Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
evenimente
După... 10 ani, ziarista constănțeană Feri Predescu și-a câștigat dreptatea, la C.E.D.O.

După... 10 ani, ziarista constănțeană Feri Predescu și-a câștigat dreptatea, la C.E.D.O.(3794)

Astăzi, 27 iunie 2017, Organizația Non-Guvernamentală (O.N.G.) Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (A.P.A.D.O.R.-C.H.) a anunțat, într-un comunicat remis presei, faptul că, la Strasbourg, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.) a decis că Statul Român i-a încalcat DREPTUL LA LIBERĂ EXPRIMARE unei cunoscute și apreciate vechi jurnaliste (și-a început cariera profesională la începutul anilor '90 !), de presă (locală și națională) scrisă -- "print" și "online"-- , radio și televiziune, FERI (GHIULFER) PREDESCU, din CONSTANȚA !

În anul 2007, colega noastră de breaslă a fost condamnată, de către Justiția din Constanța, pentru că l-a... criticat (!) pe primarul (2000-2015) pesedist al municipiului-reședință-de-județ, RADU ȘTEFAN MAZĂRE, într-o emisiune televizată, din august 2006 !

Mazăre a cerut și primit despăgubiri de peste... 50.000 de lei (RON), de la jurnalistă, după o decizie a Justiției Române, care, așa cum a stabilit azi C.E.D.O., încalcă Articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pledoaria avocatului A.P.A.D.O.R.-C.H., care a reprezentat-o, la C.E.D.O. pe Feri Predescu, a făcut apel, printre altele, și la precedentul... Radu Mazăre (!) și Constantin Cumpănă contra României, în care C.E.D.O. i-a recunoscut, în 2004, fostului... jurnalist Mazăre (la jumătatea anilor '90, când se desfășurase procesul din România, acesta era coproprietar și redactor-șef la ziarul cotidian "Telegraf", din Constanța), dreptul la libertatea de exprimare,

În urma unor incidente care au avut loc în Mamaia, în care un hotel deținut de o firmă a primarului fusese incendiat, Feri Predescu a afirmat la postul de televiziune că municipiul Constanța e împărţit între „oamenii lui Mazăre şi oamenii care sunt împotriva lui Mazăre”. În urma acestei emisiuni, Radu Mazăre a solicitat instanţei obligarea jurnalistei la prezentarea unor scuze publice şi la plata unor daune în valoare de 200.000 lei (RON).

În octombrie 2007, acţiunea primarului a fost respinsă, ca neîntemeiată, de către prima Instanță, de Fond, Judecătoria Constanţa, unde jurnalista și-a dovedit afirmațiile !

Dar Mazăre a făcut apel, iar Tribunalul Constanța a condamnat-o pe Feri Predescu să-i prezinte scuze primarului, prin intermediul unei scrisori publice, să publice decizia respectivă, pe cheltuiala sa, într-un ziar de largă circulaţie din Constanţa şi într-unul central, precum şi să-i plătească daune morale în valoare de 50.000 RON, plus cheltuieli de judecată, în valoare de 7197 RON. Decizia Tribunalului a fost susținută și de Curtea de Apel Constanța, iar jurnalista a achitat integral toate dispozițiile instanței !

În mai 2009, Feri Predescu a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, arătând că i-a fost încălcat dreptul la liberă exprimare (articolul 10 din Convenţie).

Pentru acoperirea daunelor, familia sa a fost nevoită să facă un credit bancar, pe care îl va termina de achitat abia în... 2018, și care în final, prin dobânzi, aproape a dublat suma la care a obligat-o Instanța.

Suma plătită primarului (58197 RON) a fost oricum o amendă... EXCESIVĂ, în contextul în care salariul minim brut pe economie, în 2008, era de... 500 de RON, iar cel mediu brut de... 1.550 RON, deci reprezenta... 116,4 salarii minime brute sau 37,5 salarii medii brute !

Reprezentată de avocatul A.P.A.D.O.R.-C.H., Diana Hatneanu, jurnalista a arătat că în cadrul emisiunii TV a furnizat informaţii de interes public, despre posibile activităţi ilegale ale unui om politic.

Predescu a insistat că relatările sale nu au avut un caracter singular, deoarece şi alţi jurnalişti sau organizaţii ale societăţii civile au investigat aceeaşi chestiune şi că nu au avut nici caracter de noutate, deoarece aceste anchete jurnalistice începuseră anterior, deci erau chestiuni de NOTORIETATE PUBLICĂ.

Avocata Diana Hatneanu și-a bazat pledoaria pe numeroase precedente C.E.D.O., unul dintre ele fiind chiar Mazăre-și-Cumpănă contra României, dosar cu pronunțare în 17 decembrie 2004.

În 1994, Radu Mazăre era redactor șef (și copropietar) al cotidianului constănțean "Telegraf", și a fost condamnat la... închisoare, împreună cu redactorul semnatar al unui articol incriminator la adresa viceprimarului de atunci al Constanței, liberalul Dan Miron, și al unei judecătoare, Revi Moga. C.E.D.O. a constatat încălcarea Articolului 10 din Convenție, întrucât condamnarea penală a jurnaliștilor la un an de închisoare, pentru calomnie și insultă prin presă, a adus o atingere disproporționată dreptului la liberă exprimare.

Diana Hatneanu, avocat A.P.A.D.O.R.-C.H.:

Cazul de față reamintește autorităților române, inclusiv Instanțelor de judecată, că limitele criticii acceptabile sunt mai largi cu privire la politicieni și funcționari publici, și că nu trebuie să sancționeze opinii cu bază factuală la adresa acestora, fără o justificare extrem de solidă.

De asemenea, Curtea a apreciat că valoarea daunelor acordate de instanțe în favoarea fostului primar al Constanței, de 50.000 de lei, la care s-au adaugat cheltuielile de judecată și costurile pentru publicarea hotărârii, a fost disproportionată și nejustificată.

Este un element care ar trebui luat în considerare în cauzele asemănătoare, ce se află pe rolul Instanțelor civile române, unde există tendința de a se solicita și chiar acorda sume mult mai mari decât cea în discuție.

În apărarea sa, Guvernul României a spus la C.E.D.O. că ingerința în libertatea de exprimare a unui jurnalist este admisibilă atunci când afirmațiile sale nu au fundament real, jurnalistul nu întreprinde toate demersurile pentru documentarea și fundamentarea acestora sau nu le face cu bună credință. Reprezentantul Guvernului a arătat Curții că afirmațiile jurnalistei în timpul dezbaterii televizate nu au avut legătură cu poziția publică a domnului Mazare, ci cu viața privată și, mai concret, cu afacerile sale, și că acestea s-ar baza pe articole de presă care ar face parte dintr-o campanie împotriva lui Mazăre.

Prin decizia publicată azi, C.E.D.O. constată că România a încălcat articolul 10 din Convenție, în cazul Predescu, și obligă statul român să-i plătească jurnalistei suma de 14.000 de euro daune materiale, plus suma de 4500 de euro, ca prejudiciu moral.

Jurnalista Feri Predescu a declarat, la aflarea verdictului Curții de la Strasbourg:

„Decizia CEDO a demonstrat că am avut dreptate. Radu Mazăre mi-a făcut mult rău. După procesul în România, nu am fost lăsată să-mi desfășor activitatea nici pe plan profesional, reușindu-se, prin pârghiile politice la îndemână, înlăturarea mea din două instituții de presă. Numai că eu nu sunt ușor de doborât, plus că am avut parte și de sprijinul familiei mele, al prietenilor și al multor colegi din presă: Agenția de Monitorizare a Presei "ActiveWatch", "Ziua-de-Constanța", "Evenimentul zilei", Cristian Tudor Popescu, Simona Ionescu, Rodica Culcer, Cătălin Tolontan, Mircea Toma. Nu am fost singură. Mazăre a dispărut între timp sub avalanșa de dosare penale de corupție, eu nu. Atâta timp cât statul român mai are în sistemul judiciar reprezentanți care dau verdicte după cum le cântă alții, se face de râs în continuare. Mulțumesc A.P.A.D.O.R.-C.H. și Dianei Hatneanu care în toți acești ani mi-au oferit ajutorul de care aveam nevoie.”

 

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), adesea numită informal "Curtea de la Strasbourg", a fost creată pentru sistematizarea procedurii plângerilor în materia Drepturilor Omului, provenite din statele membre ale Consiliului Europei.
Misiunea Curții este să vegheze la respectarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor Suplimentare, de către statele semnatare.
Sistemul de protecție a Drepturilor și Libertăților Fundamentale, introdus de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se întemeiază pe Principiul Subsidiarității.
Este, în primul rând, de competența statelor părți la Convenție să garanteze aplicarea acesteia, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu trebuie să intervină decât atunci când statele nu și-au respectat obligațiile.
Controlul exercitat la Strasbourg este activat, în principal, prin intermediul cererilor individuale, cu care Curtea poate fi sesizată de către orice persoană, fizică sau juridică, aflată sub jurisdicția statelor părți la convenție.

 

BRAVO, Feri !!!!!!! FELICITĂRI, pentru CURAJ, VERTICALITATE, PROFESIONALISM și, nu în ultimul rând, TENACITATE !!!

Si noi am evocat și analizat, în presă, periodic, acest subiect, arătând cât de ABJECT a fost Mazăre (ȘI -- !!! -- în acest episod !) și cât de... JEGOS-ASERVITĂ și OBTUZ-NEDREAPTĂ a fost Justiția (constănțeană), în acest caz !!! 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

TRENUL DIN VIAȚA LUI FELIX STROE
scris de Lucian Cristea
Trenul, ca mijloc de transport și nu numai, trenul, mașină mică, virgulă, care îl duce pe Ionică într-o direcție necunoscută, tin(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • SEMNIFICAŢIA UNEI SĂRBĂTORI MULT TIMP UITATE: ROMÂNIA – MAMĂ A EMBRIONULUI UNIUNII EUROPENE!
  • CUM I-AM BĂUT VINUL LUI NICHITA STĂNESCU
  • Cetățeanul JEAN CONSTANTIN – la mâna FĂCĂTORILOR DE DEMNITATE
  • TRAVIATA, CU DECEBAL FĂGĂDĂU ÎN ROLUL PRINCIPAL
  • Credit digital de nevoi personale, obținut în 15 minute!