Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
interviuri
MILIARDUL DE EURO DE LA TULCEA

MILIARDUL DE EURO DE LA TULCEA(13748)

În Programul de finanțare 2014-2020, Uniunea Europeană a gândit un nou instrument de finanțare. El se numește programul Investiții Teritoriale Integrate – pe scurt, ITI. Prin acest instrument, practic fiecare stat membru își poate delimita o zonă în care își face o strategie, tocmai pentru a putea să aducă finanțarea cât mai aproape de beneficiari. Acest lucru se întâmplă în special în zonele care au fost defavorizate în decursul etapelor anterioare, în sensul că sunt regiuni periferice, regiuni cu un specific aparte, gen Delta Dunării sau alte zone, insulare. În același timp s-au creat deschideri, în cadrul acestui program, și pentru zone urbane, cum este în Polonia, spre exemplu, unde, în jurul câtorva orașe rămase în urmă s-au creat ITI. În ce privește România, inițial s-a pus problema să se înființeze mai multe ITI, dar în final, după dezbateri, s-a ales împreună cu Banca Mondială, să se aplice doar pentru zona Deltei Dunării, o zonă care, într-adevăr, datorită situației specifice, nu îndeplinea punctajul pentru depunerea proiectelor la nivel național.

Ne-am adresat domnului Ilie Petre, președinte ADI ITI Delta Dunării, spre a ne oferi amănunte:

 

TIMPUL. Vă rugăm să ne prezentați un scur istoric al problemei!

ILIE PETRE. În anul 2014, s-a înființat Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară – ITI Delta Dunării, iar Ministerul Dezvoltării Regionale a început să lucreze împreună cu Banca Mondială la Strategia de Dezvoltare Integrată de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării. Această strategie a fost finalizată și aprobată prin HG 602 a Guvernului României în luna august a anului 2016. După ce s-a perfectat această strategie, care a avut la bază identificarea realităților și a nevoilor specifice din zonă, s-au trasat obiectivele și s-a făcut o alocare din toate programele operaționale naționale, doar pentru ITI Delta Dunării. În acest sens pot să vă spun că valorile sunt următoarele: pe Programul Operațional Regional avem o alocare numai din fonduri europene de 358 de milioane EU; din Programul Operațional Capacitate Administrativă avem 16 milioane EU; din Programul Operațional de Infrastructură Mare avem 407 milioane EU; din programul Operațional de Competitivitate avem 6o milioane EU; din Programul Operațional Capital Uman – 60 milioane EU; din Programul Operațional de Afaceri Maritime și Pescuit – 37 milioane EU; din Programul Național de Dezvoltare Rurală avem 168 milioane EU, aici inclusiv alocarea de la bugetul de stat. La toate celelalte programe, la cifrele comuniucate se adaugă alocarea de la bugetul de stat de 15%; pentru finanțarea Asociației sunt prevăzute 5 milioane EU.

 

TIMPUL. Ce se întâmplă acum?

ILIE PETRE. Practic, în momentul de față, noi ar fi trebuit să avem ghiduri specifice pentru toate axele și măsurile din aceste programe operaționale. În schimb, pentru anumite tipuri de programe, unde nu era necesar a se face o distincție în virtutea specificului de zonă, vom merge pe ghidurile naționale.

 

TIMPUL. Ghidurile specifice sunt deja întocmite?

ILIE PETRE. O parte din ele au fost întocmite. Pe măsură ce se întocmesc ghidurile naționale, se definitivează pe fiecare autoritate de management ghidurile naționale, facem și noi operaționalizarea ghidurilor specifice. Sper ca undeva, până la jumătatea anului, să avem finalizate toate ghidurile specifice.

 

TIMPUL. Cine face parte din zona aferentă ITI?

ILIE PETRE. În AD ITI sunt la ora actuală 38 de unități adminstrativ teritoriale, comune, orașe și Municipiul Tulcea, nu tot Județul Tulcea. Aceasta, deoarece s-a făcut o delimitatre a Rezervației Biosferei Delta Dunării cu zona de influență, și în același timp au mai fost prinse patru localități din zona de nord-vest a județului Tulcea, pentru care a trebuit să asigurăm conectitivitatea. Este vorba de interesul pentru podul de la Brăila și drumul expres Brăila-Tulcea-Constanța. Pentru a putea prinde aceste două proiecte - care asigurau legătura cu restul țării - în ITI, a fost necesar să includem și aceste localități. La acestea se adaugă și cele patru comune din județul Constanța: Mihai Viteazu, Istria, Săcele și Corbu.

 

TIMPUL. Cine poate aplica pe acest instrument financiar?

ILIE PETRE. Practic, toate aceste localitatăți incluse în ITI pot aplica. În același timp, pot fi beneficiari și din alte zone, dacă își dezvoltă afacerea sau fac o investiție în teritoriul aferent ITI Delta Dunării. Așa s-a gândit acest instrument financiar, tocmai pentru a dezvolta potențialul economic al zonei incluse. Practic, tot ce se întâmplă la nivel național legat de programele operaționale, este prevăzut să se întâmple și în ITI. Deci pot aplica începând de la beneficiarii privați, din zona de micro-întreprinderi, întreprinderi mici și mijloci și O.N.G.-uri, din rural și din urban, cu specificitate legat de programe, cât și beneficiari publici, unități administrativ-teritoriale sau instituții publice locale sau centrale. Cam asta ar fi în mare. Ceea ce ne mai întârzie încă în momentul de față este nefinalizarea programelor naționale. Din această cauză nu sunt multe axe și măsuri care să se fi deschis și pe ITI Delta Dunării. 

 

TIMPUL. Dar sunt și axe și măsuri deja deschise în ITI Delta Dunării?

ILIE PETRE. Acolo unde s-au deschis, la nivel central, avem și noi avize eliberate de către asociație și pot să vă spun că la ora actuală avem avize eliberate pe Programul Operațional de Infrastructură Mare, pe Programul Național de Dezvoltare Rurală și pe Programul Operațional de Afaceri Maritime și Pescuit, unde deja s-au depus proiecte.

 

TIMPUL. Cei din județul Constanța, interesați să aplice, cum o pot face și unde?

ILIE PETRE. Cei din cele patru comune menționate, sau alții, din județ, dar care aplică pentru cele patru comune, precum și alte tipuri de aplicanți ce promovează investiții care se regăsesc minimum 50% în zona ITI și maximum 50% în altă zona, în afara ITI, căci și acest tip de investiții sunt eligibile. Pentru acest tip de aplicație, ghidurile specifice prevăd ca sediile societăților respective să se afle în interiorul zonei ITI. Aceasta, din cauză că vorbim despre o zonă slab dezvoltată din punct de vedere economic și tocmai pentru a atrage capitalul uman aici.

 

Toate informațiile necesare se găsesc pe pagina ITI Delta Dunării (http://www.itideltadunarii.com/), fiind în permanență actualizate. Dar, dacă cineva are nevoie de informații este binevenit pentru a le cere. Acolo unde informația solicitată nu poate fi găsită la noi, ne ocupăm noi să o solicităm autărităților de management, în așa fel încât să scurtăm timpul și drumurile beneficiarilor.
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

UN PREȘEDINTE PENTRU ROMÂNIA. ALTCEVA DECÂT UN NAVIGATOR CU BUF ȘI UN MEDITATOR CU MULTE CASE...
scris de Lucian Cristea
Am publicat, zilele trecute, la această rubrică, un material despre activitatea lui Mihai Daraban, investit, de curând, în funcția de (...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • SEMNIFICAŢIA UNEI SĂRBĂTORI MULT TIMP UITATE: ROMÂNIA – MAMĂ A EMBRIONULUI UNIUNII EUROPENE!
  • CUM I-AM BĂUT VINUL LUI NICHITA STĂNESCU
  • Cetățeanul JEAN CONSTANTIN – la mâna FĂCĂTORILOR DE DEMNITATE
  • TRAVIATA, CU DECEBAL FĂGĂDĂU ÎN ROLUL PRINCIPAL
  • Credit digital de nevoi personale, obținut în 15 minute!