Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
social
Programul LITORALUL PENTRU TOȚI a început!

Programul LITORALUL PENTRU TOȚI a început!(1341)

A început programul Litoralul pentru toți. Românii care vor să se relaxeze la malul mării cu bani puțini o pot face până pe 18 iunie. Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a dat startul ediției de primăvară a programului așteptat de turiști.

Tarifele pentru un sejur de șase nopți în zona Mamaia – Constanța – Eforie sunt cuprinse între 235 de lei/persoană la un hotel de două stele, fără mic dejun și 605 lei, la cinci stele, cu mic dejun. În sudul Litoralului, mai exact în stațiunile Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Vama Veche, prețurile sunt și mai mici. Astfel, o persoană va plăti pentru un sejur de șase nopți 179 de lei la hotel de două stele, fără mic dejun, 199 de lei la trei stele, sau 469 de lei la cinci stele, cu mic dejun inclus.

Până acum s-au înscris în program 12 hoteluri din toate staţiunile de pe Litoral, care pun la dispoziţie un număr de 1.450 de locuri pe serie, ceea ce înseamnă că aproximativ 5.000 de turişti vor putea beneficia de vacanţe, la tarife reduse, pe litoralul românesc.

Sursa: www.libertatea.ro


Lista prețurilor din programul Litoralul pentru toți

Pentru zona Mamaia – Constanța – Eforie tarifele maximale pentru această ediție (22.05 – 18.06. 2017 – sejur 6 nopți/persoană) ajung până la :

205 lei / 6 N / pers. Hotel 1* fără mic dejun
235 lei / 6 N / pers. Hotel 2* fără mic dejun
265 lei / 6 N / pers. Hotel 3* fără mic dejun
315 lei / 6 N / pers. Hotel 2* cu mic dejun
425 lei / 6 N / pers. Hotel 3* cu mic dejun
485 lei / 6 N / pers. Hotel 4* cu mic dejun
605 lei / 6 N / pers Hotel 5 * cu mic dejun

Pentru sudul litoralului (stațiunile Costinesși, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche) tarifele maximale pentru această ediție (22.05 – 18.06. 2017 – sejur 6 nopti/persoana) ajung până la:

159 lei / 6 N / pers. Hotel 1* fără mic dejun
179 lei / 6 N / pers. Hotel 2* fără mic dejun
199 lei / 6 N / pers. Hotel 3* fără mic dejun
269 lei / 6 N / pers. Hotel 2* cu mic dejun
329 lei / 6 N / pers. Hotel 3* cu mic dejun
379 lei / 6 N / pers. Hotel 4* cu mic dejun
469 lei / 6 N / pers Hotel 5 * cu mic dejun

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

SUBMARINUL GALBEN
scris de Lucian Cristea
După ce, cu totul întâmplător, l-am descoperit pe Septimiu Bourceanu pe o poziție retrasă în PNL Constanța, m-am întrebat de ce(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii