Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
cultura-educatie
Teatrul Danovski ne propune, astăzi, o TRAVIATA de excepție, cu soliști americani și dirijor ceh !

Teatrul Danovski ne propune, astăzi, o TRAVIATA de excepție, cu soliști americani și dirijor ceh !(2979)

ASTĂZI, vineri - 21 aprilie 2017, de la ora 19.00 (până la 21.30), Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" - CONSTANȚA prezintă, la sediu (strada Mircea-cel-Bătrân, nr. 97A; intrarea publicului: bulevardul Tomis), spectacolul cu opera (în trei acte):
"TRAVIATA", de Giuseppe VERDI !

 

Solişti: LYNETTE TAPIA (S.U.A.), JOHN OSBORN (S.U.A.), IORDACHE BASALIC (Bucureşti), LUCIA MIHALACHE, ANDREI BĂICAN, BOGDAN OCHEŞEL, IULIAN BRATU, LAURENŢIU SEVERIN, IONELA DUMA.

Conducerea muzicală: PETER POPELKA (Cehia).

 

"TRAVIATA" (în original, limba italiană: "La traviata") este o operă, în trei acte, compusă de Giuseppe VERDI, pe libretul, în limba italiană, al lui Francesco Maria Piave.
La baza operei "Traviata" stă romanul lui Alexandre Dumas - fiul, "Dama cu camelii".
După ce s-a mutat la Paris,în 1848, forța lui creativă a lui Verdi a devenit tot mai fecundă, în așa măsură că, din 1851 până în 1853, a compus, una după alta, nu mai puțin de trei capodopere, cunoscute sub numele de "Trilogia populară", și anume: "Rigoletto", "Il Trovatore" și "La Traviata", la care se mai adaugă și "I vespri siciliani" ("Vecerniile siciliene"). Succesul acestor opere a fost de nedescris.
Premiera operei "La Traviata" a avut loc la Teatro "La Fenice", din Veneția, în data de 6 martie 1853. Prima reprezentație a fost un... eșec (!), datorat în primul rând mediocrității interpretării. Abia la reprezentația din 6 mai 1854, pe mica scenă a Teatrului "San Benedetto", tot de la Veneția, opera a avut un real succes.

"Traviata" a fost inspirată de scurta existență, tragică, a tinerei curtezane Rose Alphonsine Plessis (1824-1846) -- născută în satul Nonant, nu departe de orașul Bayeux, din Franța) --, care a fugit de acasă, la vârsta de 13 ani. Ajunsă la Paris, fără bani, a început să practice prostituția. La 18 ani devenise deja o cunoscută ca una din cele mai scumpe curtezane (care în limba italiană se numește: „traviata”). Spre a scăpa de urmărirea familiei, și-a schimbat numele de fată, în Marie-Duplessis. În această perioadă, l-a cunoscut pe scriitorul Alexandre Dumas-fiul (1824-1895), care s-a îndrăgostit de ea și cu care a întreținut strânse legături amoroase. Legătura lor au continuat chiar și după căsătoria ei, până la prematura ei moarte, în urma unei tuberculoze, la data de 3 februarie 1846, la vârsta de numai 22 ani. Sicriul ei, acoperit cu o mulțime de camelii, floarea ei preferată, a fost depus în cimitirul parizian Montmartre.
În anul 1848, Alexandre Dumas - fiul a publicat romanul „Dama cu camelii”, roman puternic autobiografic, care a servit apoi ca sursă de inspirație pentru libretul operei lui Giuseppe Verdi, "La Traviata", cu singura diferență că, în operă, personajul feminin apare sub numele de „Violetta Valery”.

ACTUL I
Petrecere în saloanele curtezanei de lux Violetta Valery, din Paris.
Un grup de aristocrati veseli si domnisoare indatoritoare s-a intalnit pentru inca o noapte de petrecere si placeri, unde „L’amistà s’intreccia al diletto”(„Prietenia merge mana-n mana cu placerea”). Novice si un pic dezorientat in acest vartej de cuvinte si muzica, Alfredo Germont se lasa prezentat de prietenul sau Gastone cu intentia de a o cunoaste personal pe stapana casei, obiectul unei pasiuni secrete. Violetta este obosita de atata atentie, asa incat, pentru a dramatiza putin scena, propune un toast colectiv („Libiamo ne’ lieti calici”/”Sa bem din vesele cupe”). Petrecerea continua: in salonul alaturat incepe muzica de vals; invitatii pleaca sa danseze, dar un acces de tuse impiedica iesirea Violettei, care ramane pe loc, sprijinita de Alfredo. Ecoul muzicii de vals ajunge pana in centrul scenei, servind drept fundal al conversatiei celor doi: declaratiile de dragoste ale barbatului(„Un dì, felice, eterea,/mi balenaste innante”/”Intr-o zi, fericita, usoara ca un fulg,/mi-ai aparur dinaintea ochilor”) se amesteca cu refuzul șǎgalnic al femeii care nu ii poate promite decat o prietenie („Ah, se ciò è ver, fuggitemi…/caci nu-ti pot da decat prietenie”). Prinsi din nou in tumultul petrecerii pe cale sa se temine, cei doi isi dau intalnire pentru a doua zi. Mijesc zorile, iar Violetta, ramasa singura, mediteaza tulburata la efectul produs asupra ei vorbele tanarului Alfredo: sa fi sosot ziua primei ei iubiri adevarate, momentul „de a fi iubita iubind?” (cantabile „Ah, fors’i lui che l’anima”/”Poate ca el va fi acela”). In mod sigur nu(tempo di mezzo „Follie…follie…delirio vano è questo”/”Ce nebunie!In van e-al meu delir!”). Dar destinul Violettei este cu totul altul: sa-si continue viata vesela si independenta sociala de pana atunci(cabaletta „Sempre libera degg’io/folleggiare di gioia in gioia”/”Mereu libera, ca un fluture zbor/de la o placere la alta”).

ACTUL II
Tabloul 1
Alfredo și Violetta trăiesc fericiți, retrași la țară, în apropiere de Paris. Aflând de la camerista Annina că Violetta și-a vândut bijuteriile pentru acoperirea cheltuielilor necesare întreținerii conacului, Alfredo pleacă în grabă la Paris, să procure bani. În absența sa, apare Giorgio Germont, care îi cere Violettei să-l părăsească pe Alfredo, deoarece logodnicul fiicei sale nu este de acord cu această „legătură imorală”. După o grea luptă sufletească, Violetta hotărăște să renunțe la iubirea sa și pleacă la Paris, lăsând o scrisoare prin care comunică hotărârea de a se întoarce la viața de petreceri. Revenind, Alfredo nu se lasă convins de rugămințile tatălui său de a se întoarce acasă, în sânul familiei. Găsind pe masă o invitație de la Flora, pleacă în fugă spre Paris, unde știe că o va găsi pe Violetta.
Tabloul 2
Bal în casa Florei Bervoix. Printre alți invitați, la masa de joc se află și Alfredo. Intră Violetta la braț cu baronul Douphol. Între baron și Alfredo izbucnește o ceartă, ce tinde spre duel. Violetta îl imploră să nu-și riște viața. Alfredo este de acord, cu condiția ca Violetta să se întoarcă la el. Ținându-și promisiunea făcută lui Giorgio Germont, Violetta îi mărturisește lui Alfredo că îl iubește pe Douphol. Într-un acces de furie, Alfredo o jignește și este provocat la duel de către baron.

ACTUL III
Părăsită de toți prietenii, ajunsă în pragul mizeriei, Violetta zace pe patul de suferință. Doar Annina și Doctorul Grenvil, rămași credincioși, caută să-i dea curaj. Pe neașteptate apare Alfredo, care a aflat între timp adevărata cauză a despărțirii lor și s-a convins de nevinovăția Violettei. Din nou, cei doi tineri țes planuri pentru o viață fericită. Sosește și Giorgio Germont care, prețuind noblețea sufletească a Violettei, este acum de acord cu căsătoria lor. Dar, prea târziu… Boala necruțătoare nu iartă și Violetta se stinge în brațele lui Alfredo, pe care l-a iubit atât de mult…

 

" Giuseppe Fortunino Francesco VERDI (n. 10 octombrie 1813, Le Roncole, Imperiul Francez – d. 27 ianuarie 1901, Milano, Regatul Italiei) a fost un compozitor italian, vestit mai ales pentru creațiile sale în muzica de operă.
Biografie:
Giuseppe VERDI s-a născut la 10 octombrie 1813 în mica localitate Le Roncole, în apropierea Parmei, Italia. Părinții săi, Carlo Giuseppe Verdi și Luigia Uttini, dețineau acolo o mică fermă, "Osteria Vecchia".
Încă de copil, Giuseppe ia lecții de muzică de la organistul din comună, făcând exerciții acasă la o spinetta dezacordată (un fel de clavecin). Continuă în felul acesta până când Antonio Barezzi, un comerciant din Busseto iubitor de muzică, prieten al familiei Verdi, îl ia la el în casă și-i plătește lecții de muzică la un nivel mai ridicat. În 1832 se prezintă la conservatorul din Milano, dar este respins pentru că depășise limita de vârstă pentru un student de conservator. Reîntors la Busseto primește postul de maestru de muzică al comunei și se căsătorește în 1836 cu fiica lui Barezzi, Margherita, de la care are doi copii, Virginia și Icilio. Între timp, Verdi începe să compună, orientat încă de acum în direcția muzicii de operă. În 1839 debutează la Teatro alla Scala din Milano cu opera Oberto, conte di San Bonifacio, obținând un oarecare succes, umbrit însă în 1840 de moartea Margheritei, apoi și a celor doi copii. Îndurerat de aceste pierderi, Verdi se reculege și își continuă activitatea componistică cu opera Un giorno di regno, care înregistrează însă un total fiasco. Descurajat, se gândea deja să abandoneze muzica, dar numai doi ani mai târziu, în 1842, obține la Scala un succes triumfal cu opera Nabucco, datorat în parte și interpretării magnifice a sopranei Giuseppina Strepponi, care avea să-l însoțească până către sfârșitul vieții.
Începe o perioadă în care Verdi muncește "ca un ocnaș", cum spunea el însuși, pentru a satisface cererile diverselor teatre de operă din Italia. Între anii 1843 și 1850 compune într-un ritm susținut 13 opere, între altele "I Lombardi alla prima crociata" ("Lombarzii, înprima cruciadă"), "Ernani", "I due Foscari", "Macbeth" și "Luisa Miller". Tot în acest timp ia naștere relația sa cu Giuseppina Strepponi.
În 1848, se mută la Paris. Forța lui creativă este tot mai fecundă, în așa măsură că, din 1851 până în 1853, compune una după alta trei capodopere, cunoscute sub numele de "Trilogia populară", și anume: "Rigoletto", "Il Trovatore" și "La Traviata", la care se mai adaugă și "I vespri siciliani" ("Vecerniile siciliene"). Succesul acestor opere a fost de nedescris.
Împodobit cu faima dobândită, Verdi se stabilește, împreună cu Giuseppina Strepponi, la proprietatea "Sant'Agata", din Busseto, unde va locui cea mai mare parte a timpului.
În 1857, se pune în scenă opera "Simon Boccanegra", iar în 1859 se reprezintă "Un ballo in maschera" („Bal mascat”). În același an se căsătorește cu Giuseppina Strepponi.
Din 1861, Verdi ia parte și la activitatea politică în Italia ! Numele lui devenise simbolul mișcării de eliberare a nordului Italiei, de sub dominația austriacă, sub conducerea dinastiei de Savoia (V.E.R.D.I. = Vittorio Emanuele Re D ' Italia = Victor Emanuel, regele Italiei). În 1874 este numit senator în parlamentul italian. Nu-și întrerupe activitatea muzicală și dă la iveală opera "La forza del destino" („Forța destinului”) și "Messa di Requiem", celebrată în 1873, la moartea scriitorului Alessandro Manzoni. Pentru festivitățile prilejuite de deschiderea Canalului de Suez, în 1869 compune opera "Aida". În 1887, este reprezentată capodopera sa "Otello", iar în 1893, la vârsta de 80 de ani, se inspiră din nou din Shakespeare, pentru a compune opera "buffa" "Falstaff", după care se retrage la "Sant'Agata" și își ia adio de la activitatea componistică.
După ce în 1897, moare Giuseppina, Verdi se stinge și el din viață, la Milano, pe 27 ianuarie 1901.

Opere lirice (titluri originale, locul și data premierei):

"Oberto" – 1839 ("Oberto, conte di San Bonifacio", Teatro alla Scala - Milano, 17 noiembrie 1839); "Un giorno di regno" – 1840 ("Un giorno di regno", Teatro alla Scala - Milano, 15 septembrie 1840); "Nabucco" – 1842 ("Nabucco", Teatro alla Scala - Milano, 9 martie 1842); "I Lombardi alla prima crociata" – 1843 ("I Lombardi alla prima crociata", Teatro alla Scala - Milano, 11 februarie 1843); "Ernani" – 1844 ("Ernani", Teatro La Fenice - Veneția, 9 martie 1844); "I due Foscari" – 1844 ("I due Foscari", Teatro Argentina - Roma, 3 noiembrie 1844); "Giovanna d'Arco" – 1845 ("Giovanna d'Arco", Teatro alla Scala - Milano, 15 februarie 1845); "Alzira" – 1845 ("Alzira", Teatro San Carlo - Neapole, 12 august 1845); "Attila" – 1846 ("Attila", Teatro La Fenice - Veneția, 17 martie 1846); "Macbeth" – 1847 ("Macbeth", Teatro La Pergola - Florența, 14 martie 1847; "I masnadieri" – 1847 ("I masnadieri", Her Majesty's Theatre - Londra, 22 iulie 1847); "Jérusalem" – 1847 ("Jérusalem", L'Opéra de Paris, 22 noiembrie 1847); "Il corsaro" – 1848 ("Il corsaro", Teatro Grande - Trieste, 25 octombrie 1848); "La battaglia di Legnano" – 1849 ("La battaglia di Legnano", Teatro Argentina - Roma, 27 ianuarie 1848); "Luisa Miller" – 1849 ("Luisa Miller", Teatro San Carlo - Neapole, 8 decembrie 1849); "Stiffelio" – 1850 ("Stiffelio", Teatro Grande - Trieste, 16 noiembrie 1850); "Rigoletto" – 1851 ("Rigoletto", Teatro La Fenice - Veneția, 11 martie 1851); "Il trovatore" – 1853 ("Il Trovatore", Teatro Apollo - Roma, 19 ianuarie 1853; "La traviata" – 1853 ("La Traviata", Teatro La Fenice - Veneția, 6 martie 1853); "I vespri siciliani" – 1855 ("I vespri siciliani" / "Vecerniile siciliene", L'Opéra de Paris, 13 iunie 1855); "Simon Boccanegra" – 1857 ("Simon Boccanegra", Teatro La Fenice - Veneția, 12 martie 1857); "Aroldo" – 1857 ("Aroldo", Teatro Nuovo - Rimini, 16 august 1857); "Un ballo in maschera" – 1859 ("Un ballo in maschera", Teatro Apollo - Roma, 17 februarie 1859); "La forza del destino" – 1862 ("La forza del destino" / "Forța destinului", Teatrul Imperial - Sankt Petersburg, 10 noiembrie 1862); "Don Carlos" – 1867 ("Don Carlos", L'Opéra de Paris, 11 martie 1867); "Aida" – 1871 ("Aida", Teatrul de Operă din Cairo, 24 decembrie 1871); "Otello" – 1887 ("Otello", Teatro alla Scala - Milano, 5 februarie 1887); "Falstaff" – 1893 ("Falstaff", Teatro alla Scala - Milano, 9 februarie 1893).
Alte compoziții: "Cvartet de coarde, în Mi minor" (1873); "Messa da Requiem" (1874); "Quattro pezzi sacri" (1898). "
(Sursa: "WIKIPEDIA, enciclopedia liberă")

 

Agenţia de bilete - Rezervări: 0241 481460

Pentru spectacolele organizate în sală, copiii şi elevii plătesc 8 lei, pensionarii şi studenţii - 15 lei, iar pentru restul spectatorilor preţul biletelor variază între 20 şi 50 de lei, în funcţie de locul ocupat în sală.
Biletele pentru evenimentele organizate în "foyer"-ul teatrului costă 10 lei. La aceste spectacole, copiii şi elevii beneficiază de acces GRATUIT, pe baza carnetului de elev, vizat la zi.
Persoanele cu dizabilităţi au intrare liberă sau cu preț redus, la orice spectacol, împreună cu un însoţitor, după cum urmează: copilul cu handicap, precum şi persoana care îl însoţeşte, beneficiază de gratuitate la biletele de intrare la spectacole; adultul cu handicap grav sau accentuat, precum şi persoana care îl însoţeşte, beneficiază de gratuitate; adultul cu handicap mediu şi uşor, beneficiază de bilete de intrare în aceleaşi condiţii ca pentru copii/elevi. Accesul în sală se face pe baza certificatului din care reiese gradul de handicap.

Foto(Sursă - T.N.O.B. Constanța și "Wikipedia"):
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MEDGIDIA: PRINTRE PRIZONIERII COALIȚIEI -FUSTA LUMINIȚEI-
scris de Lucian Cristea
Armata de slugoi ai PSD, incluzându-i aici și pe unii dintre susținătorii infantili ai doamnei viceprimar Luminița Vlădescu, care se (...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii