Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
social
AM AVUT GURA AURITĂ. MOCĂNIȚA SE ÎNTOARCE ÎN LUNCA ARIEȘULUI!

AM AVUT GURA AURITĂ. MOCĂNIȚA SE ÎNTOARCE ÎN LUNCA ARIEȘULUI! (5906)

Se poate spune că, de Crăciun, la Vidolm, la 30 km de Turda, am avut gura aurită!

Am scris atunci că e musai ca mocănița să fie repusă în circulație, în beneficiul oamenilor și turismului din zonă.

Ioan Bozdog, zis domnul Nelu, gazda mea de la Vidolm, noua gură de rai a turismului românesc, m-a sunat, zilele trecute, să-mi spună că s-au reluat lucrările de refacere a căii ferate care urmează să urce și să coboare din nou munții.

Ieri, dragă Luci, în prima zi de lucru pe șantierul mocăniței, te-am pomenit. I-am spus șefului de lucrări că a fost un ziarist de la Constanța la mine, care a pus pariu că mocănița se întoarce în Lunca Arieșului și în celelalte destinații din zonă!

Sigur, a fost o intuiție personală, ca multe altele din activitatea mea. Bazată, desigur, pe realitatea fără cuvinte, în sensul de admirație totală față de ceea ce noi numim simplu frumusețile naturii.

E și păcat ca în zonă să nu fie reluată tradiția veche a mocăniței, care are toate șansele să redevină, așa cum se întâmplă în Bucovina, principala atracție în regiune.

Am simțit în glasul domnului Nelu o bucurie imensă, chiar dacă mocănița o să treacă, la doar câțiva kilometri de cabanele sale...

Noi visam ca la Vidolm să inaugurăm un nou nod de cale ferată forestieră și turistică, dar poate mai târziu, când mocănița își va relua locul în peisaj.

Deocamdată, e bine că, dacă tot nu facem prea multe investiții în turism, măcar reinventăm roata...

Din nefericire, de-a lungul anilor,au fost îngropate de diverși diletanți diverse obiective turistice, obiceiuri și tradiții care au adus faima unor așezări, inclusiv din Țara Moților!

Ce ați avut cu mocănița?

Revin în actualitate. Suntem în faza defrișărilor pentru reconstrucția căii ferate, dar mocănița se pregătește deja de drum.

Peste aproximativ trei luni de zile, poate chiar mai puțin, vom auzi din nou pufăitul locomotivei, în tentativa sa de a urca muntele până la ultima gară.

Despre domnul Nelu.
Pâinea lui Dumnezeu ia diverse forme, inclusiv după sufletul omului. E caldă, pufoasă, bună, hrănitoare și ține tuturor de foame!

Cu pâinea lui Dumnezeu, bună la gust și sățioasă, hrănești o droaie de copii, un călător ostenit, un câine, mai multe suflete rătăcite...

Domnul Nelu, de la Vidolm, e făcut din același aluat. Sufletul lui bun e ca o pâine din care se hrănesc toți cei din jurul său...

Cei care citesc editorialele mele își amintesc de pensiunea superbă a domnului Nelu, de la Vidolm, unde am poposit, de Crăciun, pentru prima oară în viața mea.

Un om deosebit, simplu, dar sclipitor la minte și priceput la toate celea, care a demonstrat că, în țara românească, se poate face turism și din piatră seacă, mai bine chiar decât grecii sau bulgarii...

Cu atât mai mult, acolo, adică la Vidolm și în Țara Moților, în general, unde natura a fost generoasă cu munți și ape, cu peisaje, în general, de o frumusețe greu de imaginat.

Repet ideea pe care am lansat-o în primul meu reportaj.

La Vidolm, munții, cu pădurile lor cu tot, nu au fost aruncați la întâmplare. E mâna lui Dumnezeu!

Se poate vorbi despre o geometrie a formelor care permite amplasarea unor locații. Cu decorul de care dispunem, ar trebui să fim pe primele locuri în lume la turism!

La Vidolm, până de curând, o așezare vizibilă doar pe o bornă kilometrică, utilă în felul ei, pentru că îți arată că mai ai de parcurs 30 de km până la Turda, am cunoscut un personaj cu totul și cu totul special.

Adică, repet, un om care sfințește în permanență locul unde continuă să facă minuni de unul singur!

Iubitorii de turism și natură, care au o structură interioară ce le permite să facă diferența dintre autentic și improvizație, îi spun “Domnul Nelu”, cunoscut ca fiind omul care sfințește locul la Vidolm.

Într-un fel, și lui i se datorează reluarea curselor efectuate cu mocănița!

Cu exemplul domnului Nelu în față, cineva a priceput, în fine, că aici există un mare potențial turistic...

Pentru turiștii dornici să trăiască o experiență benefică, domnul Nelu a construit două vile în mijlocul unui peisaj de-a dreptul superb.

Ca să-i meargă bine, le-a botezat după datini cu numele fiicei sale, Bianca-Raluca. Pe scurt, Bia și Ralu.

Curând, Anna, soția sa, îi va dărui încă o fetiță. Cu siguranță, o nouă cabană va purta și numele ei...

Deși a realizat atâtea și atâtea lucruri frumoase, domnul Nelu visează la ziua când mocănița, trenul forestier, își va relua cursele de altădată. Prin curtea sa trec o parte din liniile de cale ferată abandonate și asta îl doare foarte mult, sufletește vorbind...

Cu siguranță, când mocănița va urca din nou muntele, ca în Bucovina, domnul Nelu își va vedea visul cu ochii!

E bine că în țara asta se mai întâmplă și minuni!

 

Câteva destinații inedite pentru amatorii de excursii și drumeții: Mânăstirile Rimetea și Poșaga, Cheile Turzii, Huda lui Papară, Ghețarul de la Scărișoara, Turda etc.

Și numărul de telefon al domnului Nelu: 0785.366.540.
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

ALDE CONSTANȚA: PREA MULȚI DAU INDICAȚII...
scris de Lucian Cristea
În câteva rânduri, cu prilejul ieșirilor în doi în fața presei sau cu alte ocazii, Călin Popescu Tăriceanu a fost trădat de o(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii