Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
politica
BOMBONICA LUI DRAGNEA

BOMBONICA LUI DRAGNEA(2932)

Liviu Dragnea s-a specializat în a pune bombonica lui pe colivă. În aparență, avem de-a face cu o operațiune simplă, scoți bombonica și o pui, dar lucrurile nu stau chiar așa.

Până la bombonică, ca să parafrazez un vechi proverb, te mănâncă, vorba aia, coliva, pentru că, altfel, nu ai unde să o pui...

Liviu Dragnea știe ca nimeni altul să ne bage mortul în casă. E iute în mișcări și tenace. Dacă e în folosul lui, umblă cu mortul în spate zeci de kilometri și, când nu ești atent, pac, cum zice Gigi Becali, ți-l basculează în poartă!

La acest capitol, stăpânește bine regula selecțiilor. Ne bagă mortul în casă și ne lasă cu el pe masă. Pe urmă, pune bombonica pe colivă și dispare în ceață...

Ne rămâne nouă, amărăștenilor, sarcina de a plăti oalele și ulcelele sparte. Tot nouă, amărăștenilor, ne revine și misiunea nobilă de a așeza noul schelet în dulapul domniei sale...

Liviu Dragnea a pus din nou bombonica lui pe coliva națiunii și zâmbește satisfăcut că țara e vraiște pe bază de orgolii personale.

Cine achită nota de plată pentru tămbălăul dintre domnia sa și fostul premier Grindeanu? Ăia de la morgă? Cât ne costă noua bombonică de pe colivă?

Euro a luat-o razna și ar putea fi folosit ca bombonică pe o aceeași colivă. Miroase a tămâie în tot PSD-ul. E tămâia folosită la ridicarea în slăvi a “conducătorului iubit”.

După încheierea votului din ziua moțiunii, mă uitam la Dragnea cum se plimba prin sală istovit, așteptând să fie lăudat și adulat de presupușii săi admiratori pentru victoria obținută.

Cei mai mulți dintre ei, în noaptea de dinaintea furtunii, fuseseră strict supravegheați ca să nu o tulească de la vot! Dacă avea încredere deplină în oamenii săi, i-ar fi lăsat să voteze după cum le dicta conștiința prin formula secretă și nu la vedere, cu hingherii în spate...

În zilele de dinaintea moțiunii și la momentul votului, bombonica domnului Dragnea a generat o stare tensionată, dominantă fiind frica sub diverse forme și reacții.

Se știe că bombonica domnului Dragnea, aia pe care, după un anumit ritual, o așează domnia sa pe colivă, e otrăvită. Am aflat acest lucru pe parcursul dialogului de la distanță dintre Grindeanu și Dragnea.

Fostul premier are și el un mare merit în toată această poveste halucinantă a crizei prostiei și a orgoliilor de doi lei.

Ne-a avertizat că bombonica e ușor otrăvită. A dat dovadă de curaj și ne-a prezentat un procent important din adevărata față a marelui șef al PSD.

Ne-a introdus în culisele Puterii și ne-a arătat cum se fac jocurile și, mai ales, cine le face! Ne-a ajutat să pricepem mecanismul oamenilor marionetă.

Am înțeles mai bine la cheremul cui suntem.

Ne-a prezentat minciuna la dimensiunile ei reale, înglobând aici și promisiunile, fără nicio șansă de realizare, făcute de PSD.

Am văzut pumnul lui Dragnea în care s-a acumulat întreaga putere.

Am înțeles, tot de la Sorin Grindeanu, de ce noi, ăștia care nu am făcut în scăldătoare, nu contăm câtuși de puțin pentru marele pesedist Dragnea, care ne servește tuturor o bombonică!

Liviu Dragnea ne-a lăsat, sub formă de starea națiunii, cu mortul în casă...

Cât îi facem noi de o pomenire, domnia sa țese pe o altă pânză de păianjen noi guverne.

Indiferent de propunerile făcute, Liviu Dragnea îl preferă tot pe Hopa Mitică!
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

O NOUĂ CACEALMA POLITICĂ: IEFTINIREA APEI !
scris de Lucian Cristea
Comentând un material de-al meu, în care spuneam că adversarii lui Felix Stroe nu vor reuși să-l debarce din funcțiile importante(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii