Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
evenimente
Sanatoriul Balnear Techirgiol ocupă, de doi ani, onorantul loc I

Sanatoriul Balnear Techirgiol ocupă, de doi ani, onorantul loc I(2372)

În aceste zile, la Băile Govora, se desfăşoară lucrările Congresului naţional de balneologie, la care participă peste 120 de specialişti, medici, cercetători, oameni din turism, care dezbat probleme majore de actualitate, pentru balneologia românească.

Asociaţia română de balneologie, care susţine cercetarea ştiinţifică, protecţia mediului, educaţia şi promovarea turismului balnear, organizează, cu acest prilej, o competiţie a celor 30 de staţiuni balneare, urmărind criterii de impact şi dezvoltare.

Pentru al doilea an consecutiv, întrunind toate condiţiile impuse de competiţie, Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol ocupă onorantul locul l, pentru care i s-a atribuit o cupă de excelenţă şi o promovare exclusivistă pe reţelele Asociaţiei.

Motivaţia acestui premiu a fost formulată explicit de Constantin Munteanu, preşedintele Asociaţiei române de balneologie: prezenţa în cadrul Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol a unui nucleu de cercetare cu o bogată activitate ştiinţifică; existenţa unui nămol terapeutic – nămolul din lacul Techirghiol, de o excepţională calitate; existenţa unor cercetări valoroase asupra factorilor terapeutici din staţiunea Techirghiol, valorificate pe plan intern şi internaţional, adresabilitatea sanatoriului, gradul de ocupare pe toată durata anului şi promovarea la târguri de turism interne şi internaţionale, congrese internaţionale, Premii de excelenţă obţinute în FEMTEC şi ISMH.

Cupa a fost înmânată Elenei Roxana Almăşan, managerul sanatoriului, care a făcut apoi o amplă prezentare a realizărilor instituţiei din ultimul an.

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

TRENUL DIN VIAȚA LUI FELIX STROE
scris de Lucian Cristea
Trenul, ca mijloc de transport și nu numai, trenul, mașină mică, virgulă, care îl duce pe Ionică într-o direcție necunoscută, tin(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • SEMNIFICAŢIA UNEI SĂRBĂTORI MULT TIMP UITATE: ROMÂNIA – MAMĂ A EMBRIONULUI UNIUNII EUROPENE!
  • CUM I-AM BĂUT VINUL LUI NICHITA STĂNESCU
  • Cetățeanul JEAN CONSTANTIN – la mâna FĂCĂTORILOR DE DEMNITATE
  • TRAVIATA, CU DECEBAL FĂGĂDĂU ÎN ROLUL PRINCIPAL
  • Credit digital de nevoi personale, obținut în 15 minute!