ADIO(11888)

Ieri am fost la înmormântarea mamei unui prieten şi coleg încă din clasele primare. Să vă dau nişte repere şi anume avem 58 de ani şi vă imaginați cam cât au părinții. Nimic mai firesc atât timp cât copiii sunt cei care îşi conduc bătrânii pe ultimul drum…

Mult mai greu este când dispar cei de aceeaşi generație, oameni pe care îi cunoşti din copilărie. Prima oară a fost la 25 de ani când pierdeam un bun prieten, de aceeaşi vârstă, ofițer lll mecanic răpus pe puntea unui vas în portul Mangalia de ofițerul lll punte !?

Toată această introducere ca să ajung la Corneliu Stroe, de a cărui veste a dispariției nu-mi revin de ore bune. Majoritatea anunțurilor vorbesc de percuționistul Corneliu, de omul minunat, de prietenul tuturor. Vreau să povestesc cu totul altfel despre el, de când şi în ce circumstanțe intrasem prima oară în contact.

Eram în clasele V-VIII la şcoala generală nr. 5 şi aveam la istorie o profesoară serioasă şi exigentă, aşa cum erau majoritatea pe atunci, o chema Vlad Natalia, iar peste ani, prin '97-'98 când eram inginer la Oil Terminal a venit la mine s-o ajut să-şi angajeze fata, dar nu aveam nici pomeneală puterea s-o fac. În fine revin la anii '73-'74 când ne vin în practică la şcoală doi studenți firavi de la Institutul constănțean, amândoi de la istorie. Pe unul îl chema Ursu şi cred că-i pensionar al Muzeului de Arheologie. Celălalt era un rebel pletos ( ce mai visam noi băieții la asta !) , genul în vogă atunci-hippy. Ne-am ,,lipit" urgent de el cu atât mai mult cu cât era enciclopedie muzicală, expert în Beatles. Poate tinerii de azi nu pot înțelege, dar pe atunci era o aventură să poți asculta muzica vremurilor, iar să procuri un vinil cu formația străină ,,pe val" te transforma în erou! Noul nostru prieten cu doar foarte puțini ani mai mare se numea Corneliu Stroe, ştia muzică tânără şi avea foarte multe discuri. Să ne cucerească n-a folosit doar muzica ci şi harul pedagogic. Le spunea frumos, cald, era atipic şi folosea manuale procurate din ,,putreziciunea" occidentului. Nu pot să uit un compendiu, grozav de frumos ilustrat, despre evoluția Darwiniană a omului... 

Am rămas prieteni pe viață şi ne-am salutat cu afecțiune , am schimbat impresii despre toți şi toate de câte ori ne vedeam . Eram tineri şi nemuritori !

Nu ştiu dacă a profesat, dar de muzică ştiu c-a început imediat să fie activ şi ca prime amintiri sunt cele în care cu Harry şi Cătălin Frusinescu plecau la cântări la Costineşti. Nimic special veți spune doar că nu aveau maşină şi toate instrumentele le cărau cu autobuzul (cum sună RATA?) luat de la gară iar întoarcerea în crucea nopții era o altă saga. Dacă la Costineşti un pian se mai găsea, instrumentele de percuție şi contrabasul lui Cătălin însemnau ,,cârcă frate" ! A evoluat enorm, a ajuns să fie respectat de toată lumea muzicală şi-mi amintesc ce frumos vorbea ,,Țăndărică" despre el. La fel Nicu Covaci îl aprecia sincer pentru efortul de ştergere a etichetei de anostitate culturală a oraşului nostru. 

Plecat recent dintre noi, prietenul Gelu Vlădeanu, fin cunoscător al jazz-ului îl diviniza pe Corneliu. N-am reuşit să înțeleg acest gen muzical, dar pe Stroe îl iubeam pentru apartenența la copilăria mea. Anul trecut, de ziua lui, am povestit tocmai de primele noastre amintiri cu un băiat în bancă şi unul la catedră care făcea istoria să fie altfel. Drum lin domnule profesor! Fă îngerii să simtă ritmul ! Adio prietene !