Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
evenimente
Fanfara  Muzica Apelor  vă invită la concert!

Fanfara Muzica Apelor vă invită la concert!(2928)


În această minivacanţă de 1 Mai, toți constănțenii, dar şi turiştii prezenţi pe litoral sunt invitați să participe la concertele pe care fanfara „Muzica Apelor” le va susține în mai multe locații din municipiul Constanța şi staţiunea Mamaia, în zilele de sâmbătă, duminică şi luni.

Sâmbătă, 29 aprilie 2017, cei 28 de instrumentiști vor putea fi ascultați începând cu ora 17,00, la fântâna arteziană din zona Far. Duminică, 30 aprilie, de la aceeaşi oră, concertul va fi susţinut în staţiunea Mamaia, lângă fântâna de la hotelul Meridian, iar luni, 1 mai, tot în staţiunea Mamaia, la fântâna din faţa hotelului Sulina. 

Pentru aproximativ o oră, instrumentiștii de la percuție, clarineți, trompete, tromboane, flauți, dar și cei doi tubiști îi vor încânta pe trecătorii de toate vârstele, dăruindu-le câteva momente de muzică bună. Concertul va cuprinde arii și melodii de muzică ușoară și populară celebre, valsuri, dar și binecunoscutele marșuri militărești.
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

SAMURAIUL ȘI PISICA MOARTĂ DE LA IOHANNIS DIN POARTĂ…
scris de Lucian Cristea
Tudorel Toader și-a jucat magistral rolul de samurai al Justiției române, dovadă că vizita sa în Japonia i-a fost de mare folos. Cu s(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • UNDE SUNT VECINII MEI DE ALTĂDATĂ ? (VI) CUM AM RĂMAS FĂRĂ AMINTIRI...
  • FOAMETEA EPOCII DE AUR
  • VĂ MULȚUMESC. NU AM ȘTIUT CĂ AM ATÂT DE MULȚI PRIETENI MINUNAȚI!
  • PRIMARUL VALENTIN VRABIE NU ȘI-A PIERDUT MENTALITATEA DE INDEPENDENT
  • UNDE SUNT VECINII MEI DE ALTĂDATĂ (III) GARA AMINTIRILOR