Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
evenimente
ZIUA MONDIALĂ a LIBERTĂȚII PRESEI va fi marcată de către Asociația Ziariștilor Independenți din România la Universitatea Ovidius, din CONSTANȚA

ZIUA MONDIALĂ a LIBERTĂȚII PRESEI va fi marcată de către Asociația Ziariștilor Independenți din România la Universitatea Ovidius, din CONSTANȚA(3330)

ZIUA MONDIALĂ a LIBERTĂȚII PRESEI va fi marcată de către Asociația Ziariștilor Independenți din România (A.Z.I.R., secția română a Asociației Jurnaliștilor Europeni - A.E.J., cu sediul la Bruxelles), la Universitatea „Ovidius”, din CONSTANȚA !

" Data de 3 Mai 2017, ZIUA MONDIALĂ a LIBERTĂȚII PRESEI, va fi celebrată, la CONSTANȚA, printr-o dezbatere organizată de Asociația Ziariștilor Independenți din România (A.Z.I.R.), secția română a Asociației Jurnaliștilor Europeni (A.E.J.), cu sediul la Bruxelles.
Dezbaterea va fi găzduită de Universitatea „Ovidius”, de la ora 14.00, și va avea loc în Sala „Umberto Eco” (Aleea Universității, nr. 1, Campus - Corp A, Constanța, cap de linie autobuz 100, lângă Hotel "Oxford" - "Satul de vacanță", aproape de intrarea dinspre Nord-Vest în Mamaia)

A.Z.I.R. organizează, periodic, dezbateri și întâlniri, care ridică probleme legate de statutul jurnalistului, de libertatea presei și de rolul mass-media.
De asemenea, are în derulare proiecte culturale și de cercetare, cu vizibilitate atât pe plan național, cât și internațional.

Asociația Ziariștilor Independenți din România a ales Constanța pentru a marca acest moment, întrucât este un oraș în care jurnalismul are o istorie recentă agitată, iar jurnaliștii presei locale sunt printre cei mai experimentați în lupta cu vicisitudinile de naturi diverse.
Cum atacurile din ultima vreme asupra jurnalismului "quality" s-au înmulțit, la nivel național și internațional, și au anumite constante, vă invităm să le analizăm împreună, în dezbaterea cu tema: „FAKE NEWS, ÎN EPOCA... POST-ADEVĂR !”

La dezbatere vor fi prezenți membri ai A.Z.I.R., precum Teodora Stanciu (președinte), scriitoarea (cu origini în Constanța !) Doina Jela, Brândușa Armanca (membru Consiliu Director A.Z.I.R.), Cristian Franț, Andreea Dobrovie, Raluca Brumariu, George Orbean, Corina Ruja, Ionuț Ceaușescu ș.a., dar și jurnaliști cunoscuți din Constanța.

Sunt invitați să participe studenți la jurnalism și la alte specializări, profesori, elevi, consumatori avizați și/sau avizi de presă, cetățeni interesați să-și apere dreptul la o presă liberă.

Ziua Mondială a Libertății Presei a fost proclamată de Adunarea Generală a O.N.U., în anul 1993, în urma recomandării U.N.E.S.C.O.
Data de 3 mai a fost aleasă ca reper al Declarației de la Windhoek, prin care jurnaliștii au statuat principiile presei libere, în urma unui seminar U.N.E.S.C.O., desfășurat în Namibia, în 1991.
Documentul proclama necesitatea unei prese independente, pluraliste, în toată lumea, și caracteriza presa liberă ca fiind esențială pentru democrație și ca un drept fundamental al omului.

În fiecare an, 3 mai este data la care se fac evaluări ale libertății de exprimare în lume, sunt respinse atacurile la independența mass-media și sunt evocați jurnaliștii care și-au pierdut viețile în exercițiul profesiei lor. "

(Sursa: A.Z.I.R.)

" Principalul eveniment internațional al Zilei Mondiale a Presei se va desfășura, în acest an, la Jakarta, Indonezia, sub titulatura "Minți critice pentru vremuri critice: rolul mass media în dezvoltarea comunităților incluzive, echitabile și pașnice". Participanții la acest eveniment vor dezbate provocările actuale, aflate în fața mass-media, inclusiv curentul internațional de neoprit al atacurilor împotriva celor care fac jurnalism pentru public.

Marcarea acestei zile reprezintă o oportunitate pentru a evidenția principiile fundamentale ale libertății presei, pentru a evalua starea de libertate a presei în întreaga lume, pentru a apăra independența mass-mediei și pentru a aduce un omagiu ziariștilor care și-au pierdut viața în timp ce își exercitau profesia, potrivit www.unesco.org. Peste 100 de evenimente dedicate acestei zile se așteaptă să fie organizate pe întreg mapamondul.

Ziua mondială a libertății presei a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în 1993, în urma unei recomandări adoptate în cadrul celei de-a XXVI-a sesiunii a Conferinței Generale a UNESCO în 1991. ONU a declarat marcarea acestei zile pentru a aduce în atenția publică importanța și necesitatea respectării libertății de exprimare, conform articolului 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: ''Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat'', potrivit www.timeanddate.com.

În 2017, manifestările dedicate zilei de către UNESCO, precum și ceremonia de acordare a Premiul Mondial pentru Libertatea Presei UNESCO / Guillermo Cano sunt organizate în colaborare cu guvernul Indoneziei și Consiliul de presă al Indoneziei, la Jakarta, între 1 și 4 mai. Acțiunile desfășurate includ: conferințe, ateliere, seminarii, sesiuni, mese rotunde etc.

În cadrul Conferinței internaționale pornind de la tema generală axată pe rolul mass-mediei în promovarea societăților pașnice, echitabile și favorabile incluziunii, participanții vor examina provocările actuale cu care se confruntă mass-media, inclusiv tendința în continuă creștere, la nivel mondial, a atacurilor împotriva celor care aduc informații opiniei publice.

Starea actuală de siguranță a jurnaliștilor din întreaga lume este descurajantă: în decursul ultimului deceniu, 827 jurnaliști și angajați în mass-media au fost uciși. Planul de acțiune al ONU privind siguranța jurnaliștilor și problema impunității reprezintă o platformă multilaterală pe care se abordează aceste probleme complexe. Sistemele judiciare din întreaga lume trebuie să fie consolidate, concentrându-se în principal pe protejarea libertății de exprimare și a siguranței jurnaliștilor. Apelul Agendei de dezvoltare pentru 2030 pentru justiția universală este relevant pentru toate elementele abordării celor trei "P" în asigurarea unui mediu sigur pentru acest domeniu de activitate: prevenirea violenței împotriva mass-mediei, protecția jurnaliștilor aflați în pericol și urmărirea penală a autorilor de crime comise împotriva profesioniștilor din domeniul mass-media, potrivit paginii dedicate de UNESCO temei din acest an.

La noi în țară, Centrul pentru Jurnalism Independent și Active Watch organizează, în această zi, o dezbatere privind situația actuală a mass-media și a viitorului acesteia, în cadrul căreia are loc lansarea Raportului FreeEx 2016-2017 — Libertatea presei în România, potrivit www.cji.ro. Totodată, Ziua mondială a libertății presei este marcată și la Constanța printr-o dezbatere organizată de Asociația Ziariștilor Independenți din România (AZIR), secția română a Asociației Jurnaliștilor Europeni (AEJ), cu sediul la Bruxelles.

Începând cu 1997, Premiul Mondial pentru Libertatea Presei UNESCO / Guillermo Cano, în valoare de 25.000 de dolari, este decernat în fiecare an cu ocazia acestei zile unei persoane, organizații sau instituții ce se remarcă prin contribuția esențială la apărarea sau promovarea libertății presei, oriunde în lume. Premiul poartă numele jurnalistului columbian Guillermo Cano, asasinat în 1987, pentru că a denunțat activitățile traficanților de droguri din țara sa. Juriul internațional este alcătuit din paisprezece jurnaliști profesioniști și directori de publicații din toată lumea. "

(Sursa: AGERPRES, 3 mai 2017)

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Comentarii

Despois Jela
05-05-2017
Pai se pare ca in România doar AZIR o marcheaza. IN lume problema libertatii presei este chiar o problema. La fel problema fake news si a post-adevarului. IN Turcia, in SUA, in Siria , in Rusia, lucrurile stau altfel. Libertatea presei nu se inchina de bunavoie si nu se pstreaza usor...

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

„Nu am nicio reținere
scris de Mircea Lungu
în legătură cu experimentul schimbărilor care se vor petrece”. Amorțitor, în plină lumina unei conferințe de presă, glasul ofici(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii