până la sfârșitul evului mediu, de a așeza mortul într-un arbore scobit și de a-l îngropa astfel; sau chiar de a îngropa, în locul celor morți departe de casă, câte un trunchi de copac. 

Să revenim, însă, la Babadag și să spunem ca aici, pe vârful dealului abrupt, greu accesibil, numit Coium Baba, există un mormânt al unui personaj considerat sfânt. Coium Baba este chiar numele acestui personaj legendar, identificat uneori cu un păstor bogat și generos, alteori cu un păstor bogat, ucis pentru a i se fura oile (o poveste atât de cunoscută,!), alteori cu Osman Pașa (!) și, extrem de interesant, cu Sfântul Nicolae al românilor. Despre Coium Baba, la mijlocul secolului al XVII-lea, Evlia Celebi, clebrul călător turc, transmitea de la fața locului”. Locul exista cu aceeași legendă ca și astăzi - un loc considerat sfânt de locuitorii orașului și chiar ai întregii zone. 

Legenda spune că ar fi existat acolo, pe vremuri, și un izvor, iar de crengile arborilor din poieniță locuitorii din jur atârnă panglici provenind, în general, din veșmintele vechi purtate cândva de ei, spre a li se îndeplini dorințele la vreme de necaz. Pentru ca ruga să fie îndeplinită, ritualul cere ca ascensiunea să se facă în tăcere, singurătate și în taină, la fel ca și coborârea, de preferat în zori și să nu vorbești cu nimeni până legi panglica (de preferință roșie) de creanga unui arbore, rugându-te pentru îndeplinirea dorinței. Cei care cred și frecventează locul în scopuri religioase sunt creștini ortodocși ( români, lipoveni, ruși) sau musulmani. Sunt despărțiți în credință, oficial, de dogmele a două biserici monoteitste puternice, care și-au dat mâna spre a urca, acolo, la Koyun Baba, un panou de avertizare și interdicție, bilingv română/turcă. Textul în limbile română și turcă pictat astăzi pe un panou metalic, sudat pe doi stâlpi metalici înfipți în sâmburi de beton, sună la fel de enigmatic, precum obiceiul în sine: „ Este păcat să legați tot felul de lucruri, cârpe, batice, etc. lângă acest mormânt și este cel mai mare păcat să cereți ajutorul lor”. De fapt fiecare, creștin sau musulman, se roagă Dumnezeului său într-un loc considerat sfânt, fără conștiința vinovată a săvârșirii vreunui păcat, semnificativ din acest punct de vedere fiind faptul că pe chiar stâlpii panoului de interdicție sunt legate cele mai multe panglici! Astfel de copaci mai apar semnalați de etnologi în literatura de specialitate în Dobrogea (Războieni, Județul Tulcea), dar și în Bulgaria, la Ecrene. De asemenea, se pare că au existat și în Hațeg. Asemănarea dintre arborii de la Coium Baba și pomul mortului la români este izbitoare. La fel cu cele din alte cimitire românești, fântâni ale mortului, troițe ale mortului sau de la casele mortului din România. Locul în cauză, precum și demersul credinciosului, poartă toate semnele „sacralității” precreștine: piatră, izvor, copac, mormânt sfânt, ascensiune grea, singur, în taină și neștiut, muțenie. Acesta este, deci, locul de întânire cu divinitatea dispusă să-i asculte și susceptibilă de a hotărî și determina rezolvarea problemelor lor. Vedem aici niște fragmente dintr-o „haină veche”, foarte veche (căci, potrivit cercetătorilor, cu cât seamănă mai mult, cu atât e mai veche!), a unei credințe comună odinioară populațiilor devenite în timp, prin descendenți și istorie, creștine sau musulmane. Credințe care au devenit populare, deci transmise din generație în generație de femei, căci, după cum se știe, bărbații, prin diversele ierarhii, vehiculează religiile oficiale, care se învață și deprind în biserică, sau templu și în școală.

Întorcându-ne la cele afirmate la începutul acestei prezentări, să spunem că, în ce privește sanctuarul unde se fac invocarea divinității, adresarea cererii sprijinului și depunerea ofrandelor, deși pare incredibil, nu s-a schimbat nimic de la populațiile de vânători paleolitici, și până astăzi, în anul de grație 2017: locul este mai important decât monumentul, căci povestea lui și credința celui care îl caută sunt suficiente, nefiind nevoie de amenajări și cheltuieli de întreținere a acestora și a personalului specializat oficiant. Și iată-l că dăinuie!
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

ALDE CONSTANȚA: PREA MULȚI DAU INDICAȚII...
scris de Lucian Cristea
În câteva rânduri, cu prilejul ieșirilor în doi în fața presei sau cu alte ocazii, Călin Popescu Tăriceanu a fost trădat de o(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii